Țineți minte temele pe care le primeați la școală pe 8 martie? Desene, proiecte, inimioare, compuneri, declarații – un exercițiu frumos și util care ținea o zi. Acum aduce nostalgie, dar nici asta nu ține prea mult.
Ce ar fi ca de acest 8 martie să ne propunem o altfel de temă: să ascultăm ce au de zis femeile din viețile noastre și, reciproc, în calitate de femei, să ne obișnuim să exprimăm ceea ce ne preocupă. Să nu mai trăim prin roluri și presupoziții ci să facem efortul de a ne exprima, înțelege și auzi în ceea ce suntem cu adevărat. Nu e o țintă prea înaltă și prea abstractă – dimpotrivă, e cea mai simplă și concretă, cu o singură condiție: să nu presupunem că știm totul despre celălalt (deoarece 90% din ce știm vine din stereotipuri). Să ne comportăm ca și cum nu știm și să revelăm cu (măcar puțină) sinceritate ce anume simțim și dorim. Începem de acest 8 martie și tragem concluziile pe 8 martie anul viitor!
8 martie, ziua internațională a femeilor este de fapt ziua în care se sărbătorește lupta femeilor din lumea zisă civilizată pentru a avea drept de vot, drept de muncă și un program de muncă și odihnă care să le permită să trăiască. Acum în societatea noastră acestea par de la sine înțelese, dar de fapt sunt cuceriri relativ recente și, cel puțin în anumite zone ale lumii, sunt și fragile sau au fost deja pierdute (vezi cazurile Iran, Afganistan, mare parte din India).
La noi în România, sănătoasa prudență față de sărbătorile oficiale a făcut din 8 martie o sărbătoare emoționantă a mamelor – și a altor femei în rol matern: profesoare, educatoare, femeile care îngrijesc bolnavii – prin extensie a tuturor femeilor care muncesc sau ocrotesc familia. 8 martie este despre emancipare, dar în același timp este despre sacrificiul tipic femeii din societatea industrială, care e singurul lucrător care are un job plătit și unul cel puțin la fel de solicitant dar complet necuantificat și neremunerat (acasă unde se ocupă de cadrul concret al unității familiale – fiind menajeră, bucătăreasă, psiholog, educatoare, profesoară, manager, contabil, șofer – și multe altele, iertați omisiunile). În ultimii ani a mai ˝câștigat˝ vreo alte trei joburi care țîn de perfecțiunea fizică și vastul domeniu al ˝relaxării˝. Dacă am cuantifica temporal aceste sarcini trecem nu de 24 ci chiar de 48 de ore, de aceea a început acreditarea teoriei conform căreie femeile nu numai că sunt mai capabile de multitasking decât bărbații, ci s-a spus chiar că ele au creierul construit pentru multitasking. Din fericire entuziasmul inițial pentru această teorie s-a mai disipat în timp.
Femeile au o zi mondială consacrată – ce frumos, am zice, bărbații nu au niciuna. Adică nu au o zi oficială consacrată. De fapt însă tot calendarul e mai curând al lor iar femeia este tratată ca un soi de ˝caz special˝.
Dacă unii spun că femeia a adus păcatul în lume – indiferent ce va fi fost păcatul – 100% sigur și singurul fapt absolut universal este că femeia aduce viața umană în lume. Deocamdată este singura ființă care poate face asta pentru umanitate – cu tot ce implică ideea de a purta cu sine această potențialitate.
Da, femeia este singura ființă umană cu un statut net dual: este și creatură și creator. Aici nimic nu s-a schimbat de când există om și umanitate. Toate ființele umane, de orice gen și statut social trebuie să facă față ideii că femeia este singura ființă umană capabilă de o asemenea dualitate esențială.
Dualitatea capătă în diverse contexte sociale diverse avataruri. Fiecare generație și cultură caută să-i dea interpretarea proprie. Sunt tot atâtea moduri de a trăi cu ideea că numai anumite ființe umane (femeile) pot da naștere altor ființe umane.
Acest raport social evoluează de-a lungul unui continuuum între venerație și invidie/ură/dispreț, respectiv de la matriarhat (unde sistemul social investește femeia cu putere cel puțin simbolică, adesea și factuală) la sistemele sociale care diminuează și persecută constant femeile (pe plan simbolic, câteodată din păcate și factual)
Fără a ne referi la extremele acestui continuum, raporturile sunt într-o continuă dinamică în interiorul societăților noastre. Avatarurile sărbătorii de 8 martie depun mărturie pentru acest fapt
De aceea vă propun un exercițiu: urmăriți comunicările de anul acesta pe tema 8 martie și observați unde situează ele femeia pe câteva axe;
- între sacru și profan
- între mamă și seducătoare
- între muncitoare de fier și o biologie care o vulnerabilizează garantat în anumite momente
- între un punct de vedere tradițional și unul progesist egalitatist
- între imaginea femeii decidente și întreprinzătoare și cultivarea/refacerea/regăsirea unei entități variabil precizate numite “feminitate”
- între îngrijitoare a familiei, casnică și provider
Este de observat că aspecte tind să se echilibreze unele pe altele continuu, de-a lungul istoriei. Iată numai câteva exemple din istoria recentă:
În societatea victoriană în care femeile erau sufocate de corsete, sufragetele au luptat pentru dreptul la vot – și autodeterminare – al femeilor
În lumea comunistă egalitaristă ni se impunea un 8 martie oficial că zi de celebrare a dreptului femeii de a munci în mod egal cu bărbatul. Ceea ce însă ne-a rămas tuturor la suflet și a coalizat câteva generații de amintiri dragi a fost însă celebrarea zilei mamei, în rolul ei cel mai tradițional și mai hrănitor.
În prezent în societatea românească subzistă atât modelul rural al familiei dominat de practici și interdicții cu iz medieval cât și modelul urban al femeii emancipate care trăiește în autodeterminare. Atenție, aceste modele coexistă în toate mediile socio-culturale. Căsătorii între minori, tabuul virginității sau interdicția practicilor contraceptive sunt realități încă vii la noi în anumite zone ale societății. În paralel se întâmplă atât lupta persoanelor transgender pentru a avea dreptul la un pronume sau altul, cât și mișcarea de educație pentru “feminitate”.
Ambele modele – tradițional și emancipat – se confruntă cu provocări, contaminări și contradicții, provenite din dorință naturală a fiecărei femei de a avea o viață fericită. Iată câteva astfel de mirabile contradicții:
- Nu rareori femeile din mediul rural plecate la munca de badantă – eminamente feminină prin tradiția patriarhală – devin principalul provider (rol exclusiv masculin) pentru familiile rămase acasă și viața lor se schimbă radical.
- Deși în urma cu câteva decenii preferau să nu se definească prin biologie și în niciun caz prin fertilitate, ci prin realizările lor economice și sociale, de câțiva ani buni femeile ajunse deja la maturitatea carierei acceptă și încurajează discuțiile care le ancorează în jurul unei calități biologice și reproductive: menopauza.
- Din ce în ce mai des și mai surprinzător tinerele din mediul urban, cel mai adesea fiice ale unor mame emancipate, aspiră la cariere de soții, cu tot aparatul de prescripții tradițional patriarhale inclus.
Iar acesta devine deja un trend global și are și un nume dat de influenceri: tradwife.
Cercetătorii de la King’s College London au chestionat 23.000 de persoane cu privire la opiniile lor despre rolurile de gen.
Rezultatele au arătat că 31% dintre bărbații din Generația Z sunt de acord că o soție ar trebui să-și asculte întotdeauna soțul, comparativ cu doar 13% dintre bărbații din generația Boomer.
„Este profund îngrijorător să vedem că normele tradiționale de gen persistă și astăzi și, mai îngrijorător, este că mulți oameni par a fi presați de așteptări sociale care nu reflectă de fapt ceea ce cred majoritatea dintre noi”, a declarat profesorul Heejung Chung, directorul Institutului Global pentru Leadership al Femeilor de la King’s Business School.
Datele noastre dezvăluie o diferență izbitoare între opiniile personale ale oamenilor, care sunt mult mai progresiste, și ceea ce își imaginează că societatea le cere.
„Această diferență este deosebit de pronunțată în rândul bărbaților din Generația Z, care nu numai că par să simtă o presiune intensă de a se conforma unor idealuri masculine rigide, dar, în unele cazuri, par să se aștepte și că femeile să se retragă în moduri de a fi mai tradiționale.”
Mai mult de o cincime (21%) dintre bărbații din Generația Z au declarat că consideră că o „femeie adevărată” nu ar trebui să inițieze niciodată relațiile sexuale, comparativ cu doar șapte procente dintre bărbații Boomer, 12 procente dintre femeile din Generația Z și șapte procente dintre femeile Boomer.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că sunt cei mai predispuși să creadă că femeile nu ar trebui să pară prea independente, bărbații din Generația Z au fost cei mai predispuși să creadă că femeile care au o carieră de succes sunt mai atractive.
Potrivit cercetătorilor, acest lucru sugerează că există o „mare renegociere” a rolurilor de gen în societatea actuală.
Kelly Beaver, director executiv al Ipsos în Marea Britanie și Irlanda, a declarat: „În special în rândul Generației Z, datele noastre arată o dualitate interesantă.” Ambele sunt grupul cel mai probabil să fie de acord că femeile care au o carieră de succes sunt mai atractive pentru bărbați, dar sunt în același timp cel mai probabil să fie de acord că o soție ar trebui să-și asculte întotdeauna soțul și că o femeie nu ar trebui să pară niciodată prea independentă sau independentă.
„Această dualitate a perspectivelor deschide un dialog vital despre modul în care normele de gen sunt remodelate, evidențiind interacțiunea complexă dintre modernitate și tradiție și îndemnându-ne să aprofundăm factorii culturali, sociali și economici care influențează aceste credințe.”
Trendul „tradwives” își are originea în Marea Britanie a anilor 1950 și este deja bine stabilit în SUA.
Credința din spatele mișcării este că soțiile nu ar trebui să muncească, ci ar trebui să-și petreacă zilele gătind, curățând, purtând rochii modeste și feminine și practicând eticheta tradițională.
De asemenea, ar trebui să fie supuse soților lor și să-i pună întotdeauna pe primul loc.
˝Trendul tradwives nu este nostalgie – este un semn de avertizare”, a spus profesorul Chung.
„Mai degrabă decât o dovadă a unei reveniri la valorile familiale de modă veche, trendul arată cum femeile mai tinere se luptă să împace cerințe imposibile. Ele semnalează astfel frustrarea pe care o simt față de locurile de muncă care încă așteaptă o dedicare deplină muncii, în timp ce responsabilitățile familiale rămân în mare parte neschimbate și asumate de femei.”
Înainte de tradiționalul La mulți ani, doamnelor, vă invităm să reflectați asupra câtorva date statistice concrete provenind din România anului 2024:
În anul 2024 fertilitatea feminină la nivel de țară a fost de 35,4 copii născuți-vii la 1000 de femei de vârstă fertilă (15-49 ani) față de 43,4 copii născuţi-vii la 1000 de femei de vârstă fertilă în urmă cu aproape zece ani (anul 2015).
În anul 2024 numărul de născuți-vii (cu reședința obișnuită în România) a fost de 143637 copii, rezultând o rată a natalității de 7,5 născuți-vii la 1000 de locuitori, cu un sfert mai mică decât în urmă cu aproape zece ani (rată a natalităţii de 10,2 născuţi-vii la 1000 de locuitori în 2015).
România se situează printre țările cu o rată a natalității mai scăzută decât media europeană, dacă avem în vedere că rata natalității în UE-274 a fost în anul 2024 de 7,9 născuți-vii la 1000 de locuitori.
Tendința din anii anteriori s-a păstrat și în 2024, născându-se mai mulți băieți decât fete, cu un raport de masculinitate de 106 băieți la 100 fete.
Față de anul 2023, în anul 2024 rata natalității a înregistrat o scădere, atât în mediul urban, de la 8,1 ‰ (în anul 2023) la 7,2‰, cât și în mediul rural, de la 8,7‰ (în anul 2023) la 7,9‰ (în anul 2024). Rata natalității din mediul rural în anul 2024 a fost mai ridicată față de cea din mediul urban
În anul 2024 vârsta medie a mamei la naștere a fost egală cu cea din anul 2023 (28,9 ani), iar vârsta medie la prima naștere a fost de 27,6 ani în ușoară creștere față de anul precedent când vârsta medie a mamei la naștere a fost de 27,5 ani, mențînându-se tendința de amânare a nașterii.
Femeile din mediul rural au continuat să nască la o vârstă mai tânără (27,6 ani) comparativ cu cele din urban (30,3 ani). Decalajul între urban şi rural se menține și în cazul vârstei mamelor care sunt la prima naștere (29,4 ani în urban și 25,5 ani în rural). Valorile extreme pentru vârsta medie la prima naștere se situează între 24,3 ani în județul Ialomița și 31,5 ani în Municipiul București. Cea mai ridicată vârstă medie la toate nașterile s-a înregistrat în Municipiul București (32,0 ani) iar cea mai scăzută în județul Ialomița (26,4 ani).
În anul 2024 numărul născuților-vii de către mame minore (sub 18 ani) a fost de 6247 persoane, 601 dintre aceștia fiind născuți de mame cu vârsta de sub 15 ani. Cea mai mică vârstă a mamei la naștere a fost de 11 ani.
Comportamentul reproductiv al femeilor diferă în raport cu statutul lor ocupațional. În anul 2024 ponderea copiilor născuți-vii de către mame casnice a crescut față de anul precedent, de la 35,0% în anul 2023 la 37,9% în anul 2024 (în scădere față 38,6% în anul 2015). Un procent de 56,1% născuți-vii au avut mame salariate, în creștere comparativ cu zece ani în urmă (48,5%). În anul 2024, în mediul rural, 50,3% din numărul născuților-vii au avut mame casnice, iar în mediul urban 25,1% din numărul născuților-vii au avut mame casnice.
În anul 2024 ponderea născuților-vii de către femeile cu nivel superior de educație a crescut față de anul precedent, 33,0% dintre născuții-vii aveau mame cu studii superioare, mai mult cu 2,9 puncte procentuale față de 2023 și mai mult cu 4,9 puncte procentuale față de 2015 (28,1%), iar ponderea născuților-vii de către mamele cu nivel de educație mediu: profesional, liceal și postliceal (38,1%) a scăzut față de anul precedent cu 2,6 puncte procentuale.
În anul 2024, rata nupţialităţii a fost de 4,7 căsătorii la 1000 locuitori (5,1 căsătorii la 1000 locuitori în anul 2023 și de 5,6 căsătorii la 1000 locuitori în 2015). România se situează printre ţările cu o nupţialitate mai ridicată decât media europeană, dacă avem în vedere că rata nupţialităţii în UE-27 a fost în anul 2023 (ultimul an pentru care este calculat indicatorul la nivel european) de 4,0‰.
În anul 2024, s-au înregistrat 20692 divorţuri, cu o rată a divorţialităţii de 0,96 divorţuri la 1000
locuitori (1,04 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2023 și 1,41 divorţuri la 1000 locuitori îm 2015).
Totuși, nivelul divorțialității se menține relativ scăzut comparativ cu alte țări europene, confirmând caracterul de stabilitate al familiei în societatea românească, dacă avem în vedere că rata divorțialității în UE-27 a fost în anul 2023 (ultimul an pentru care este calculat indicatorul la nivel european) de 1,6‰. Ponderea primului divorț în numărul total al divorțurilor a fost de 93,1% atât pentru femei cât și pentru bărbați. Din repartizarea pe grupe de vârstă și sexe a persoanelor care au divorțat se poate observa că în medie, divorţul apare cu cea mai mare frecvenţă la grupa de vârstă 45-49 ani, în cazul bărbaților (17,7% dintre divorţuri), şi în cazul femeilor la grupa de vârstă 35-39 ani (18,5% dintre divorţuri). Vârsta medie la divorț a fost de 41,4 ani pentru femei și 44,9 ani pentru bărbați
Conform datelor aferente trimestrului III 2025, în România populația ocupată era de 7742,6 mii persoane (în scădere cu 882 mii persoane față de acum zece ani); dintre acestea, femeile reprezentau 42,6%.
Pe activități ale economiei naționale, în trimestrul III 2025, femeile erau majoritare în sănătate și asistență socială (82,0%), învățământ (77,4%), intermedieri financiare și asigurări (66,9%), activități profesionale, științifice și tehnice (63,1%), hoteluri și restaurante (64,8%) și în comerț cu ridicata și cu amănuntul (58,2%).
Repartizarea populației ocupate pe grupe de ocupații evidențiază faptul că, în trimestrul III 2025, femeile aveau o pondere majoritară în grupele: lucrători în domeniul serviciilor (67,7%), funcționari administrativi (65,2%), specialiști în diverse domenii de activitate (58,1%) și tehnicieni și alți specialiști în domeniul tehnic (56,6%)
În anul 2024, câştigul salarial mediu net lunar a fost 4959 lei, iar femeile au câștigat în medie cu 5,4%, respectiv cu 275 lei/lună mai puţîn decât bărbaţii (4815 lei câştigul salarial mediu net al femeilor, faţă de 5090 lei al bărbaţilor).
Scris de Roxana Melnicu
