fbpx
Casă & Familie

Sentimentul românesc de care ne aducem aminte de 1 decembrie

Care să fie? vă întrebați cu toții, cei care ați deschis acest articol. Sâ fie unitatea? Să fie zborul? Să fie mândria? Sau să fie oare ura de sine?

Să fie, să fie toate acestea, dar despre niciuna dintre ele, luată separat, nu aș vrea să vă vorbesc acum. Națiunile își găsesc câteodată simboluri, câteodată le caută așa cum românii au căutat la un moment dat și au dat de… frunză. De fapt, toate astea sunt abstracte, de aceea sunt și foarte controversate, practic la infinit controversate. Au fost probabil controversate periodic de la începutul oricărei idei de România, dar acum le vedem cel mai acut controversate.

Dacă vorbim de unitate, rapid se va trezi capra vecinului și vor fi mulți care să spună cât de dezbinați suntem și am fost, câte comploturi au existat și există, ale românilor împotriva românilor.

Dacă vorbim despre zbor, vor spune mulți că e o etapă care s-a cam terminat și oricum a fost și la alții.

Dacă vorbim despre mândrie, mulți vor fi cei care vor scoate la iveală zicala despre capul plecat pe care sabia nu-l taie, și ne vor aminti cât de umilă a fost poziția cutărui sau cutărui domnitor sau dregător în cutate sau cutare secol.

Dacă vorbim despre istorie veche, mulți vor spune că nu sunt dacii întemeietorii lumii, așa că la fel de mulți ajung nici să nu mai vorbească despre daci.

Dacă vorbim despre limbă, mulți vor sări să ne spună cum se distruge ea azi și se umple de neologisme nedorite.

Dacă vorbim despre costumul popular, nu puțini vor fi cei care vor spune: al nostru, din regiunea noastră, e cel mai frumos și de fapt unicul.

Dacă vorbim despre inteligență și creativitate, mulți vor replica imediat că ea pleacă din țară.

Dar dacă vorbim de ura de sine, mai toți se vor grăbi să spună că sunt doar lucizi.

Cunosc oameni veniți în România din străinătate, unii ajunși aici în epoca de tristă amintire și totuși atașați acestei Românii. Nu sunt născuți români, dar au trăit o viață printre români și recunosc acum, cu mâna pe inimă, că nicăieri nu s-au simțit mai bine și nu au avut o patrie mai generoasă. Ei nu s-au gândit probabil niciodată care este sentimentul românesc ci s-au grăbit să trăiască aici, să se bucure de viața în acest mijloc de lume – nu voi spune „buric“, dar nici nu voi spune „colț“. I-au luat pe români ca atare și atunci au avut mereu ceva de descoperit. O sursă de uimire. Și de pace. De bucurie de a trăi. Un gust special al vieții. Și gusturile nu se discută, nici nu se dispută.

Mai știu și români mânați în lume de istorie, de ambiție sau de nevoi, și întorși în țară cu ușurare. Bucuroși să trăiască enigmaticul sentiment românesc de a fi acasă. Și cei mai bucuroși sunt cei care nu țin să-l definească, ci țin să îl trăiască.

De nevoia de a-l defini într-un fel sau altul ne amintim în general pe 1 decembrie, când toate cele de mai sus se învolburează în minți și în mass media. Statistici, opinii, istorii, istorii controversate. Câteodată sloganuri. Câteodată aplauze naive.

Și totuși vor fi mulți români care se vor bucura că sunt acasă, că vorbesc românește, nu vor căuta nici calități și nici defecte caprei, ci vor da binețe vecinului. La mulți ani, români! Și, a propos, știați că „mulțumesc“ vine chiar de la „mulți ani“? Să trăim mulți ani și să ne mulțumim unii altora!

de Roxana Melnicu

Back to top button