Timp liber

Bolt continuă demersurile dedicate siguranței: implementează testul de reacție cognitivă și pentru trotinetele din România

Bolt, cel mai mare furnizor de servicii de micromobilitate din Europa, implementează o funcționalitate pentru trotinetele din România, pentru sporirea siguranței în plin sezon al festivalurilor. Testul de reacție cognitivă previne mersul cu trotineta sub influența alcoolului și ajută la sporirea siguranței rutiere.

Testul de reacție cognitivă a fost activat din 25 iulie în toate orașele din România în care trotinetele Bolt sunt disponibile. Ce înseamnă propriu zis această funcție? Înainte de începerea unei curse, clientul va trebui să finalizeze cu succes un test de verificare a vitezei de reacție care presupune că trebuie să atingă suficient de repede imaginile care apar pe ecranul smartphone-ului. Dacă nu trece testul, va fi încurajat să utilizeze serviciul de ride-hailing Bolt.

Funcția a fost deja lansată și testată cu succes în mai multe orașe europene unde Bolt oferă serviciile de micromobilitate, printre care Berlin, Varșovia, Stockholm sau Lisabona.

În România, în 2024, accidentele cu trotinetele Bolt au înregistrat o scădere, numărul acestora reprezentând sub 0.5% din totalul curselor. Ceea ce înseamnă că sunt aproximativ 18 incidente la milionul de kilometri parcurși cu o trotinetă Bolt.

Implementarea funcției în România vine ca o măsură de siguranță în plus pentru perioada de vârf a utilizării trotinetelor, fiind utilizate adesea și pentru deplasări legate de diverse festivaluri.

Să te dai cu o trotinetă sub influența alcoolului nu e doar ilegal, ci și un comportament sancționabil prin lege, periclitând siguranța celui care conduce trotineta, dar și a celorlalți participanți la trafic.

La Bolt, siguranța este prioritară, așa că ne folosim de tehnologie să le aducem clienților curse mai sigure. Dacă pe o trotinetă privată, o persoană poate merge cu peste 25 km/h, limita admisă legal, pe Bolt nu poate depăși această viteză, pentru că este setată în acest fel. Avem și scorul de prevenire a comportamentului imprudent, Bolt fiind primul operator care a introdus o astfel de funcție care ia în calcul o gamă largă de indicatori legați de condusul nesăbuit, detectând comportamente neadecvate precum frânări bruște repetate, derapaje, căderi sau coliziuni. Pasagerii care au un istoric de condus care nu e sigur vor fi suspendați, pentru a ne asigura că toți cei de pe stradă rămân în siguranță”, a declarat Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt România.

Trotinetele Bolt au, de asemenea, un sistem software de monitorizare 24/7 care notifică echipa atunci când o anumită trotinetă nu funcționează pe cât de eficient ar trebui.

De asemenea, studii independente sugerează că designul și specificațiile trotinetelor în regim de închiriere ar putea contribui la o siguranță sporită. Acestea tind să fie mai grele și adesea dispun de roți mai mari, dar și de sisteme de direcție și frânare mai performante, elemente care contribuie la stabilitatea și capacitatea de reacție a dispozitivului în situații de urgență.

Back to top button