Cât de des sunt întemeiate reclamațiile consumatorilor?

Publicat in 02.11.2017

Aproape două treimi (60%) din reclamaţiile înregistrate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Directorul general al instituției, Paul Anghel, spune că restul reclamațiilor, circa 40%, fie sunt de competenţa altor instituţii ale statului, fie sunt clasate din diferite motive.

Cele mai des întâlnite reclamaţii se leagă de domeniul prestărilor de servicii. Inclusiv la nivel european există o preocupare a Comisiei Europene în ceea ce priveşte vulnerabilitatea consumatorului vis-a-vis de serviciile de utilităţi publice, de pildă, sau de prestatorii de servicii, fie că e vorba despre alimentaţie, alimentaţie publică (de pildă, cafenele sau baruri), dă exemplu Paul Anghel.