Nimic mai potrivit și mai tradițional decât niște zile libere de Rusalii: de când lumea cu o săptămână înainte de Rusalii nu se muncește – cu cât mai apropiem mai mult de secolul nostru productiv acest interval se scurtează, până la trei zile, câte sunt marcate acum în calendarul bisericesc.
Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh sunt pline de semnificații și istorii. Din punctul de vedere al sărbătorii ortodoxe, în ziua cea de-a 50-a dupa Înviere, avem o apariție a celui mai tainic dintre membrii Treimii, Sfântul Duh. După ce se pogorâse sub înfățișarea unui porumbel deasupra capului lui Iisus, când Ioan îl botezase la apa Iordanului, acum Duhul se pogoară din cer sub formă de limbi de foc, deasupra discipolilor și ucenicilor lui Iisus. Ucenici care apoi încep să vorbească exact ca niște oameni beți – de fapt grăiau în toate limbile pământului și așa au putut răspândi Evanghelia tuturor popoarelor pământului.
Biserica europeană a lipit Cincizecimea de antica Rosales, procesiunea romană a trandafirilor – de aceea avem Rusalii – dar la biserică se duc ramuri de nuc sau de tei, care se zice că ar întruchipa mai bine forma limbilor de foc ale Duhului.
În profunzimea satului și credințelor ancestrale, de Cincizecimea pomenită de Cartea Sfântă se lipesc alte credințe mai străvechi. Transa și vorbitul în limbi străine suferite de discipolii atinși deasupra capetelor lor de Sfântul Duh face apel la starea de năuceală atribuită celor atinși de duhurile care bântuie locurile în preajma solstițiului de vară.
Sub narațiunea Duhului sfânt se înșiră o poveste arhaică despre înfruntarea între duhurile care bântuie lumea aceasta atunci când cerurile se aliniază și se deschid porțile de sus și de jos – am numit aici solstițiul de vară (în unii ani cea de-a 50-a zi după Înviere ajunge să coincidă exact și astronomic cu solstițiul de vară – s-a întâmplat chiar în 2024).
Așa ajungem să înțelegem de ce în multe părți ale țării Rusaliile sunt duhuri – închipuite ca feminine – care intervin pe pământ în această perioadă și este mai bine să fie lăsate în pace, deși pot fi cât se poate de seducătoare. Atât de mult lăsate în pace se cer, încât ele nu pot fi numite – sunt Ele (de aici denumirea de Iele). Orice interferență sau încercare de spionaj din partea oamenilor îi va reduce pe aceștia fie la tăcere, fie la un soi de nebunie însoțită de bâlbâieli în limbi necunoscute. De aceea nimeni nu are ce căuta pe câmp la lucru în această perioadă, după cum nu are ce căuta nici pe ulițe noaptea.
Cum interdicțiile, se știe de când lumea, sunt făcute ca să fie încălcate, desigur că se găsesc și oameni care nu rezistă atracției Rusaliilor și cad pradă unei nebunii stranii provocate de aceste duhuri.
Nebunie care are un singur antidot: Călușul, jocul unei cete care se opune duhurilor Rusaliilor. De remarcat că atât Rusaliile sau Ielele, cât și călușarii, acționează ca personaj colectiv, ca o ceată anonimă, ca o legiune sau ca o ceată îngerească.
Dacă despre Rusalii ca duhuri nu se știe și nu se vorbește, despre confreria Călușarilor nu este voie să se vorbească. Este probabil una dintre primele societăți secrete atestate. Călușarii au un vătaf care se numește Mutul (citim printre rânduri că Mutul este unul dintre cei care a suferit vătămarea din partea ielelor, dar a supraviețuit – după bunul model șamanic). Acesta aduna grupul său secret, care va dansa în fața satului pentru a alunga influența duhurilor nelămurite ale Rusaliior. Dar toți membrii grupului dansează mascați, iar dansul lor dezlănțuit nu o dată a fost comparat cu un dans demonic.
Întâmplător sau nu, una dintre vetrele cele mai active de călușari a fost chiar la Scornicești, de aceea Călușul a fost făcut extrem de popular în epoca ceaușistă – dansul a supraviețuit astfel ca un soi de acrobație din ce în ce mai strălucitoare și sofisticată, iar pentru etnologi este încă o enigmă dacă misiunea sa apotropaică, de protecție împotriva duhurilor rele, a mai rezistat în aceste condiții.
Pentru omul de rând, cel mai înțelept este să lase enigmele în seama cui le caută și să trăiască aceste zile frumoase de vară exact așa cum Domnul însuși poruncește, anume odihnindu-se și bucurându-se de soare și compania celor dragi.
De multe ori chiar așa, în mijlocul celor mai senine momente de fericire, realizăm cât de sacră este viața, cu tot ceea ce are ea.
Fie să fim vizitați deci azi de duhul cel bun al recunoștinței!
Scris de Roxana Melnicu
