fbpx
Casă & Familie

Puțină istorie de Ziua Iei

24 iunie, ziua de Sânziene, prilejuiește sărbătorirea cămășii tradiționale românești

După ce timp de mai mulți ani a existat propunerea, iar media se umplea la fiecare 24 iunie de fotografii frumoase cu fete în costume tradiționale românești, de anul acesta este oficial: 24 iunie a devenit Ziua Iei, prin decret promulgat de președinte!

Dincolo de frumusețea veșmântului ca atare, dincolo de nostalgie, dincolo de tezaurizare și respect pentru trecut ca trecut, cele mai fascinante povești sunt poveștile trăite, istorii în care personaj principal este ia, cămașa tradițională cusută, investită, hrănită cândva de o femeie cusătoreasă cu energia, visele, speranțele și durerile ei. 

Despre o astfel de istorie, împletită cu istoria costumului românesc, vă vom povesti azi. Născută în România, Simona Laiu (foto) a plecat din țară încă din 1991, la 18 ani, urmându-și familia mai întâi în Canada, apoi în Statele Unite. Însă ea a păstrat mereu conexiunea cu țara, prin firele cât se poate de vizibile din care sunt țesute costumele tradiționale pe care le iubește, le poartă și le colecționează cu nesaț, pe care le-a dus în toată lumea și le-a cuibărit în cele mai surprinzătoare și mai exotice peisaje (vizibile pe pagina ei de Facebook Grădina Hestiei) și pe care acum le studiază. De curând și-a luat titlul de Master la Universitatea Stanford cu o lucrare despre costumul românesc și urmează, desigur, să studieze mai departe.

Iată ce ne-a povestit: „În toate licitațiile mondiale, cele mai prețioase articole de port țărănesc sunt cele românești. Am o dragoste specială pentru cămășile cu mânecă tripartită (care au altița pe umăr, urmată de încreț și râuri care curg pe braț în jos). Acest tip de mânecă – întâlnit în acest format în Muntenia și Moldova, este la modă de câteva decade bune. Purtată de femeile din întreaga lume, cămașa tripartită născută pe teritoriul țării noastre rămâne – indiferent de cine o face – esențialmente românească. Că e designer de top sau o fată din Vrancea care învață să își coasă prima cămașă, dacă are altiță, încreț și râuri – în acestă ordine – este o cămașă românească. Mai mult, cămașa tripartită este una din cărămizile pe care s-a clădit România, nu doar într-un mod metaforic, ci mai ales istoric“

Simona Laiu a conturat reperele unei istorii a femeilor care au contribuit la construirea ideii de România și a României însăși. O istorie la feminin merită mereu de două ori mai multă atenție, deoarece rareori ea poate fi scrisă sau măcar reconstituită, în timp ce istoria oficială este de cele mai multe ori o istorie de bărbaților.

În 1853 marele revoluționar unionist C.A. Rosetti scrie de la Paris o Primă epistolă către femeile clasei privilegiate, în care încurajează doamnele din elita românească să participe activ la alcătuirea țării. Nobilele doamne Elena Cornescu, Felicia și Ana Racoviță, Elena Filipescu, Ana Cretianu, Ana Odobescu, Virginia Eliade Rădulescu și Varinca Trăsnea care, călătorind prin ținutul Argeșului și Muscelului, au strâns piese de port românesc și în 1854 au format Asociația Doamnelor. Scopul lor era de a culege, cerceta și promova portul românesc și elementele de cultură și tradiție românească păstrate și transmise prin arta acului și a războiului de țesut. Primul atelier al Asociației a fost la conacul Goleștilor care avea o lungă și importantă istorie textilă în zonă. De acolo a pornit inima costumului național pe care îl concepeau doamnele Asociației (devenită Furnica în 1882 patronată de Regina Elisabeta), iar țărăncile locale îl brodau și țeseau. 

În timp, atât numărul atelierelor cât și al firmelor care se ocupau cu producerea și vânzarea portului național s-au înmulțit. Mii de femei (țărănci, orfane, fete sărace de la oraș) produceau pânză, marame, fote, scoarțe sau brodau cămăși de diverse calibre artistice și materiale. O adevărată industrie – prima industrie a României dealtfel, care a cuprins întregi sate (Breaza, unde la un moment dat, întreaga populație era prinsă în producerea obiectelor de port național) și regiuni (Prahova, Argeș, Muscel și Neamț). 

Prin elementele specifice costumului național alcătuit și promovat de doamnele din elita românească între 1850-1890 cum ar fi mâneca tripartită sau culorile tricolorului în broderie – portul național a servit un scop politic foarte important în lupta pentru unitate națională.  Exclusiv agrare, cu o populație rurală împovărată și lipsită de educație, Principatele Române aveau nevoie de a-și vedea românitatea, de a realiza că unirea este firească. 

Contribuția genială a doamnelor din elită a fost alegerea cămășilor cu mânecile tripartite – întâlnite de secole atât în Valahia cât și în Moldova, să facă o punte culturală și istorică peste munteni și moldoveni, să îi ajute să se vadă precum erau: același popor, răsărit din aceiași rădăcină.  

Inspirate de activitatea Asociației Doamnelor și Regina Elisabeta, doamnele din Ardeal importau costumul național și îl purtau cu mândrie în timpul manifestațiilor culturale și politice. Când autoritățile maghiare au încercat să îngreuneze cumpărarea acestor costume impunând taxe de import prohibitive, doamnele din Ardeal, cu ajutorul doamnelor din Regat, au deschis propriile ateliere producătoare.

Back to top button