Unirea e și în simboluri, dar simbolurile nu rezistă prea mult dacă nu sunt sprijinite de cuget și simțiri. (Merită să urmărim asta și în expoziția anului de la MNAR care are în centru reprezentarea iei ca simbol identitar)
Revenind la Unire, să pornim într-un scurt excurs istoric, cu întrebarea simplă: ce i-a adunat pe oamenii din toată țara în acel geros 1 decembrie 1918? În ciuda adversităților de tot felul, în ciuda frigului iernii și în ciuda frigurilor gripei spaniole care făcea ravagii serioase pe atunci, în ciuda precarităților politice, în ciuda intimidărilor?
Să fi fost speranță? Nu, speranță era mai degrabă puțină, certitudinea era departe. Unii înțelegeau oportunitatea momentului politic și marile eforturi diplomatice făcute, cu contribuția decisivă a Reginei Maria, alții veniseră pur și simplu la chemare. Pentru mulți ceea ce se petrecea era de domeniul incredibilului. Unii trăiau cu hotărâre momentul lui „acum ori niciodată”, alții își trăiau visul. Unii moșteniseră înverșunare, alții speranță, alții înțelepciune și răbdare. Alții obidă.
Erau ei diferiți de noi? Unii înclină să zică că da. Poate erau. Sub multe aspecte neîndoielnic erau diferiți de noi, doar erau oameni care au trăit acum 107 de ani.
Fundamental însă e foarte posibil să nu fi fost foarte diferiți de noi. Erau români și știau prea bine ce înseamnă tăvălugul istoriei. Așa cum o știm și noi acum, după ce istoria și-a întins tăvălugul asupra noastră în feluri văzute și nevăzute. Totuși la un moment dat, uniți, l-am făcut să se oprească. Este un gest la care au lucrat mai multe generații și categorii sociale diferite.
Și acum, al doilea exercițiu de imaginație: dacă am fi fost atunci în 1918 acolo la Alba Iulia noi, cei care trăim acum în ceea ce s-a făurit atunci, adică România, oare am fi realizat aceeași unire?
Merită să ne întrebăm asta, noi care ne credem așa de dezbinați, așa de necultivați și de neîmblânziți, așa de influențabili și de încăpățânați, așa de proști sau de șmecheri, așa de descurajați, de neputincioși și de manipulați.
Oare nu cumva ne-am fi bănuit și acuzat unii pe alții că avem idealuri sau că nu avem idealuri sau că am întinat idealurile, mai degrabă decât să semnăm pentru aceleași idealuri?
Știți acum care e al treilea experiment?
Ei bine, experimentul e să îndrăznim să credem că nu ne-am fi bănuit – sau oricum că am fi avut curajul să acționăm împreună.
Să ne semnăm un cec în alb de încredere unii altora. Fie și numai mental, fie și numai de ziua Unirii, exercițiul ne va fi de mare folos.
La mulți ani, români!
