La doar 17 ani, Ana Dragomir a publicat patru cărți adresate în special copiilor și adolescenților, dar pe care le pot citi cu plăcere și părinții (la un nivel mai profund de lectură). Cărțile semnate de tânăra scriitoare îmbină aventura cu o supratemă recurentă: puterea imaginației de a schimba oamenii, de a face lumea mai frumoasă și mai plină de sens.
În toamna acestui an, Ana Dragomir a lansat la Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, Timpul posibilităților, un roman pentru copii între 9 și 12 ani despre iubire, prietenie, magie și puterea uimitoare a cuvântului scris. „Poveste a poveștilor”, cum o numește autoarea, cartea cu ilustrații expresive create de artistul vizual Sidonia Călin este o pledoarie pentru forța transformatoare a literaturii. Iar prin faptul că este scrisă sub forma unui roman cu aventuri fantastice, Timpul posibilităților este o carte care are puterea să trezească dragostea pentru lectură în orice copil!
Într-o perioadă în care poveștile digitale rivalizează intens cu cele scrise, de ce e bine să citim? Scriitoarea Ana Dragomir propune adolescenților (dar și părinților) să reflecteze la următoarele 3 argumente.
Literatura are puterea de a conecta
În romanul pentru copii Timpul posibilităților, acțiunea este plasată într-un regat unde, printr-un accident al destinului, cărțile au devenit un inamic ce trebuie distrus. O frăție formată din mai mulți adolescenți și condusă de Miranda, fata cu părul de culoarea focului, trece prin aventuri dintre cele mai diverse în încercarea de a readuce poveștile în viețile oamenilor. Autoarea mărturisește într-un interviu pentru COOLTura Mall că ideea cărții i-a fost inspirată de episoadele istorice de cenzurare a cărților, de puterea povestitorilor, de persoanele speciale din viața ei și chiar de cântece de leagăn din copilăria sa. „Toate aceste experiențe de viață s-au adunat sub o boltă, bolta povestirii, sub mesajul că poveștile aduc oamenii împreună, salvează și dau viață”, spune Ana Dragomir.
Deși reprezintă o invitație într-un univers fictiv, literatura transmite idei, emoții și experiențe de viață din care oamenii pot învăța. Dezvoltă empatia și conectează oamenii într-un mod real. „Cărțile îți pot fi cel mai bun prieten”, subliniază autoarea romanului. „Cine ar refuza să pășească în lumi imaginare, să întâlnească personaje fantastice, să participe la drumuri inițiatice, să intre în sufletul unui om așternut pe pagină?”, mai spune Ana Dragomir.
Literatura vindecă
Biblioterapia este astăzi o formă inovativă de terapie. Studii recente demonstrează că lectura are efecte benefice asupra sănătății, similare cu ale meditației. Cei care obișnuiesc să citească au rate mai mici de depresie, dorm mai bine și au o stimă de sine mai ridicată. Ideea confirmată de știință o regăsim și în romanul Timpul posibilităților, o pledoarie despre puterea fantastică a literaturii de a vindeca sufletele rănite.
„Ce sentiment de pură bucurie, de pace îți oferă o seară cu o carte bună și o cană de ciocolată caldă alături! Poate fi o formă de terapie. De ce? Pentru că îți dai seama că nu ești singur, că problemele tale nu sunt doar ale tale, că povara se distribuie, că există o comunitate pentru toată lumea. Cărțile îți deschid ochii să vezi astfel de lucruri, căi de salvare”, spune scriitoarea.
Fiecare om este o poveste. Îndrăznește să o spui!
Romanul despre regatul căzut sub tirania unui monarh nefericit, care poruncește arderea tuturor cărților și aventurile frăției care-și propune să-l salveze conține și un substrat motivațional. Acesta se adresează adolescenților și chiar cititorilor adulți. Prin intermediul personajelor sale, scriitoarea ne spune că „totul este o mare poveste, iar micile basme lucrează împreună ca să creeze o cultură, o societate, o identitate, care ne spune cine am fost, cine suntem și cine putem deveni…”.
Sinonime cu speranța, cu vindecarea, poveștile sunt memoria lumii și sensul ei. Sunt prezentul, dar și viitorul, un „timp al posibilităților”, când lumea își dezvăluie splendoarea. Scriitoarea de numai 17 ani are convingerea că fiecare om este o poveste care merită spusă. Îndeamnă cititorii să dea o șansă poveștilor să le arate de ce sunt în stare, pentru că în aventura vieții rolul lor este foarte important. „Prin povești creăm conexiuni, învățăm despre trecut, ne imaginăm viitorul, poate chiar învățăm din greșeli. Poveștile sunt calea către evoluție”, mai spune autoarea romanului Timpul posibilităților publicat de Pandora M.