Cine-ar fi crezut? 2025 a venit într-o clipă!
Cu bune, cu rele, ne luăm rămas bun de la 2024, îl numim fiecare după cum l-am simțit, ca an de bilanț, an de reflecție, an de triumf, an de foc sau an de cumpănă și, desigur, sperăm în mai bine.
Am activat modulul tradiție de vreo lună, cu toate accesoriile sale.
Am putut constata direct că semne bune anul are, deoarece din ce în ce mai mulți dintre noi au revenit spontan la sentimente mai bune și cultivă tradiția de a dărui în detrimentul „tradiției” (și așa recente) de a cumpăra, consuma și risipi.
Pare să fi dat înapoi și foarte recenta „tradiție” de a risipi în aer bani pe artificii și alte distracții pirotehnice de mână. Curând statisticile ne vor arăta dacă am avut dreptate și am devenit ceva mai responsabili cu „focurile” colorate trase în aer, spaima animalelor de casă și de stradă.
Sigur, în spatele acestui elan pirotehnic stă un gest ancestral, acela de a face zgomot la cumpăna dintre ani pentru a ține deoparte tot ce-i rău și a întâmpina anul pur.
Exact în acest scop erau folosite bicele la plugușor. Totuși, cine mai merge cu adevărat la colindat cu plugușorul? Și câți mai știu oare ce-i plugul?
Mâine anul se înnoiește, horoscopul se pornește. A, sau era plugușorul?
De sărbători, da, scoatem plugușorul din sertar și-l lustruim. Învățăm cuvintele pentru că prețuim tradițiile. Câteodată însă nu înțelegem, nici cuvintele și nici tradițiile. Și atunci descoperim câte lucruri NU sunt pe net și de câtă inteligență naturală e nevoie ca să poți afla ceva de la o inteligență artificială.
Mâine anul se înnoiește, deci scoatem și sorcova și-o înveselim.
Privim copiii, ne bucurăm și zâmbim. Copiii speră mereu în mai bine – și nu țin workshopuri ca să ne învețe și pe noi această artă. Noroc că-i mai surprindem uneori jucându-se, și atunci mai prindem și noi câte ceva. În fine, e drept că din ce în ce mai rar îi mai prindem jucându-se, pentru că de obicei copiii sunt și ei cam ocupați, să asiste la workshopuri.
Ei bine, cu sau fără workshopuri, noi ne-am dori ca 2025 care acum abia e prunc să ne învețe despre niște resurse de curaj pe care numai copiii le au.
De exemplu curajul de a fi și de a spera în prezent – și nu numai în viitor.
Apoi, curajul de a acționa eficient în același timp în care ne dăm masterul la disciplina de a visa.
Înarmați cu aceste înalte facultăți, vom putea exercita cu adevărat niște arte adulte, cum ar fi:
- arta de a cerceta cu încredere și de a crede cu prudență
- arta de a gândi cu mintea proprie în timp ce ne gândim la aproapele nostru
- arta de a fi isteți ca șerpii și blânzi ca porumbeii
- arta de a iubi chiar dacă nu avem certitudinea de a fi iubiți
- arta de a răspunde răspicat chiar dacă știm că putem fi trași la răspundere
- arta de a argumenta înainte de a judeca
Cam asta ar fi de dorit – și minunata limbă română a pregătit imediat subtila și ironica replică „asta lasă de dorit”.
Chiar și cu subtilele sale ironii și multiplele capcane, adorăm limba română, și preferăm să vorbim mereu despre dorințe, hotărâri și decizii, și foarte rar despre rezoluții. Nu de altceva, dar conform minunatei limbi române pe care o iubim, rezoluțiile sunt decizii scrise emise numai de organisme oficiale.
Deciziile, hotărârile și dorințele noastre personale sunt mult mai frecvente și, da, nu devin cu adevărat rezoluții nici dacă le emitem ritualic o dată pe an și nici dacă le scriem caligrafic. Pentru că nu sunt oficiale.
Din fericire nu sunt oficiale – și ar trebui să ne bucurăm de asta. Sunt deciziile noastre și ține de libertatea noastră personală să le formulăm adecvat și să le respectăm cu consecvența pe care o merită. Da, deciziile (atât cele care țin de atitudine, cât și cele care țin de comportament) pot să ne schimbe cursul vieții, dar puterea lor de schimbare vine din simplul fapt că nu sunt oficiale și este la latitudinea noastră să le păstrăm sau să le schimbăm. Pe scurt, când decizia este cu adevărat a ta, puterea ei este mai mare.
Câteodată ne-am dori să putem adera atât de mult la rezoluțiile oficiale încât să devină deciziile noastre, altă dată ne-am dori să putem să ne ținem de unele din hotărârile noastre ca de niște legi ale statului.
Așadar, în acest nou an 2025 dorim oficialităților noastre să emită rezoluții înțelese și acceptate de toată lumea care să fie respectate de fiecare ca o decizie personală.
Iar vouă vă dorim să adoptați decizii personale înțelepte și atât de bine formulate și întemeiate încât să capete putere de rezoluție!
La mulți ani cu bine!
