449 de echipe din 188 de licee, reprezentând 36 de județe, participă la prima ediție a competiției organizate de Universitatea Româno-Americană, împreună cu Google România și TotalSoft.
Prima ediție a competiției naționale High School Innovation Challenge (HSIC), organizată de Universitatea Româno-Americană, împreună cu Google România și TotalSoft, a atras 1.560 de elevi de liceu, înscriși în 449 de echipe din 188 de licee. Participanții provin din 36 de județe și 64 de localități, confirmând interesul tinerilor din întreaga țară pentru inteligența artificială, tehnologie și antreprenoriat.
Dintre cei 1.560 de participanți, 48% provin din afara Bucureștiului, iar 71% sunt elevi în clasele a X-a și a XI-a. Competiția a reunit liceeni din toate tipurile de învățământ, de la colegii naționale și licee teoretice până la licee tehnologice, economice, private și internaționale. Un alt indicator al spiritului colaborativ încurajat de HSIC îl reprezintă cele 54 de echipe interdisciplinare, formate din elevi de la două sau mai multe licee, inclusiv din localități diferite.
Profesorii, principalii promotori ai competiției în licee
Datele înscrierilor evidențiază rolul esențial al profesorilor în mobilizarea elevilor și în promovarea oportunităților educaționale. Recomandările profesorilor și ale reprezentanților liceelor au fost sursa principală de informare de la care participanții au aflat despre HSIC, urmate de recomandările colegilor și prietenilor.
Programul beneficiază și de susținerea administrației publice locale, prin protocolul de colaborare dintre Universitatea Româno-Americană și Consiliul Local Sector 1, aprobat în ședința din 9 septembrie 2026. De la liceele din Sectorul 1 al capitalei s-au înscris în competiție 125 de echipe.
Participarea în competiție presupune mai mult decât dezvoltarea unei idei tehnologice. Pe parcursul celor opt săptămâni, elevii lucrează alături de profesorii Universității Româno-Americane și de mentori cu experiență în tehnologie și business, parcurgând un proces practic de la identificarea unei probleme reale și dezvoltarea unui prototip până la validarea unei soluții și construirea unui model de business.
De la prototip la startup: competiția continuă cu etapa a doua
După prima etapă, desfășurată sub tema „Discover & Build”, participanții au intrat în cea de-a doua etapă a programului, „Validate & Pitch”, care se desfășoară în perioada 2–29 noiembrie.
Liceenii aprofundează concepte precum agenții AI, modelele de business, structura costurilor și indicatorii de performanță (KPI), beneficiind de sesiuni de lucru, mentorat și feedback din partea specialiștilor implicați în program.
Semifinala va avea loc pe 26 noiembrie, când vor fi selectate cele 10 echipe finaliste. Acestea vor beneficia de sesiuni individuale de mentorat și pregătire pentru prezentarea proiectelor, urmând ca pe 5 decembrie să participe la Marea Finală, organizată în Aula Magna a Universității Româno-Americane. Pitch-urile vor fi susținute în limba engleză, în fața unui juriu format din profesori, antreprenori și experți.
Valoarea totală a premiilor anunțate pentru această ediție depășește 65.000 de euro, incluzând 45.000 de euro în burse de studiu și peste 20.000 de euro în premii în produse și bani. Proiectele câștigătoare vor avea, de asemenea, oportunitatea de a accesa un accelerator internațional de startup-uri din Marea Britanie.
Igodemy, susținător al inovației și al transformării digitale în educație
High School Innovation Challenge beneficiază de susținerea Igodemy, o platformă educațională specializată în inovarea experiențelor de învățare, alături de care Universitatea Româno-Americană dezvoltă și implementează soluții digitale menite să faciliteze accesul elevilor la o educație relevantă, modernă și orientată către viitor.
În cadrul HSIC, colaborarea a inclus dezvoltarea a două instrumente digitale dedicate, care contribuie la gestionarea și evaluarea competiției: o platformă pentru înscrierea și organizarea proiectelor, cu funcționalități de analiză a acestora, și o aplicație de jurizare, destinată mentorilor implicați în evaluarea proiectelor.
Cele două soluții au fost dezvoltate special pentru HSIC și permit gestionarea structurată a unui volum mare de înscrieri și proiecte, respectiv analiza și notarea acestora pe baza criteriilor de evaluare stabilite. Aplicația de jurizare contribuie la eficientizarea procesului de evaluare și la reducerea riscului de erori de calcul sau de omitere a unor criterii.
Parteneri strategici pentru educația viitorului
În calitate de Partener Strategic, Google România contribuie cu expertiză și perspectivă în domeniul inteligenței artificiale și al inovației, susținând dezvoltarea competențelor necesare noilor generații pentru a înțelege și utiliza responsabil tehnologiile emergente.
TotalSoft, de asemenea Partener Strategic, aduce în program experiența sa în dezvoltarea de soluții software și transformare digitală, oferind elevilor perspectiva aplicată asupra modului în care tehnologia, automatizarea și inteligența artificială pot genera soluții și oportunități reale în mediul de business.
Un program deschis colaborării cu mediul de business și tehnologie
Rezultatele primei ediții confirmă potențialul HSIC de a deveni o platformă de colaborare între educație, tehnologie și mediul de business, oferind companiilor oportunitatea de a contribui direct la dezvoltarea competențelor viitoarelor generații.
Universitatea Româno-Americană își propune să extindă comunitatea de parteneri a programului și invită companiile, organizațiile și profesioniștii interesați de educație, inteligență artificială și antreprenoriat să se alăture inițiativei. Implicarea poate lua forme diverse, de la mentorat și expertiză de specialitate până la susținerea proiectelor și dezvoltarea oportunităților oferite participanților.
Prin HSIC, Universitatea Româno-Americană urmărește să creeze un context în care liceenii nu sunt doar utilizatori ai tehnologiei, ci devin creatori de soluții, învață să identifice probleme reale și să transforme ideile în proiecte cu potențial de aplicare.
Informații despre competiție sunt disponibile pe www.liceeni.rau.ro.
Despre Universitatea Româno-Americană
Universitatea Româno-Americană este o instituție de învățământ superior de drept privat și interes public, non-profit, recunoscută pentru excelența academică și pentru sprijinul constant oferit studenților săi în dezvoltarea lor profesională și personală. Universitatea Româno-Americană este una dintre cele mai performante instituții de învățământ superior privat din țara noastră, având peste 50.000 de absolvenți în cei 35 de ani de activitate. Universitatea oferă programe de studii de licență și masterat în domenii precum afaceri internaționale, drept, finanțe și contabilitate, management, informatică, turism, sport și kinetoterapie, psihologie și științele educației, și, începând din 2026, asistență medicală generală și arhitectură. Prin orientarea internațională, parteneriatele academice și colaborarea cu mediul profesional, Universitatea Româno-Americană urmărește să ofere studenților o educație relevantă, conectată la realitățile profesionale și la nevoile societății. Informațiile despre oferta educațională, beneficiile oferite și calendarul de admitere sunt disponibile pe www.rau.ro.






