fbpx
Casă & Familie

Un an de război:

1.8 milioane de euro alocați de Hope and Homes for Children sprijinirii refugiaților ucraineni, ajunși în România

  • Aproximativ 8.000 de copii și adulți au fost sprijiniți de Hope and Homes for Children România de la începutul conflictului din Ucraina;
  • Dintre aceștia, 300 sunt copii instituționalizați, care provin din orfelinate sau servicii de tip familial din zona orașelor Kiev, Harkiv, Odessa și Ismail. În prezent, ei se află în București, Iași, Prahova și Brașov.
  • După 1 an trăit în România, copiii ucraineni aflați în programele Hope and Homes for Children și-au exprimat trăirile, sentimentele, dorințele prin intermediul fotografiei; expoziția lor poate fi vizitată până duminică, 26 februarie, în lobby-ul Hotelului Marmorosch din București.

București, 23 februarie 2023 – Încă de la demararea conflictului din Ucraina, Fundația Hope and Homes for Children a fost alături de refugiații ajunși în România, cu 1.8 milioane de euro alocați intervențiilor, fie ele punctuale sau continue: de la suport la punctele de frontieră Siret și Sighetu Marmației și până la cele oferite pe parcursul întregului an celor care au avut nevoie de susținere, cu precădere copiilor veniți din orfelinatele din Ucraina. Fondurile provin de la donatori locali (companii și donatori individuali), din cadrul rețelei Hope and Homes for Children și de la donatori internaționali.

În total, circa 8.000 de copii și adulți au beneficiat în acest an de ajutor din partea Fundației, care a acoperit costuri de chirie și utilități, a asigurat refugiaților hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de igienă personală, acces la cursuri de limba română și consiliere cu privire la accesul pe piața muncii.

Copiii au fost sprijiniți să poată frecventa școala atât online (laptop-uri, tablete), cât și fizic, în cazul celor care au început școala în România (ghiozdane, materiale didactice și resurse eucaționale). Pentru a le oferi acestora o viață cât mai apropiată de normalitate, Hope and Homes for Children a organizat tabere și excursii, programe de teatru, operă și activități sportive, precum și de petrecere a timpului liber.

300 de copii ucraineni instituționalizați, susținuți continuu, pe parcursul ultimului an

Această categorie extrem de vulnerabilă de copii, aflată în grija DGASPC-urilor din București, Iași, Prahova și Brașov a beneficiat din partea Hope and Homes for Children atât de intervențiile descrise mai sus, cât și de resurse umane specializate, precum psihologi, asistenți medicali, translatori. Pe lângă trauma instituționalizării, trăită zi de zi, copiii sosiți din orfelinatele din Ucraina au fost astfel ajutați să depășească o nouă traumă, cea cauzată de ruperea de locurile familiale și sosirea într-o țară în care nu cunosc pe nimeni și nu au un orizont temporal la care să raporteze șederea lor.

Hope and Homes for Children a acoperit nevoile medicale nu doar în cazul copiilor instituționalizați, intervențiile vizând deopotrivă adulții și copiii ajunși însoțiți în România. A fost asigurat accesul acestora la controale, intervenții medicale și stomatologice, psihologice sau psihiatrice, dar și ședințe de terapie.

În 2023, prioritatea noastră rămâne îngrijirea copiilor – cei care au ajuns din orfelinatele din Ucraina, dar și cei însoțiți de familiile lor: 500 de refugiați. Le vom oferi în continuare adăpost, hrană, produse de primă necesitate, sprijin psihologic, dar și sprijin pentru integrarea în comunitățile în care se află”, declară Robert Ion, Director General Hope and Homes for Children România.

După bombardament, totul este distrus

După bombardament, totul este distrus. Mă simt tristă, iar inima și sufletul mă dor când mă gândesc la ucrainenii care trăiesc în condiții dificile, fără lumină și fără cele mai importante lucruri în viață. Uneori, când nu sunt mulțumită de condițiile pe care le am aici, la București, îmi este rușine pentru că mi s-a dat șansa de a trăi aici în liniște, în timp ce oamenii din Ucraina trăiesc în condiții dificile, fără strictul necesar”, spune Lola, o adolescentă de 16 ani.

Lola este unul dintre copiii ucraineni care au ales să-și împartășească durerea și gândurile prin intermediul fotografiei. Ea, alături de alți 9 copii, sunt artiștii ale căror lucrări vor fi expuse în lobby-ul hotelului Marmorosch din București, în perioada 22-26 februarie 2023. Acest proiect a fost posibil datorită Terre des Hommes Netherlands și Giro 555, care au susținut intervenții ale Hope and Homes for Children România în vederea sprijinirii celor care au fugit din calea războiului din Ucraina.

   Pentru mai multe informații:

   Anca Frumușani-Coltuc, Hope and Homes for Children

   tel. 0790 / 301 560, email: anca.frumusani@@hhc.ro;

Despre Hope and Homes for Children România

În vremuri de pace, Hope and Homes for Children se îngrijea de cei mai vulnerabili copii ai României: copiii din orfelinate și cei în risc de a fi separați de părinți. Continuăm să avem grijă de ai noștri, dar și de copiii veniți din Ucraina.

Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 66 de centre de plasament. Prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 122 de case familiale, cu peste 7.000 de copii scoși din orfelinate și 1800 reintegrați în familia naturală sau extinsă.

Pentru mai multe informații, vizitați:

www.hopeandhomes.ro

Back to top button