Cu dr Iulia Drăguț, autoarea primului Manual de Educație Gastronomică din lume, despre programele educative pentru adolescenți
Educația gastronomică are cum un pilon solid de sprijin, rreprezentat de manualul de educație gastronomică publicat de dr Iulia Drăguț cu sprijinul Asociației Culturale EuroEst Alternativ pe care o prezidează și al Departamentului pentru Dezvoltare Durabiilă al Guvernului.
Dr. Iulia Drăguț, din semnalele voastre, cum a fost perceput manualul în liceele de specialitate și în ce medii ți se mai pare util să îl introduceți? Cum îl veți mai dezvolta și cum intenționați să faceți ca educația gastronomică să ajungă și în instituțiile de învățământ generale?
Eu cred că noi, toți cei care am contribuit la scrierea manualului de educație gastronomică, am fost primii care am înțeles necesitatea absolută de a avea acest tip de educație încă din grădinițe! Ar fi foarte important ca publicul larg să înțeleagă că, de fapt, gastronomia reprezintă relația pe care o are cultura cu alimentația, că partea culinară sau cea de obicei alimentar sunt doar aspecte ale întregului reprezentat de această știință. Crearea unor actori sociali raționali este cheia pentru a avea parte de consumatori care înțeleg ce li se întâmplă, care vor proteja mediul, fiind conștienți că cel mai mic gest al fiecăruia dintre noi poate salva lumea în care trăim.
Care ar fi, după tine, principalele căi pentru ca un locuitor citadin al României actuale să regăsească accesul la un stil de viață sustenabil inclusiv sub raport alimentar? Care sunt strategiile de evitare a risipei pe care le vezi cel mai ușor și cel mai realist de adoptat pentru românul de azi, ținând seama de cantitatea mare de nostalgie, tradiționalism, dar și comoditate și mai ales de pasiunea de a cultiva „belșugul“ care a înflorit în ultimii ani, ca reflex la penuria și „alimentația rațională“ din epoca de aur?
Mai întâi de toate cred că trebuie schimbate mentalități, abordări nepotrivite asupra alimentelor și alimentației, mai multă educație, ar trebui organizate mai multe evenimente de conștientizare asupra risipei alimentare și a consecințelor pe care aceasta le are pe o scară cu mult mai largă, să ajungem cât mai aproape de oameni. Copiii sunt cel mai bun canal de transmitere a mesajelor către vechile generații.
Ce vă propuneți în continuare cu proiectul Culinariada și la ce alte demersuri pentru educația gastronomică a tinerilor vă mai gândiți?
Culinariada trebuie să crească cu fiecare an, să ajungem peste tot în țară, mesajul nostru să ajungă la copiii din mediul rural și urban, ca aceștia să fie cât mai familiarizați cu ideile pe care noi le promovăm și asupra cărora insistăm. În paralel vom organiza sesiuni de degustare, de familiarizare cu diferite preparate, astfel încât să oferim copiilor, dar și părinților perspective diferite, să încerce ca și în mediul socio-cultural în care se dezvoltă copiii să înmugurească lăstarele unui nou tip de gândire, prin care mâncarea să-și recâștige locul în viețile noastre, așa cum se cuvine.
În lumina experiențelor voastre, ce ar trebui întreprins pentru a crește nivelul de educație gastronomică în rândul adulților legat de îmbinarea noțiunilor de sustenabilitate, evitarea risipei cu tradițiile românești „de bun gust“?
Prin copii, vom ajunge și la adulți. Copiii vor cere părinților să accepte ”schimbarea” privitoare la alimentație. Campaniile de promovare ale bucatelor pe bază de produse locale ar trebui întețite. Încurajarea consumului produsului local ar trebui să fie considerată nu numai de societatea civilă, ci și de stat, o chestiune de prioritate. Întoarcerea la obiceiurile de consum tradiționale ne vor ajuta mult pe toate palierele existenței umane, fiind fundament pentru acceptarea unui stil de viață sustenabil.
Este realistă propunerea „alimentelor alternative“ (insecte, cărnuri artificiale din biomasă) sau este mai firească educarea gestionării mai eficiente a alimentelor deja verificate și intrate în patrimoniul nostru cultural, religios, afectiv, simbolic, de zeci și chiar sute de ani?
Cea mai firească atitudine ar fi gestionarea cu înțelepciune a alimentelor deja verificate și intrate în patrimoniul nostru cultural, religios, afectiv, simbolic, mai degrabă decât primirea necondiționată a alternativelor. Din nefericire, însă, lipsa de educație conduce la un tip de obediență periculos: oamenii nu mai gândesc ce și cum ar trebui, ci acceptă, pur și simplu, ce li se spune. Spațiul public ar trebui să revină la rolul său de dezbatere, analiză, sinteză și concluzionare, astfel încât oamenii să se afle într-un proces de vie căutare a căilor celor mai potrivite de trai.
