Din nostalgie pentu părinți și (mai ales) pentru bunici, din dragoste pentru propriii copii, iar, în cele mai multe cazuri, dintr-o poftă personală, mai mult sau mai puțin recunoscută, de joacă fără griji.
Așa a început social media să se umple în ziua aceasta de fotografii alb negru de copii. Trendul „copilului interior” este în plină desfășurare. Mai vesel sau mai trist, etern traumatizat sau etern fără griji, indiferent cum îl portretizăm pe acest ipotetic copil interior, acest nou mit a cucerit pe toată lumea.
Poate pentru prima dată în istoria omenirii suntem cu toții dispuși să credem că, deși am bifat unele rituri de trecere la condiția de adulți, porțile acestea au rămas mai mult sau mai puțin permeabile. Avem mereu în noi și cu noi un copil, poate copilul care am fost, poate un construct ceva mai recent, dar esențialmente o ființă mică, dornică de dragoste, protecție, dispusă să se joace și să înflorească atunci când este iubită.
O ființă dependentă, așa sunt copiii, dar în același timp o ființă care are o putere extraordinară. Acum i se zice super-putere, poate așa cum părinții și bunicii de azi numărau milioanele, bilioanele și catralioanele de stele de pe cer. În fiecare dintre noi stă ascunsă ființa care poate opri lumea în orice moment, pur și simplu jucându-se.
The absolute master of mindfulness: copilul care se joacă și trăiește numai prezentul. În fiecare an începem să ne amintim cât de mult am vrea să învățăm de la el, așa că îl celebrăm cu tot fastul de care suntem acum în stare, ca adulți.
Ziua copilului a început la inițiativa unui preot (mai exact pastor protestant) și are vreo sută de ani. Cele mai multe națiuni o asociază cu vara, deși ziua Rezoluției ONU referitoare la o Zi internațională a copilului este 20 noiembrie. Însă mai toată lumea o asociază cu copii jucându-se liber în natură, de aceea o plasează la 1 iunie, când în general vremea este mai generoasă cu jocul în aer liber.
Vineri eram încă la Timișoara, sosisem pentru acest joc elaborat tipic adulților, care este arta, anume la Bienala Art Encounters. La un moment dat am ajuns în frumoasa piață a Unirii, unde în mijloc este un scuar imens cu iarbă, iar în mijlocul scuarului, printre turiști și localnici grăbiți, se tăvăleau niște copii. Mulți, un grup. Unii se tăvăleau literalmente pe iarbă, alții alergau sau închipuiau tot felul de forme, figuri, exerciții de gimnastică, după bunul lor plac, singuri sau în grupuri mici. Fără direcție, dar și fără nimeni care să strige la ei în fiecare secundă, cu sau fără motiv. La un moment dat s-au oprit din tot ce făceau, pentru că tocmai trecea un domn care avea un câine mare, blănos și blând. Au alergat și efectiv l-au acoperit pe uriașul blănos cu mângâieri.
Ei bine, da, această scenă idilică a avut loc acum 2 zile, chiar aici la noi. Cui să nu îi placă? Cine nu este impresionat de asta? Unii îi zic doct scenă arhetipală, dar tot au o lacrimă în ochi.
Însă scena arhetipală a fost posibilă pentru că undeva era cineva care i-a adus aici pe copii, cineva care le-a ocrotit jocul, care i-a lăsat liberi de dispozitivele de control și sedare numite telefoane mobile.
Asta ne-a aruncat imediat pe noi, adulții care eram acolo, în nostalgia copilăriei fară griji. Ceea ce ar trebui să fie un pleonasm. Copilăria ar trebui să fie fără griji, iar toți copiii să fie protejați de lipsuri. Lipsurile materiale afectează însă în continuare mulți copii, chiar la noi. Totuși nu din cauza asta „copilărie fară griji” frizează pleonasmul.
Știm și din fericire am văzut-o în multe cazuri: chiar și în sărăcie, boală și lipsuri, copiii găsesc timpul și cheful de joacă. Se joacă absorbiți, fără grija exteriorului, a timpului, ba chiar și a foamei. O putere extraordinară. Super-puterea de care ziceam mai sus. Din acest spațiu tranzițional între real și imaginar cultivat de joacă se nasc cultura și arta – ceea ce ne definește ca umanitate. Este fundamental, este o putere care trebuie cultivată tocmai pentru că avem atât de multe de învățat de la ea și nu are sens să-i punem la încercare rezistența.
Spațiul de joacă – mental, dar și fizic – se cere protejat de tot ce îl poate amenință, de tulburări ale istoriei, de consecințe ale bolilor, dar și de interferențe tehnologice și comerciale. Să nu ne iluzionăm, joaca NU se mută integral în spațiul virtual al computerului și tabletei, așa cum școala NU se mută integral în școala online.
Lăsând în urmă, în uitare, corpul, neglijând mișcarea, vor avea de suferit pe termen lung toate: în primul rând corpul copilului în plină creștere și dezvoltare, care înregistrează cu egală aviditate emoția și cunoașterea. Dar vor avea de suferit și joaca și învățarea, și spiritul creator de cultură. Lăsând în urmă și în uitare natura, una dintre principalele surse ale super-puterii de mindfulness a copilului va avea de suferit.
Pe scurt spus, dar pe termen lung gândit, lăsând în urmă și în uitare corpul și natura ne vom sărăci imaginația și creativitatea, adică exact ceea ce ne face oameni.
De aceea imaginea aceasta zisă arhetipală sau poreclita idilică, imaginea copiilor care se joacă liber în aer liber, ne impresionează și ne înduioșează pe toți. O recunoaștere tacită a faptului că devine din ce în ce mai rară și o promisiune tacită să nu mai fie atât de rară.
Începem să ne dăm seama ce important e să învățam de la The Master of Mindfulness care este copilul, dar pentru asta trebuie să îi ocrotim copilăria, cu tot ce presupune asta.
Nu ezita niciodată să faci bine unui copil. Cum știi că ceea ce faci, felul în care ajuți, de exemplu, va face bine unui copil? Sunt mulți factori, dar fundamental este foarte simplu. Când te bucuri tu însuți ca un copil de asta, când copilul care (încă) ești îți mulțumește!
Așadar, la mulți ani, copii mici și mari, astăzi e ziua voastră! Aveți grijă de sufletele noastre, iar noi vom avea grijă să nu vă lipsească nimic!
