La mulți ani, florilor! A-i sărbători pe cei dragi care poartă nume de flori, a ne gândi la numele lor ca la tot atâtea pașapoarte pentru speranță, iatâ bucuria acestei zile! Sărbătorită cu tot ce avem mai bun azi, trăită cu tot plinul unei existențe care se deschide în iubire!
La mulți ani!
Dar cum se sărbătoresc Floriile? Cine va căuta pe Google această întrebare va avea mii de răspunsuri care toate încep cu „se“: ce se cuvine și ce nu se cuvine să faci. Iar câteodată aceste prescripții sunt însoțite și de promisiunea unor pedepse de multe ori crunte. Afli imediat ce „se“ mănâncă și unde ar trebui să mergi, ce să faci precis și mai ales ceea ce să nu faci. De multe ori capitolul cu ceea ce „să nu faci“ îl depășește cu mult în lungime pe cel dedicat secțiunii „Ce să faci?“
Cât din suma acestor lucruri ține de cutumă, cât de superstiie, cât face parte din taină, cât ar trebui luat în seamnă și cât se poate lejer ignora?
Lumesc și divin
Sărbătorile sunt momente de pauză din cotidian. Acele momente din an în care nu mai facem ceea ce obișnuim să facem, ci dintr-o dată ne schimbăm comportamentul, gândurile, atitudinea pentru a ne raporta la alte realități care devin prioritare. În limbajul religios de acum, am zice că lăsăm lumescul pentru a ne dedica divinului. Practic, sărbătorile sunt porți prescrise nouă pentru a percepe că lumea noastră nu este singura, și este o lume relativ îngustă în raport cu multitudinea sau adâncimea existenței.
Într-un film recent ultrapremiat, Orice, oriunde, oricând (2022) vedem o lume a cărei paradigmă este multiversul și în care transpoziția între lumi se petrece atunci când faci ceva total neobișnuit pentru existența ta de până atunci, ceva complet contraintuitiv, care suprinde. Iată o intuiție primordială despre ceea ce înseamnă sărbătoare în lume, de-a lungul meridianelor și calendarelor, de-a lungul epocilor: sărbătoarea este acea ruptură în cursul lumii care îți permite să intri în altă dimensiune a existenței, de unde îți reconsideri raportul cu lumile.
Sub această idee, da, are tot sensul ca într-o zi de sărbătoare să faci lucruri neobișnuite față de rutina ta. A face lucruri care nu au un sens imediat în această lume te poate duce cu gândul la o perspectivă mai înaltă, diferită, asupra existenței tale.
Superstiții și credințe
Deci până la urmă ar trebui să iei în seamă lungile liste de lucruri pe care trebuie sâ le faci sau să nu le faci de Florii?
Mai degrabă merită să le parcurgi, din surse diverse, pentru a măsura diversitatea credințelor și de multe ori caracterul lor contradictoriu. Imediat ce îți vei pune problema să ții cont de ele vei realiza că nu-ți ajunge o lună, nu o zi, ca să ții seama de toate și să faci tot ce se cuvine, evitând cu grijă acele lucruri care ți-ar atrage ghinionul.
Dar este posibil ca o astfel de „lectură“ să nu fie o simplă lectură, ci un mod de a te lăsa influențat de superstițiile pe care tocmai le-ai aflat și pe care le-ai regăsit și astfel s-au reîntărit. Se știe că atunci când o religie vrea să se descotorosească de o credință, o numește superstiție. Pe de altă parte, „superstiția“ – adică acel tip de conexiune formulată cauzal, dar nefondată rațional, care îți afectează comportamentul – ține de una dintre dimensiunile în care funcționează mintea omenească. Pe scurt, superstițiile vorbesc acelei componente obsesionale pe care o poate avea fiecare dintre noi. Cu toții știm oameni care au liste de superstiții personale sau superstiții la care aderă, fără ca prin asta să fie religioși – și fără să se considere religioși. Însă odată „vaccinați“ cu această perspectivă mai largă, putem să ne desprindem mâcar o clipă de corpul superstițiilor, pentru a citi mai departe mecanismul lor mitic, pentru a le dezvălui frumusețea universală. În fond, dincolo de locul de unde culegem și ce fel de ramuri aducem la biserică, ce este mai frumos decât întâmpinarea cu flori a speranței? Ce este mai frumos decât a privi o floare sau un copac, a contempla partea cea mai strălucitoare a destinului vegetal pentru a ne lăsa cotropiți de speranța noastră naturală în mai bine?