Cuvântul parenting este un neologism din limba engleză care a devenit din ce în ce mai popular la noi în ultimele decenii.
El vine să aducă în trend o practică evident milenară, anume creșterea copiilor. Spre deosebire însă de orice societăți tradiționale, în care creșterea copilului era normată social și autonomia părinților era relativ redusă, deoarece societatea avea cerințe precise, ultimele decenii au adus o atomizare socială din ce în ce mai accentuată. Implicarea ansamblului societății în creșterea unui copil este din ce în ce mai redusă, ajungând să cadă aproape exclusiv în sarcina părinților.
Dacă în urmă cu câteva decenii puteam spune lejer că este nevoie de un sat ca să crească un copil, acum este nevoie doar de părinți sau chiar de un singur părinte. Mai mult, aceștia sunt adesea mândri de singurătatea lor, care vine la pachet cu autonomie, dar și cu responsabilitate. De aceea ultimele decenii au văzut născându-se o știință nouă: știința de a fi părinte, cu regulile, vedetele și trendurile ei.
Acesta este parentingul – și merită să observăm că denumirea se centrează în jurul ideii de a fi părinte – în timp ce perifraza veche: tehnici de creștere a copiilor se centrează, evident, pe copii. Nu este deloc o alegere întâmplătoare. Parentingul așa cum este formulat acum se referă în primul rând la ce are de învățat și de făcut părintele, în timp ce tehnicile de creștere a copiilor pornesc de la copii, de la specificitatea nevoilor lor.
Conform definiției wikipedia, parenting-ul sau creșterea copiilor promovează și susține dezvoltarea fizică, cognitivă, socială, emoțională și educațională de la copilărie până la maturitate. Prin parenting se întelege complexitatea creșterii unui copil și nu doar relația biologică.
Ca întreprindere comercială, are tot sensul să folosim sintagma parenting, pentru că aici consumatorul este desigur părintele. Important este totuși ca acest lucru să nu ne ocupe chiar tot timpul, respectiv să ne gândim mai mult la dezvoltarea copilului decât la cum arătăm noi în calitate de părinți ai unui copil ¨reușit˝. Recunoașteți expresia? Dacă un copil este ˝reușit˝, cine l-a reușit? Evident, părinții săi, care nu pot fi decât campioni la parenting! Dat fiind că nu suntem și nu putem fi toți campioni, se pune problema să învățăm de la campioni. Deci, ce ai vrea să întrebi legat de creșterea copilului tău și pe cine crezi că ai putea întreba? Până să lăsăm cuvântul consumatorilor, ar fi bine să listăm aici câteva sugestii legat de ce ar trebui să ofere o astfel de resursă de încredere. Ce ar trebui să cauți atunci când ai de-a face cu o ofertă de idei de parenting? Mai întâi însă trebuie să evidențiem că, da, subiectul atrage – dacă ești părinte, o firească, naturală, curiozitate te va face să citești sau să asculți ce se spune pe acest subiect. Apoi însă cu toții trebuie să ne exersăm gândirea critică și iată ce indicii putem urmări:
- Caută în primul rând cursuri și intervenții audio-video care se referă la particularități ale dezvoltării copilului. Cele care pornesc de la comentarii asupra psihologiei parentale, de la presupunerea unor ˝traume˝ așa-zis inevitabile, cele care te culpabilizează de la primele minute de contact ar trebui să îți stârnească suspiciunea. Gândește-te la ele ca la niște capcane, un soi de click-bite: te captează, dar nu-ți oferă de fapt niciun răspuns (evident nu-ți pot face psihoterapia în câteva minute și de fapt nimeni nu le cere). Astfel de intervenții te fac însă să te simți dintr-un motiv sau altul necorespunzător, deci vei fi tentat să faci orice ca să (îți) arăți că nu ești nepotrivit, că nu acționezi greșit. Gândește-te la astfel de capcane ca la un timp pierdut și caută alte surse.
- Chiar dacă ai întrebări specifice, centrate pe un anumit aspect al vieții, este bine să cauți informații cât se poate de complete și sistematizate asupra evoluției copilului. Prima și cea mai importantă astfel de informație spune că dezvoltarea unui copil nu este niciodată liniară, că sunt stadii și salturi, disparități între diferite aspecte și desigur între un copil și altul. Explorează-le și învață să observi!
- Evită ẗehnologiile¨și răspunsurile prefabricate despre cum ar trebui să obții un anume efect la copilul tău – de exemplu să învețe mai bine și să nu mai stea pe telefon toată seara. Comportamentele complexe și foarte persistente au de obicei cauze complexe, pe care astfel de tehnologii nici nu le pot anticipa, darămite să le ia în considerație. Deci fii conștient de faptul că răspunsuri standardizate pentru aceste întrebări nu există – mai degrabă caută răspunsul care ți se potrivește ție.
- Opusul parentingului conștient este parentingul ˝pe pilot automat˝- respectiv situația în care consideri de la sine înțeles să obții cutare sau cutare răspuns și aștepți în mod nerealist ca un copil să-și plieze existența după criteriile tale numai pentru că este copil și se află în grija ta. Păstrează în minte faptul că micuța ființă din fața ta e totuși o ființă diferită de tine, în înzestrările sale specifice, pe care însă o poți influența numai dacă ții seama de această specificitate.
- Da, opusul parentingului conștient poate fi numit ˝parenting inconștient˝, ceea ce ar trebui să îți atragă atenția asupra imensului câmp de influențe interne care acționează asupra noastră fără să fim conștienți de ele. Ele ne împing direct la acțiune, fără a mai reflecta câtuși de puțin. E bine să avem mereu în minte faptul că putem fi controlați de astfel de impulsuri interne ne-gândite și să ne facem obiceiul de a reflecta mereu o secundă sau măcar de a ne pune întrebarea: de ce fac asta? de ce spun asta? Cam toți probabil ne-am pomenit în acea situația absolut tipică și proverbială în care ne surprindem vorbind exact ca părinții noștri, ceea ce ne-am propus să nu facem vreodată! În loc să ne sperie sau să ne mânieze, acest lucru ar trebui să ne atragă atenția asupra perenității unor situații și conflicte și ar trebui să ne îndemne să reconsiderăm mai multe lucruri care țin de noi înșine și de relația cu propriii părinți – asta pentru a nu le transfera direct copiilor noștri – care, cel puțin acum, nu au nici obligația și absolut nici capacitatea să le rezolve.
- Opusul parentingului conștient nu este totdeauna parentingul intuitiv. Nu este nici complet desuet și nici lipsit de fundament să vorbim despre un instinct parental – secole de-a rândul oamenii s-au bazat pe ceea ce li se părea natural din instinct să facă – idee fuzionată însă cu o mulțime de comandamente sociale tacite. Indiferent de aceste comandamente sociale, da, în mod intuitiv un părinte poate acționa în modul cel mai potrivit. Excesul de studii de ˝parenting˝are darul de a te deturna uneori de la ceea ce ți se pare intuitiv – de aceea din nou trebui să intervină gândirea critică. Atenție, a te folosi de intuiția parentală nu înseamnă deloc a transfera tipare de comportament și gândire direct din propria copilărie asupra situației copilului tău. Aproape niciodată nu sunt valabile.
- Respectă ființa mică aflată în grija ta. Nu este nici o prelungire a ta, dar nici un adult în miniatură. Este însă o ființă umană completă, care trebuie respectată. Învață de la ea, învață să o observi. Iar aici nu este nimic greșit dacă te lași condus de afecțiune. Da, faptul că tu ești părintele copilului tău este un fapt esențial care poate schimba datele problemei. Parentingul este o știință, dar atitudinea ta ca părinte nu poate fi complet științifică și nici nu este de dorit. Copilul tău are nevoie de părintele său și nu de un îngrijitor oarecare, un performer corect al funcției parentale.
- Consumă cu prudență grupurile de socializare pentru părinți și comparația socială!
Cu acest ghid al consumatorului informat de produse de parenting, rămâne să ne spuneți ce ați vrea să întrebați legat de creșterea copilului propriu și pe cine credeți că ați putea întreba?
