- Strategia „Vision 2030” pune accentul pe accelerarea dezvoltării și pe concentrarea pe dinamica portofoliului de produse
- Evenimentele din cadrul Global Purpose Day consolidează angajamentul angajaților de a “sprijini oamenii să ia gustările potrivite”
București, 7 octombrie 2022 – Mondelēz International sărbătorește cea de-a zecea aniversare, prin reînnoirea la nivel global, la nivelul întregii companii, a angajamentului față de scopul său de a sprijini oamenii să ia gustările potrivite. Intrând în cel de-al doilea deceniu de existență, compania este bine poziționată pentru a deveni liderul global în domeniul snacking-ului, cu produsele din categoriile în care activează – ciocolata, biscuiții și snackurile coapte.
„Din 2012, anul în care s- a născut Mondelēz International, am adunat foarte multe motive pentru care să fim mândri”, a declarat Dirk Van de Put, Chairman & CEO al Mondelēz International. „Am obținut o creștere susținută și o performanță financiară solidă, inovând în permanență pentru a fi în pas cu gusturile în schimbare ale consumatorilor și navigând într-un mediu extern dinamic. Cei 80.000 de angajați lucrează cu pasiune și talent pentru crearea gustărilor potrivite, pentru momentele potrivite, într-un mod responsabil.”
În fiecare octombrie, Mondelēz International sărbătorește Purpose Day – încurajând angajații să ia o pauză, să reflecteze și să se concentreze asupra rolurilor lor în promovarea scopului companiei. Evenimentul din acest an cuprinde o gamă largă de inițiative de sensibilizare a comunității, voluntariat, mindfulness și wellness în cadrul tuturor birourilor și fabricilor Mondelēz din lume.
Consolidarea strategiei de dezvoltare „Viziunea 2030”
Mondelēz International a prezentat evoluția strategiei sale de dezvoltare în cadrul întâlnirii cu acționarii companiei. Aniversarea celor 10 ani este o ocazie pentru a reîntări angajamentul companiei față de cei patru piloni strategici ai săi:
- Creștere: Accelerarea dezvoltării și concentrarea portofoliului pe generarea a 90% din venituri din ciocolată și biscuiți, inclusiv snackuri coapte.
- Execuție: Investirea a peste 1 miliard de dolari pentru a deveni liderul snackurilor din comerțul digital – cu scopul de a obține 20% din venituri din canalele digitale până în 2030.
- Cultură: Consolidarea modelului de operare local al companiei pentru a sprijini și mai mult angajații, pentru a promova o cultură de creștere și pentru a dezvolta o echipă de talente diverse.
- Sustenabilitate: Implicarea pentu a genera schimbări pozitive la scară largă în cadrul setului de priorități de mediu, sociale și de guvernanță ale companiei – creând valoare pe termen lung atât pentru business, cât și pentru stakeholderi.
Principalele momente importante din istoria companiei includ:
- Accent mai puternic pe categoriile de ciocolată și biscuiți, care înregistrează o creștere rapidă, de la o contribuție de 59% la venituri în 2012 la aproape 80% în prezent.
- Desprinderea diviziei de cafea în 2015, sporind în același timp concentrarea pe portofoliul său de snacking.
- Finalizarea a numeroase achiziții strategice, inclusiv Chipita, Clif Bar & Company, Give & Go și Tate’s Bake Shop – adăugând aproximativ 2,3 miliarde de dolari în venituri.
- Construirea unei prezențe globale în 150 de țări, cu 75% din venituri generate în afara Statelor Unite și 35% pe piețele emergente cu o creștere rapidă.
- Investirea a 400 de milioane de dolari în Cocoa Life, programul emblematic al companiei, conceput pentru a se aproviziona cu cacao în mod mai sustenabil, contribuind în același timp la abordarea cauzelor profunde ale provocărilor complexe cu care se confruntă comunitățile de cultivatori de cacao.
- Contribuția de peste 50 de milioane de dolari, începând cu 2012, către organizațiile axate pe un stil de viață sănătos, prin intermediul Mondelēz International Foundation.
- Realizarea de progrese în vederea atingerii obiectivelor de sustenabilitate ale companiei pentru 2025:
- Ingrediente: Până la sfârșitul anului 2021, 75% din volumul de cacao pentru brandurile de ciocolată a fost obținut prin intermediul Cocoa Life; în curs de a atinge obiectivul de 100% până în 2025.
- Clima: În 2021, 32% din energia electrică utilizată în unitățile de producție a fost regenerabilă, față de 23% în 2020. Această inițiativă a fost cel mai important contribuitor la reducerea noastră de 56.000 de tone de emisii de carbon în 2021; pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul de reducere cu 10% a emisiilor de CO2 pe tot lanțul, până în 2025.
- Ambalaje: În 2021, am realizat 95% din ambalajele concepute pentru a fi reciclabile; în grafic pentru a atinge obiectivul de 100% până în 2025.
Despre Mondelēz International
Mondelēz International, Inc. (NASDAQ: MDLZ) sprijină oamenii să ia gustări în aproximativ 150 de țări din întreaga lume. Cu venituri de aproximativ 29 de miliarde de dolari în 2021, MDLZ conduce viitorul snacking-ului, cu branduri globale și locale iconice, precum biscuiții Oreo, belVita și LU; ciocolata Cadbury Dairy Milk, Milka și Toblerone; bomboanele Sour Patch și guma Trident. Compania Mondelēz International este mândră să fie membră al Standard and Poor’s 500, Nasdaq 100 și Dow Jones Sustainability Index. Vizitați www.mondelezinternational.com sau urmăriți compania pe Twitter la adresa www.twitter.com/MDLZ.