fbpx
AlimentațieCasă & Familie

Ce trebuie să ştim despre suplimentele alimentare?

Principala promisiune a suplimentelor alimentare este că ne menţin starea de sănătate a organismului şi ne ajută corpul să combată mai bine agresiunile de tot felul, de la viruşi, carenţe de vitamine sau de minerale, arsuri solare și până la boli mai mult sau mai puţin grave.


Cât de eficiente sunt suplimentele alimentare
Între siguranţă şi risc

Suplimentele alimentare sunt create pentru a ne ajuta să obţinem cantităţile adecvate de substanţe nutritive esenţiale, pe care nu le putem asimila decât dacă avem o dietă corectă din punct de vedere nutriţional. De exemplu, calciul şi vitamina D sunt importante pentru menţinerea oaselor puternice, acidul folic scade riscul unor defecte congenitale, iar acizii graşi omega-3 din uleiurile produse din peşte sau din in ar putea ajuta în cazul celor cu boli de inimă.

ATENŢIE! Suplimentele nu pot înlocui alimentaţia variată, esenţială pentru o dietă sănătoasă!

Multe suplimente conţin ingrediente active care pot avea efecte puternice în organism. Este important să fim întotdeauna atenți la posibilitatea unor efecte secundare neaşteptate, mai ales atunci când folosim un produs nou!

Există riscul ca suplimentele alimentare să provoace efecte secundare atunci când oamenii le iau în loc de medicamente prescrise de medic sau când iau combinaţii de mai multe suplimente. De exemplu, unele suplimente pot creşte riscul de sângerare sau, dacă o persoană le ia înainte sau după intervenţia chirurgicală, acestea pot afecta reacţia persoanei la anestezie.

Iată şi alte exemple de situaţii pe care ar trebui să le evităm:

• vitamina K poate reduce efectele medicamentelor de diluare a sângelui;
• sunătoarea poate interfera cu mai multe medicamente, adesea cu antidepresive şi pilule contraceptive;
• suplimentele antioxidante, cum ar fi vitaminele C şi E, ar putea reduce eficacitatea unor medicamente folosite în chimioterapie pentru tratarea cancerului

DE REȚINUT! Unele ingrediente pe care le găsim în suplimentele alimentare sunt adăugate, deseori, într-un număr tot mai mare de alimente, precum cerealele pentru micul dejun şi o serie de băuturi. De aceea, e posibil să primim din aceste substanțe mai mult decât avem nevoie, ceea ce e dăunător. Spre exemplu, prea multă vitamina A poate provoca dureri de cap şi leziuni hepatice, poate reduce puterea oaselor şi poate cauza defecte congenitale. Excesul de fier cauzează greaţă, vărsături şi poate dăuna ficatului şi altor organe.

Este contraindicat să luăm suplimente alimentare pentru a trata o afecţiune de sănătate pe care am diagnosticat-o singuri, fără a consulta un furnizor de servicii medicale. Nu este recomandat să luăm suplimente în locul medicamentelor prescrise sau în combinaţie cu acestea, fără aprobarea medicului. În plus, atunci când suntem programați pentru o procedură chirurgicală, indiferent de tipul ei, este important să îi spunem medicului ce suplimente alimentare luăm.

„Natural” nu înseamnă întotdeauna sigur. Siguranţa unui supliment depinde de multe aspecte, cum ar fi modul în care acesta funcţionează în organism, felul în care este preparat şi doza utilizată.

Înainte de a lua un supliment alimentar, e bine să ne punem următoarele întrebări:

  •  Care sunt potenţialele beneficii pentru sănătate ale acestui produs?
  • Care ar fi beneficiile pe care ni le poate aduce?
  • Prezintă riscuri de siguranţă?
  • Care este doza corectă pe care trebuie să o luăm?
  • Cum, când şi pentru cât timp trebuie luat?

Dacă nu ştim răspunsurile la aceste întrebări, trebuie să discutăm cu medicul . El are pregătirea necesară să determine potenţialul dăunător pentru fiecare persoană în parte şi să ne spună ce fel de suplimente alimentare sunt potrivite pentru fiecare dintre noi.

Back to top button