fbpx
Casă & Familie

Centrul comercial SUN PLAZA aniversează 13 ani norocoși

Centrul comercial SUN PLAZA din București aniversează 13 ani de la deschidere și celebrează acest
moment festiv printr-o serie de activități pline de noroc, ce se vor desfașura în perioada 13 mai-18 iunie.
Conceptul aniversării de anul acesta este construit în jurul numărului 13 și este inspirat din cele mai
populare superstiții.
„Deși numărul 13 nu are cea mai bună reputație pentru că este considerat nenorocos,
în cadrul aniversării de anul acesta, ne-am propus să îl celebrăm fiind inspirați de
superstițiile pe care oamenii le asociază cu ghinionul. Pentru noi, acest moment
aniversar este cu noroc, ne bucurăm că SUN PLAZA a devenit un reper pentru sudul
Capitalei, devenind atât o destinație de shopping preferată, dar și un loc pentru
petrecerea timpului liber. Încă de la deschidere, am avut în fiecare an multe activități
pentru clienții noștri, de la concerte, la târguri, expoziții unice, aduse în premieră
pentru publicul din România chiar și festivaluri, dar și activități de responsabilitate
socială, menite să aducă o schimbare în bine pentru comunitatea din sectorul 4 și nu
numai. Privim către viitor cu multe planuri și surprize, iar pe 13 mai vă invităm să
dam împreună startul aniversării printr-un concert memorabil! ” – spune Irina
Studineanu, Deputy Center Manager SUN PLAZA.
Lupii lui Calancea, concert live gratuit
Folclorul urban răsare în sud cu un spectacol pe măsura aniversării Sun Plaza cu numarul 13. Lupii lui
Calancea urcă pe scenă în norocoasa zi de 13 mai, la ora 17:00, pe Esplanada Sud a centrului comercial.
În deschidere va fi Magitot, care va încânta publicul cu momente de magie, atmosfera va fi întreținută
de Alex Muntean, iar evenimentul se va încheia cu momentul celebru al tortului.
Colțul celor 3 ghicitoare & cabina foto
Tot pe 13 mai, în intervalul 15:00-20:00, la parter, în zona centrală, trei actrițe vor juca rolul unor
ghicitoare care vor citi în cărți, palmă și globuri de cristal, despre cum poți avea o experiență de
cumpărături scrisă în stele.
În plus, pe parcursul întregii zile, în Sun Atrium, doritorii vor avea posibilitatea să-și facă poze, într-o
cabină foto cu recuzită norocoasă.
Expoziția superstițiilor românești
Aceasta este împărțită în două categorii principale, decoruri gigant și o expoziție foto A.I.
Expoziția poate fi văzută zilnic, în perioada 13 mai – 18 iunie, de la ora 10:00 la 22:00.
Cele mai populare superstiții românești vor fi aduse la viață prin butaforii impresionante, de care clienții
se vor putea bucura, atât la parter cât și la nivelul -1 al centrului comercial.

La etajul 1, toate superstițiile din mentalul colectiv românesc legate de numărul 13 vor prinde formă în
cadrul unei expoziții foto generate prin inteligența artificială.
Negrul poartă noroc, mai ales dacă are blană și lăbuțe
În perioada 13 – 21 mai, Asociația Hope, pentru protecția animalelor, va fi prezentă în centrul comercial
pentru că pisicile și câinii de culoare neagră au cea mai mică rată de adopție. Astfel, Asociația Hope și
SUN PLAZA își propun să doboare acest mit, deoarce negrul poartă noroc, mai ales dacă are blană și
lăbuțe. Poveștile acestor animăluțe vor fi dezvăluite pe canalele de Social Media ale SUN PLAZA,
Facebook și Instagram, cu scopul de a le găsi o nouă casă. Pentru cei ce doresc să aducă un strop de
noroc în viața animalelor fără stăpân, o pot face și donând direct în urna special amenajată la parterul
centrului comercial.
La SUN PLAZA orice loz e norocos!
Cum la fiecare aniversare cadourile sunt nelipsite, clienții vor primi un loz în interiorul căruia vor regăsi
un premiu garantat pe zi. Tot ce trebuie să facă este să cumpere în valoare de minimum 130 de lei pe un
singur bon fiscal. Excepție vor face cumpărăturile din magazinele Cora, Leroy Merlin, Altex, Flanco și
Bebe Tei, unde bonul trebuie să valoreze minimum 400 lei.
Campania este valabilă în perioada 13-31 mai, iar înscrierea se face la biroul de Informații, de la etajul 1.

Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, cu o
suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje din care două destinate
exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În 2018 Sun
Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România,
adăugând o aripă nouă și multe modificări la nivel de design.
Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.

Back to top button