
1. Cele mai apreciate cadouri vor fi cele personalizate – atenție, obligatoriu cu bun gust.
Este de bun gust să comandăm, de exemplu, veselă sau bijuterii cu inițiale pictate sau gravate. Sau cu un mesaj personal. Însă este de un gust îndoielnic o pernă cu chipul iubitului printat! Și, altă regulă: cu cât personalizarea este de mai bun gust, cu atât crește probabilitatea ca pentru ea să fie nevoie de realizare handmade – de aceea astfel de obiecte trebuie comandate din timp.
2. Dacă gradul de familiaritate permite, este întotdeauna bine să întrebi persoana respectivă dacă și-ar dori ceva anume.
3. Chiar dacă afli că respectiva persoană și-ar dori un animal de companie, nu este deloc o idee bună să cumperi așa ceva pe post de cadou de Crăciun sau să îi oferi un animăluț salvat.
Aici pot apărea probleme complexe de compatibilitate, de ambele părți, și poti crea situații cât se poate de neplăcute. De exemplu destinatarul nu acceptă animalul, dar nici nu-l poate respinge de la început, ca să nu fie nepoliticos. Caz în care-l păstrează căteva zile, deși nimeni nu se simte confortabil (probabil nici animalul, care de obicei este foarte sensibil la respingere). Apoi trebuie sâ-i găsească un nou stăpân – și astfel ai adus în casa omului o problemă și nu un cadou! Acesta este cazul fericit – există și cazul nefericit în care fie te trezești chiar tu cu animalul în brațe, precum și cazul de două ori nefericit în care destinatarul pur și simplu părăsește animalul. Pe scurt, cadourile trebuie să fie obiecte și/sau sentimente și nu alte ființe vii, cu propriile lor sentimente.
4. Poți dărui obiecte confecționate de tine sau preparate gătite de tine, dar acestea trebuie să fie ia un nivel foarte înalt, prezentate curat și impecabil.
Poți recurge la acest gen de cadou atunci când ai de oferit ceva unei persoane cu venituri foarte mari, sau mergi la o petrecere unde vin persoane cu posibilități financiare deosebite, unde știi de la început că ceea ce poți tu cumpăra în calitate de cadou nu are cum să fie la nivelul celorlalte. În schimb, un preparat gourmet deosebit, ambalat deosebit, poate fi vedeta serii, și bugetul nu te va da peste cap.
5. Cadourile sub formă de carduri sau vouchere sunt binevenite dacâ sunt oferite adolescenților și/sau fashionistelor – le simplică viața, altiminteri poți fi aproape sigur că vor schimba mai toate obiectele.
Pune cardul sau voucherul într-un plic și scrie un mesaj personal și cald.
6. Este mai bine să oferi carduri sau vouchere decât bilete pentru croaziere, excursii sau spectacole
În general este indicat să oferi astfel de lucruri numai după ce ai discutat deja cu persoana restpectivă și știi exact ce vrea. La fel, decât să cumperi accesorii de ciclism pentru un ciclist pasionat, deși nu te pricepi deloc, este mult mai sigur să achiziționezi un card emis de un magazin de echipament sportiv.
7. Nu lăsa cadoul pe ultima zi, s-ar putea să fie complicat de găsit și de cumpărat!
Ca și în cazul excursiilor, există într-adevăr și un duh bun al cadourilor de ultimă oră, care face ca exact atunci când ești la cea mai mare ananghie să găsești și cel mai inspirat cadou… însă cheia este să nu te bazezi mereu pe asta!
8. Încearcă să faci din alegerea cadoului încă un prilej de a face o faptă bună!
Cum să fii de două ori Moș Crăciun? Iată cum! Sunt numeroase asociații și fundații care oferă în această perioadă obiecte create de beneficiari, obiecte decorative, podoabe, pe scurt, cadouri, care pot fi achiziționate sau primite în schimbul unei donații și care se constituie în cadouri emoționante pentru toată lumea! Aflați despre ele pe internet, pe rețelele de socializare și la târgurile de Crăciun. Totuși, și aici trebuie să existe o dreaptă măsură și cadourile pe care le oferiți trebuie să fie adecvate și pe placul destinatarului.
9. Oferă cadouri impecabile, indiferent pentru cine sunt!
Sunt în această perioadă multe chemări pentru donații în haine, începând de la Crucea Roșie până la diferite asociații și fundații care se adresează familiilor defavorizate, refugiaților etc. Dacă te gândești să faci cu această ocazie și un detox în garderobă, nu e o idee rea – trebuie numai să fii foarte atent ce pui și unde pui. Hainele deteriorate, care nu mai pot fi purtate de nimeni, trebuie așezate cu responsabilitate în lada de gunoi. În pungile pentru donații au loc numai acele piese de îmbrăcăminte care mai pot fi purtate, care arată încă bine, pe care le-ai putea îmbrăca și tu sau copiii tăi.
10. Dăruiește și timpul tău!
Dincolo de cadourile pentru familie și pentru prieteni! Gândește-te puțin, în toiul preparativelor, în toiul unor ritualuri pe care le faci de azi de zile fără să știi exact de ce și mai ales dacă îți aduc bucurie pe termen lung sau măcar pe termen scurt. Gândește-te dacă acest timp nu ar fi mai bine folosit cu o vizită la cineva care are nevoie de prezență cel puțin în măsura în care au nevoie și de cadouri. Vârstnicii singuri, bolnavii singuri, familiile defavorizate au nevoie de prezență la fel de mult pe cât au nevoie de cadouri. Contactează asociațiile și fundațiile specializate în asistența acestora și întreabă cu ce poți fi de folos.