La mulți ani tuturor celor ce muncesc! De muncit se muncește de când e omul, doar paradigmele în care e concepută munca sunt în continuă schimbare, chiar în timp ce vorbim. Sărbătorim 1 mai cu relaxare, cu nostalgie, cu dor de ducă. Uneori cu melancolie sau cu mânie.
De fapt ziua de 1 mai ar trebuie să fie în același timp celebrare și aducere aminte a unui alt moment în care oamenii și-au amintit că viața – și implicit munca – pot continua numai dacă trăiești cu sens. Dacă dimensiunile muncii și vieții, oricare dintre ele te despart de sens sau te fac să uiți că el există, munca devine opresivă sau depresivă. Filosofii numesc asta alienare, epoca noastră clinică pune diagnosticul de burnout și prescrie soluții pe termen scurt. Sau pastile.
Pentru a împiedica punctul în care se întâmplă acest declic de-a lungul timpului oamenii au desfășurat tot felul de strategii ale sensului – în zilele noastre se vorbește despre echilibrul între viața profesională și viața personală, despre dezvoltare personală și coaching, despre strategii de evitare a burnoutului. Ceea ce semnalează noile strategii ale pieței muncii este însă un nou tip de burnout, cel generat de AI. Dacă într-o primă fază trăiam în fantezia roboților care înlocuiesc munca repetitivă și oamenii rămân cu munca creativă, realitatea din teren ne-a arătat destul de repede că lucrurile sunt mult nuanțate.
Ceea ce fac acum sistemele automate a devenit standardul, iar oamenii au început să-și pună problema ce le mai rămâne de făcut. Nu toți sunt pregătiți să intre în pasa creativă – aici poate interveni multă dezvoltare personală, dar un lucru este cert, ritmul de avans al tehnologiei depășește ritmul de adaptare al oamenilor, că societate.
Ca atare, printre oameni înmuguresc anxietatea locului de muncă și câteodată depresia, mai ales în condițiile în care viața cotidiană devine din ce mai restrictivă și tensiunile sociale amenință inevitabil degradarea relațiilor umane. Înmugurește mai ales anxietatea legată de viitorul muncii, de ceea ce va exista ca piață a muncii pentru copiii care învață acum.
Din ce în ce mai mulți se reorientează: fie spre domeniile de vârf unde oamenii încă au de direcționat sau de supravegheat inteligența artificială, fie spre cele care presupun meșteșug și înlocuirea lor cu munca artificială este foarte improbabilă.
Ce se vede acum este că acei specialiști care rămân să supravegheze felul cum AI îndeplinește taskurile relatează că sunt din ce în ce mai epuizați, deoarece viteza cu care AI furnizează răspunsuri (rele sau bune) depășește cu mult viteza lor de procesare. Burn out sau abandon, iată efectul. Semnalul de încetinire a implementării AI a fost propus de specialiști – totuși factorii de decizie par a merge mai degrabă în direcția contrară. Ce rămâne de făcut omului care muncește, dar simte cum vechile strategii ale sensului muncii sunt din ce în ce mai puse la îndoială?
Să-și amintească de vorbele unui psiholog al profunzimilor care a trecut prin cea mai radicală experiență, experiența de lagăr care i-a pus în pericol supraviețuirea fizică și cea psihică deopotrivă. După toate acestea, fără detașare, dar cu maximum de luciditate, Victor Frankl – despre el este vorba – a putut trage concluzia că lipsei manifeste de sens, pericolului vital și depresiei care vine după pierdere îi fac față numai cei ce găsesc undeva în ei un sens, care-i duce mai departe. Nu e ceva la care să te gândești tot timpul, dar e ceva care te îți dă direcția.
Azi, de ziua muncii, vă dorim să găsiți răgazul de a vă simți că niște ființe cu sens. Dincolo de ceea ce clădim, consumăm, lăsăm, mult mai important decât acestea, se afla percepția noastră că avem sens pentru noi și pentru ceilalți. Avem sens când dăruim, împărtășim, când comunicăm. Simțim asta în corp, ne înviorăm și trăim cu adevărat. Dacă noi ne trăim sensul, ne vom putea modela și viitorul.
Scris de Roxana Melnicu
