Șase artiști multidisciplinari au realizat în perioada august-noiembrie o serie de ateliere de creație artistică în cadrul unui proiect pilot inițiat pentru a crea un prim contact cu o minoritate subreprezentată din București
În perioada 5-19 noiembrie rezultatele acestor ateliere vor fi prezentate în cadrul unei expoziții documentare și a unor evenimente speciale care vor avea loc în spațiul MNȚRplusC
Sâmbătă, 5 noiembrie, în spațiul MNȚRplusC de la Muzeul Național al Țăranului Român, începând cu ora 15:00 se va deschide expoziția documentară a proiectului „We Are Here to Stay”, alături de cei șase artiști facilitatori care i-au ghidat pe imigranții din țările din Orientul Mijlociu în diverse procese de lucru artistice și colaborative: artiștii multidisciplinari Delia Popa, Nicoleta Moise, Diana Miron, Mircea Modreanu și duo-ul de arhitectură Atelier Adhoc Comunitate (George Marinescu si Daria Oancea). În cadrul deschiderii va avea loc și un atelier de hena susținut de Noma Shkeir și o degustare de mâncare tradițională pregătită de femeile participante la ateliere. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5-19 noiembrie, de marți până duminică, între 14:00-18:00.
Organizatorii au pregătit și alte evenimente care să marcheze acest proiect unic și care vor fi publicate pe pagina de Facebook și Instagram MNȚRplusC.
Despre mini-proiectele/atelierele demarate împreună cu artiștii facilitatori
DELIA POPA
Pe parcursul lunilor august-octombrie, artista vizuală Delia Popa a condus și facilitat atelierele de artă vizuală „Împreună/Meaan” cu un grup de femei și copii. Au început prin crearea unei baze de discuție comune legate de patrimoniul vizual de artă islamică, respectiv artă românească cu influențe islamice, prin vizite la Muzeul Național de Artă al României și continuând cu exerciții de desen și pictură. Din aceste vizite și discuții, grupul a descoperit existența unor cuvinte similare în limbile română și arabă, cum ar fi cuvântul „caftan” (o haină de origine orientală pe care o purtau domnitorii și boierii). Inspirați de caftanul lui Neagoe Basarab din colecția de Artă Românească Veche a MNAR, grupul a creat împreună un caftan din hârtie verde pe care atât mamele cât și copiii au desenat motive decorative, simbolice și caligrafice. Caftanul, ca veșmânt simbolic, are două semnificații în cadrul acestui proiect realizat colectiv – atât unul de protejare, cât și de creare a unei identități temporare comune.
KATIA PASCARIU
„La atelierele de teatru am început prin exerciții și jocuri fizice și de improvizație, pornind de la ideea că participantele și participanții nu vorbesc aceleași limbi, vin din locuri și culturi foarte diverse, au experiențe de viață bogate și acum se află, poate doar temporar, în același spațiu geografic pe care îl percep adeseori diferit. Ne-am exprimat cu cuvinte și fără, folosindu-ne de română, arabă, engleză și mimică/pantomimă”, spune actrița Katia Pascariu, care a lucrat cu un grup de adolescenți/e și copii pe parcursul lunilor august-octombrie.
NICOLETA MOISE
Artista Nicoleta Moise a condus un grup de fete, studente și absolvente în mai multe discipline și cu interese diverse. Și a facilitat un atelier de scris care a pornit de la o temă și un interes personal: visele. Rezultatele atelierului sunt o serie de texte adunate pe parcursul întâlnirilor și printate sub forma unei broșuri. Aceste întâlniri constituie prima etapă dintr-un proces care va continua și după încheierea proiectului „We Are Here To Stay”.
Broșura cu textele scrise în limbile română și arabă va fi distribuită în cadrul expoziției de la MNȚRplusC, între 5-19 noiembrie.
DIANA MIRON
Seria de ateliere deschise de Diana Miron pentru participantele din proiect a însemnat un prim contact de lucru pentru identificarea caracteristicilor vocale individuale și explorarea sonoră corală contemporană. Utilizând extrase din sesiunile de lucru, Diana Miron va compune o lucrare de sunet care urmează a fi instalată în galeria MNȚRplusC, ca parte din expoziția documentară.
ATELIER AD HOC COMUNITATE
Ca răspuns la dificultatea de a identifica în București spații de întâlnire la nivel comunitar adresate persoanelor și grupurilor stabilite în oraș din zona Orientului Mijlociu, Atelier Ad Hoc (George Marinescu si Daria Oancea) a propus realizarea unui mobilier adaptabil și mobil care poate susține activități colective.
Producția și construcția finale au fost realizate de către Andrei Savonea.
MIRCEA MODREANU
Artistul Mircea Modreanu a fost invitat să realizeze un mural împreună cu câțiva dintre copiii participanți, cu vârste cuprinse ïntre 3 și 15 ani, dar și cu părinții lor. Această intervenție a avut loc pe 7-9 octombrie, pe zidul unei pensiuni din Predeal condusă de Shadi Alhalabi, un imigrant din Liban stabilit în România și care s-a alăturat proiectului.
Documentarea video a muralului, realizată de Ilina Schileru, poate fi vizionată în cadrul expoziției de final, în perioada 5-19 noiembrie.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri: Muzeul Național al Țăranului Român, MNȚRplusC, Asociația Activ Random.