Not so breaking, not so news, așa e? Ar trebui totuși să existe un mecanism sau un sistem care să permită departajarea a ceea ce e cu adevărat breaking news de ceea ce e numai clickbite sau în cel mai fericit caz yesterday’s news. Ar trebui să cerem să existe asta, altfel vom sfârși ca în celebra poveste cu Petrică și lupul, în care, după ce a fost discreditat de repetate ori, semnalul de alarmă sfârșește prin a nu mai alarma pe nimeni exact atunci când e nevoie de el.
Totuși nu e momentul acum sa despicăm firul în patru și nici să ne abatem de la subiect, pentru că subiectul bate la ușă si vine cu colindul!
Prin urmare să recunoaștem că este adevărat că înnoirea anului e mare eveniment și-l așteptăm mereu cu bucurie și speranță. Asta când nu-l așteptăm cu lista de rezoluții ca un pom de Craciun – sau cu lista de superstiții temeinic bifate, după caz. Dar în cazul acesta deja știm pentru ce ne pregătim, fie că se împlinește sau nu, deci nu e mare noutate până la urmă.
Dincolo de ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă efectiv, adevărul este că așteptăm acest epocal eveniment consemnat în fiecare an în noaptea lui 31 decembrie chiar cu entuziasmul pe care ni-l dă senzația tonică și clară că o putem lua de la început.
Că oriunde am fi și orice am face, orice ni s-ar fi întâmplat – sau ni se întâmplă – există un loc, un nivel, o instanță, o circumstanță care ne permite să o luăm de la început.
Ne sărbătorim astfel propria înnoire și în sensul cel mai fericit întreaga agitație care precede și însoțește Revelionul are la bază o chemare care precedă, uman vorbind, nu numai mult-blamatul trend al consumismului, ci precedă chiar și spiritul carnavalesc al Saturnaliilor romane. E o chemare de dinainte de orice obicei sau practica moștenită prin tradiție, pentru că este înrădăcinată în însăși străvechea și încăpățânata natură umană, cu pornirile ei iraționale și irepresibile, repetându-se până ce sunt asumate și devin ritual.
Așadar, în sensul ei cel mai fericit, întreaga agitație care înconjoară pragul dintre ani are la bază urgența – și poate și profunzimea – cu care ne dorim fiecare propria înnoire.
Hai să ne gândim puțin: cum ar fi dacă în spatele fiecărei farfurii cu salată de boeuf și al fiecărei salve de artificii ar sta de fapt pofta noastră sinceră și autentică de a spune adio obiceiurilor vechi și de a porni de la început, cu cugetul curat?
Acest gând poate fi tulburător sau ne poate aduce în inimă duioșii și compasiuni nebănuite față de toată suflarea care acum își dorește din răsputeri să sărbătorească, tocmai ca să pornească de la zero într-un viitor proaspăt și curat.
Și apoi, acest gând ne poate servi la rându-i drept start în sezonul firescului, care nu e vreun anotimp sau un timp, ci este o constantă a trăirii noastre.
E firesc să o luăm de la început. E firesc să ni se permită să o luăm de la început. Nu e ceva excepțional, ci e firescul. Ar trebui să ni se permită în fiecare zi. Așadar, să ne trăim în fiecare zi renașterea.
Poate în felul acesta, pe termen lung, o să trăim mai profund și diferența între firesc și excepțional, iar breaking news o să fie un semnal ceva mai rar în fluxurile de știri, (re)devenind astfel un semnal care va fi respectat și-și va regăsi funcția inițială.
Până atunci, ne e pofta acum de un An Nou bun!
La mulți ani!
