A patra ediție a festivalului de film și educație de mediu pentru copii are loc între 22 și 24 octombrie, la Cinema Modern. Sâmbăta este dedicată familiilor și aduce o animație nominalizată la Berlinală și o proiecție cu dublaj live pe scenă.
Festivalul CULMEA: Film și educație de mediu începe joi, 22 octombrie, la Cinema Modern din Brașov. Una dintre cele mai așteptate proiecții ale ediției este „Bug Boy”, documentarul regizorului Lucas Paleocrassas, inclus recent pe lista scurtă pentru categoria Documentar a Premiilor Academiei Europene de Film 2027. Filmul rulează joi, 22 octombrie, de la ora 18:00, și este recomandat de la 14 ani.
Coproducție Grecia–Danemarca–Franța, „Bug Boy” îl urmărește pe George, un adolescent timid, căruia îi e greu să se apropie de ceilalți după divorțul dificil al părinților. Refugiul lui este lumea insectelor, unde se atașează de un greiere pe nume Isabella, iar relația cu ea îl ajută să-și vadă altfel locul în lume. Regizorul l-a filmat pe George, care avea 16 ani la începutul proiectului, timp de trei ani, intrând treptat în intimitatea vieții lui de zi cu zi. Înainte de selecția Academiei Europene, documentarul a fost prezentat la Thessaloniki Documentary Festival, Docs Against Gravity, Sheffield DocFest și Giffoni.
Proiecția face parte dintr-un program pentru adolescenți curatoriat de Sara Pongrac, participantă la F-SIDES Wildcards 2026, o rezidență de formare în curatoriat de film pentru tineri din România și Republica Moldova. „Mi se pare un film potrivit pentru publicul Festivalului CULMEA tocmai pentru că poate fi privit împreună, indiferent de vârstă: de adolescenți, părinți, profesori sau iubitori de natură”, spune curatoarea. După film urmează o discuție despre adolescență și despre ce ne ține pe linia de plutire în perioadele grele, alături de Patricia Cîrtog, psiholog clinician.
Sâmbătă, ziua familiilor
Sâmbătă, 24 octombrie, sala se umple de familii. La 10:00, cei mici (3+) văd nouă scurtmetraje despre urși, prietenii neobișnuite și lumi care se schimbă. La 12:00 rulează „Papaya” (Brazilia, regia Priscilla Kellen), o animație fără dialog, spusă doar prin imagine, culoare și sunet, nominalizată la Ursul de Cristal la Berlinala 2026 și recomandată de la 5 ani. Ziua se încheie la 17:00 cu „Nou-veniții” (Mexic, regia Rodrigo Plá), o poveste despre migrație și prietenie, într-o proiecție cu dublaj live: actrița Mihaela Alexandru dă glas personajelor din sală, în timp real (8+).
După fiecare proiecție pentru copii, publicul discută despre film cu un mediator cultural din echipa festivalului.
Joi și vineri dimineața, pentru școli
În primele două zile, dimineața, proiecțiile sunt gândite pentru grupe de grădiniță și clase, cu scurtmetraje pe vârste (3+, 6+, 8+, 10+, 12+). Biletul este 15 lei/elev, iar profesorii care vin cu clasa intră gratuit. Înscrierea se face prin formularul de pe culmeafestival.ro.
De la 200 la peste 1.000 de spectatori
CULMEA este primul festival de film și educație de mediu pentru copii și tineri din România. Prima ediție, din toamna lui 2023, a avut aproximativ 200 de spectatori, a doua circa 600, iar a treia peste 1.000, an în care festivalul a debutat și la Timișoara. A doua ediție de la Timișoara are loc între 13 și 15 noiembrie 2026. Recent, CULMEA a fost inclus în catalogul EFFE Seal #2 dedicat festivalurilor, sănătății și stării de bine, publicat de European Festivals Association.
„Filmele pe care le vedem la CULMEA circulă prin festivaluri mari precum Berlinala, Annecy sau Sheffield DocFest, iar unele, cum e Bug Boy, ajung în cursa pentru Premiile Academiei Europene de Film. Ne bucură că le putem aduce la Brașov în același an în care se vorbește despre ele în Europa.”, declară Sabina Baciu, directoarea festivalului.
Informații practice
Cinema Modern, Bd. Griviței 65, Brașov · 22–24 octombrie 2026
Bilete: 15 lei copii, 25 lei adulți, pe eventbook.ro
Program complet: culmeafestival.ro
Proiect cultural finanțat de Centrul Cultural “Apollonia Hirscher” Brașov, susținut de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov., alături de Groupama, partenerul festivalului. CULMEA este membru ECFA (European Children’s Film Association).
Bilete: https://eventbook.ro/festival/culmea-film-festival
Program complet: culmeafestival.ro
Înscriere grupuri școlare: formular
Facebook event: https://fb.me/e/6SfsaGuKP






