Timp liber

Platforma despreSpa.ro devine Wellandia

După 15 ani de existență, platforma despreSpa.ro își schimbă oficial identitatea și devine Wellandia.

Noul nume reflectă ce a devenit astăzi acest proiect:

Pentru publicul larg – o sursă de inspirație și un spațiu de resetare, cu centre de top, oferte și resurse utile despre relaxare, nutriție, mișcare, somn, recuperare medicală și tehnologii moderne pentru sănătate – tot ce ai nevoie ca să alegi rapid experiențele wellness cele mai potrivite pentru tine.

Pentru profesioniști, Wellandia este un ecosistem educațional și profesional, cu platforme, programe, inițiative și resurse dedicate celor care construiesc viitorul industriei Spa & Wellness.

Integrează recrutare, mentorat, dezvoltare profesională, schimburi de experiență și evenimente de referință precum Conferința Spa România sau Premiile Spa România – dar și un spațiu educațional prin SpaEdu, prima academie Spa din România, acreditată CIDESCO Internațional.

Wellandia este mai mult decât o schimbare de nume. Este o recunoaștere a drumului parcurs și o invitație deschisă spre ceea ce urmează. Acum 15 ani, totul a pornit de la o idee simplă: să arătăm că Spa-ul înseamnă sănătate, nu doar răsfăț. Dar între timp despreSpa.ro a crescut, s-a transformat și avea nevoie de un nume nou, care să reflecte mai bine ce este astăzi – dar să-i lase și spațiu să evolueze mai departe.” Ioana Marian, fondatorul platformei

Scurtă cronologie

Lansat în 2010, despreSpa.ro a fost primul portal dedicat Spa-urilor din România. De-a lungul anilor, a marcat mai multe premiere și inițiative de impact:

  • 2011–2015: primele studii de piață Spa, lansarea eVoucherelor cadou, a ofertelor Wellness Corporate, a primelor retreat-uri Spaventura, a Conferinței Spa România, fondarea Asociației Spa România, prima organizare a Global Wellness Day în România.
  • 2016–2019: crearea revistei Spa & Wellness România, participare la 2 inițiative internaționale în cadrul Global Wellness Institute, distincții multiple din partea ESPA – European Spa Association, Ambasador Global Mentorship Program în România, colaborator la edițiile #ExperienceBucharest si #ExperienceRomânia, parteneriat cu OPTBR în organizarea Congresului Turismului Balnear din România
  • 2020–2022: lansarea programelor gratuite de mentorat, lansarea programelor de schimburi de experiență, a primelor cursuri de Spa Management și alte proiecte educaționale online, lansarea unor noi resurse prin care s-a pus reflectorul și pe oamenii din spatele experiențelor, primele grupuri de lucru pentru nomenclatoarele de meserii din piața Spa.
  • 2023–2025: lansarea SpaEdu – Academia Spa din România, extinderea programelor educaționale, acreditarea CIDESCO, lansarea structurilor de carieră în piața Spa și a platformei de recrutare, consolidarea ecosistemului pentru profesioniștii Spa și rebrandingul Wellandia.

Ce rămâne neschimbat

Deși își schimbă numele, Wellandia păstrează:

  • aceeași echipă și aceeași viziune,
  • același angajament față de calitate, etică profesională și colaborare,
  • aceleași valori care au construit încrederea în platformă.

Ce urmează

Lansarea oficială a site-ului https://wellandia.eu/ este însoțită de o serie de proiecte dedicate profesioniștilor și publicului larg, printre care, pe termen scurt:

  • continuarea programelor SpaEdu și extinderea pe plan internațional;
  • extinderea platformei de recrutare și lansarea unor structuri de carieră gamificate, adaptate și pentru alte tipuri de centre Spa & Wellness.

Back to top button