fbpx
Timp liber

Care sunt semnele de neprofesionalism din partea companiei într-un interviu de job?

Cum le identificăm? Și cum procedăm când le depistăm?

Am ales să discutăm azi cu voi despre un subiect de importanță majoră pentru viitorul fiecăruia, indiferent că e vorba de primul interviu cu o companie, al doilea sau al treilea – pentru un job nou, sau atunci când aplicăm la o poziție diferită sau în alt departament în cadrul companiei în care lucrăm.

E extrem de important să recunoaștem semnele de la un angajator care ne pot arăta, încă de la început, cum va decurge relația profesională.

Așa că, am întocmit o listă pentru voi cu scenarii des întâlnite în interviurile de angajare, care sunt inadecvate, din punctul nostru de vedere, într-o relație profesională și constituie semnale de alarmă pentru o viitoare colaborare:

  • Când vi se spune “nu ne plac oamenii care se uită la ceas sau ies pe ușă la 6 fix”
  • Atitudinea defensivă atunci când întrebați despre ore suplimentare, concediu sau beneficii.
  • Când întrebați recruiterul sau angajatorul „Ce vă place la compania aceasta? Îmi puteți povesti experiența dvs?” și evită întrebarea sau dau răspunsuri de genul „Ei bine, acest job este cu adevărat minunat dacă vrei să câștigi experiență!” Dacă nu pot să vă spună concret și detaliat ce le place la cultura organizațională sau ce le place la locul de muncă, atunci este posibil să nu fie un mediu minunat de lucru.
  • “Care este salariul de bază / oferta de bază?”, cu răspunsul „Câștigi cât vrei!”
  • Când intervievatorul întârzie fără a vă anunța, fără a-și motiva întârzierea sau fără a oferi scuze
  • Dacă vi se promit promovări rapide (veți fi senior manager peste 6 luni), ar trebui să fiți circumspecți. Motivul așa ziselor promovări rapide în funcție este că postul e prost plătit și angajații ușor de înlocuit.
  • Când te fac să aștepți o oră după ora de interviu programată înainte de a discuta cu tine
  • Când vi se spune că păreți un candidat bun, dar trebuie să faceți un test de personalitate. Acum. Altfel…adio.
  • În interviurile de vânzări, când intervievatorul vă cere să îi exemplificați cum veți vinde un obiect ales aleatoriu de pe birou. O ceașcă sau un pix. Este o tehnică lipsită de imaginație.
  • Întrebări despre starea civilă, dacă partenerul dvs. lucrează și dacă intenționați să aveți copii. De asemenea, întrebări personale și discriminatorii legate de rasă, religie, orientare sexuală, familie, alegeri de viață și orice alte întrebări fără legătură cu viața profesională sunt irelevante, nepermise și necorespunzătoare în acest context. 

Ați avut experiențe de acest fel în interviurile de job? Dacă da, cu care rezonați?

Vom continua cu o serie de răspunsuri utile pentru a putea gestiona situațiile inadecvate în zona profesională.

Back to top button