fbpx
Casă & Familie

O, brad frumos!

Vrei un pom de Crăciun frumos, armonios, cu crengi dese, dar nu extrem de voluminos? Nu știi care e cel mai potrivit brad pentru tine? Iată câteva posibile alegeri pe care le poți face

Crăciunul este, poate, cea mai frumoasă și mai așteptată sărbătoare din an și mulți oameni își doresc în locuințe un pom frumos împodobit, care să înveselească și să întregească atmosfera. Există mai multe tipuri de conifere care îndeplinesc cu succes această funcție, fiecare cu caracteristici specifice. Dacă încă nu te-ai hotărât ce să alegi, iată o scurtă prezentare a câtorva specii de brazi.

Bradul argintiu

Este foarte apreciat la noi în țară pentru că este rezistent la secetă și căldură, dar și la fum și praf. Are avantajul că poate fi cultivat în grădină sau în ghiveci, mai mulți ani la rând, putând fi astfel folosit ca pom de Crăciun de mai multe ori. De altfel, a fost prima specie de arbore folosită ca pom de Crăciun, fiind înlocuit pe parcurs cu alte varietăți care cresc mai repede.

Brad românesc

Are un preț convenabil, dar și mai puține crengi, însă mirosul este foarte intens și plăcut, este mirosul care ne-a delectat sărbătorile încă din copilărie. Este recomandat să fie ținut în ghiveci, dar dacă acest lucru nu este posibil, aerisește zilnic camera în care se află și pulverizează apă o dată la câteva zile peste crengi. După sărbători, ghiveciul poate fi amplasat în grădină sau într-unalt spațiu verde, iar la primăvară bradul pote fi plantat.

Brad de Danemarca

Este ideal pentru casele înalte și pentru locurile publice, pentru că este impunător și foarte bogat. Este rezistent, dar nu miroase foarte tare. Aspectul este punctul său forte, are crengi dese, compacte și armonioase.

Brad de Olanda

Are ramuri dese și este extrem de voluminos. Crengile sunt ușor orientate în sus, nu orizontale, ca la ceilalți brazi. Poate avea cele mai variate înălțimi, de aceea este potrivit și pentru case mari, și pentru apartamente mici. Nu miroase foarte intens, dar este bogat și ușor de împodobit.

Molid

Molidul este o specie de conifere cu ace mai mici și mai subțiri, dar de obicei este mai ieftin decât un brad și se usucă mult mai repede. După doar câteva zile de stat în casă, acele se usucă și cad. Se recomandă amplasarea lui într-un suport cu apă, pentru ca molidul să țină mai mult. Miroase frumos și are un aspect foarte plăcut.

Vezi și
Close
Back to top button