Simona Laiu (foto) este cercetătoare și colecționară pasionată de costume românești (îi puteți urmări activitatea pe pagina ei de facebook Grădina Hestiei). De curând și-a luat titlul de Master la Universitatea Stanford cu o lucrare despre costumul românesc. Aflăm de la ea câte ceva despre felul cum se conectează și cum îi vorbesc costumele tradiționale.
Un veșmânt vorbește despre viețile oamenilor, grijile și satisfacțiile lor, credințele lor intime, gusturile și posibilitățile lor. Poate dezvălui informații politice și economice care de multe ori scapă examinării tradiționale a surselor scrise. Costumul este și a fost un vehicul de comunicare, un limbaj în care întâlnim arhaisme, regionalisme și neologisme. Meșterii spuneau că pe un pieptar se scrie, nu se brodează, pentru că acolo se pot vedea scrise straturile de istorie precum straturile de sedimente în geologie.
– Avem mărturia portului românesc de curte din Moldova și Țara Românească până la introducerea celui fanariot de după uciderea Brâncovenilor; portul românesc de curte era lucrat de doamne, domnițe, jupânițe, țăranci, ba chiar și roabe, în ateliere de la curțile Moldovei și Valahiei, dar și pe moșiile marilor boieri. Din foile de zestre boierești, citim cu uimire despre iile cusute cu aur, argint, mărgean (coral) și perle. Sclave creștine cercheze care știau să brodeze erau răscumpărate în secret de doamnele valahe (din piețele de sclavi creștini deschise doar musulmanilor precum erau cele de la Brăila și Constantinopole); acestea aduceau cu ele meștesugul acului bizantin. Țărăncile învățau din aceste ateliere domnești tot atât cât beneficiau aceste ateliere de experiența și măiestria tehnicilor strămoșești transmise din mamă în fiică în rândurile țărăncilor. Exista o colaborare și o comunicare firească între doamnele pământene și țărănci, iar porturile curților Moldovei și Munteniei erau foarte asemănătoare. Secretarul lui Constantin Brâncoveanu, florentinul Anton Maria Del Chiaro, scrie despre cămașa valahă cum că era făcută la curte și era purtată de domni și țărani deopotrivă, zi și noapte. Diferența dintre domni și țărani era făcută de materialele cămășilor și, evident, de ce puneau peste cămăși: domnii purtau caftane țesute la Veneția din mătase și căptușite cu blană de samur, țăranii purtau cojoace de blană de oaie, etc.
– Costumul național sau popular a fost astfel numit de către francezi la marea Expoziție Universală din Paris,1867, unde România s-a prezentat pentru prima oară ca țară independentă de Imperiul Otoman, de care ținea politic și administrativ. Standul românesc a înfățișat piese de port românesc adunate și expuse de o seamă de personalități ale elitei române, cum ar fi Carol Popp de Szathmari, Alexandru Odobescu si Goleștii reprezentati de Anica și Felicia Racoviță. În ton cu ideile romantice naționaliste ale vremii, fiecare țară prezenta cele mai extraordinare costume de sărbătoare iar România nu a fost mai prejos. În timp, inspirată atât de mărturiile strămoșești pictate pe pereții mănăstirilor precum cele de la Curtea de Argeș, cât și de măiestria straielor de sărbătoare țărănesti din regiunile Argeșului și Muscelului, această elită extraordinară a extras esența estetică a unui anumit tip de costum de sărbătoare pe care l-au promovat lumii întregi prin mediul expozițiilor internaționale. Acasă, prin eforturile reginei Elisabeta, costumul național a dobândit statut de costum aulic, împărătesc, cu precădere la Palatul Peleș din Sinaia, unde familia regală petrecea verile.
Acest port național poate fi numit „cult“ deoarece a fost recreat în a doua jumătate a secolului XIX de către Asociatia Doamnelor în scopuri politice precise: unirea și consolidarea Principatelor Române într-o Românie Mare. Cu mult timp înaintea venirii Elisabetei în România pentru a fi regină, doamnele care urmau să-i stea în preajmă la curte au pornit primul atelier de costume naționale, pe moșia Goleștilor. Alegeau modelele, le refăceau estetic, cumpărau materialele (spre exemplu mătasea și lâna erau aduse din Franța), apoi angajau țărăncile din preajma moșiei Goleștilor să țeasă și să brodeze aceste costume naționale de pe care nu lipsea tricolorul.
