Specialitatea ei sunt problemele care țin de managementul emoțiilor și inteligența emoțională
Emoții și comportament
Roxana Melnicu: Cum se reflectă emoțiile în comportamentul oamenilor, de exemplu în comportamentul de cumpărare, alimentar și bineînțeles în relațiile interumane?
Simona Ciff:
- Aș vrea să încep cu niște exemple care să ne arate că nu putem face nimic fără emoții, cu excepția faptului că putem să se observăm și să le controlăm. Am fost să-mi întind părul și coafeza mi-a făcut un masaj, era așa de plăcut, și în momentul acela m-am gândit: o sa îi las un bacșiș. Și am început să râd, pentru că am observat cum creierul meu a făcut imediat legătura între starea de bine pe care am experimentat-o și fata respectivă. Eu nu-mi prevăzusem nicăieri în buget un bacșiș pentru coafor. La fel facem la cumpărături: avem o listă, dar se poate întâmpla să ne placă ceva și să cumpărăm instinctiv. Mergem acasă și poate nu mai folosim obiectiv respectiv, dar cumpărătura am făcut-o pe baza emoțională. Toți o facem, dar trebuie să ne gândim de ce și cât de des. De exemplu, mergem și spunem: am nevoie de telefonul acela… dar fapt nu ai neapărat nevoie, dar l-ai văzut la cineva și ți l-ai dorit și tu. Sau zicem: „oricum e defectă mașina de spălat, trebuie să iau alta“, dar prin asta de fapt justificăm o decizie luată emoțional. Lucrez cu companii și manageri și le atrag mereu atenția despre diferența între competență și caracterul unui om. Un manager poate spune despre un angajat: e un om bun. „Dar e și expert în ceea ce tu ai nevoie?“ întreb. Așa putem extrapola la fiecare domeniu al vieții noastre.
Dana Verescu: Faptul că alegem emoțional nu poate fi o recompensă? Nu cumva alegem așa în virtutea faptului că ne face bine? Există și o latură pozitivă a acestui comportament?
Simona Ciff:
- Contează procentul. Dacă îți cumperi lucruri emoțional și ești mereu pe datorie, nu e ok, deși pe moment ai niște beneficii emoționale. Ți-ai cumpărat trei rochii pentru că le are și colega, dar nu le porți pentru că nu-ți vin bine; în schimb nu mai ai bani de întreținere. Trebuie să facem diferența între două situații: pe de o parte dacă avem un obiectiv pe termen lung și emoția servește acestui obiectiv sau dacă nu cumva e vorba despre o gratificare spontană pentru că eu nu pot să îmi controlez emoțiile. Îți faci un plan de slăbit; apoi te duci în mall și te atrage o înghețatâ, o mănânci din impuls, ai avantaje, beneficii, îți place, dar pe urmă vezi doar dezavantajele. Prin dezvoltarea inteligenței emoționale începem să vedem în fiecare situație atât avantajele cât și dezavantajele: în situația de la mall, pot să știu în același timp ce bucurii și avantaje mi-ar aduce înghețata, dar și ce dezavantaje pe termen lung.
Inteligența emoțională
D.V: Ce este inteligența emoțională?
Simona Ciff:
- La ce vă referiți când spunem că un om este inteligent?
D.V.: Este un om care are o capacitate mare de a procesa informațiile.
Simona Ciff:
- Ei bine, dacă inteligența formală este capacitatea de a procesa informațiile, de a rezolva problemele, inteligența emoțională este capacitate de a face asta cu emoțiile. Câteodată ne sunăm prietenii numai ca să ne auzim pe noi vorbind și pentru a ne clarifica propriile sentimente. Inteligența emoțională este capacitatea de a nu te lăsa purtat de emoții și de a te diferenția de emoțiile tale. Dacă te lași mereu purtat de emoții, comportamentul tău devine predictibil pentru ceilalți, dar nu și pentru tine însuți. Aveam un prieten care din șase în șase luni mă suna să îmi spună că divorțează. Eu mă uitam pe telefon, vedeam cine sună, îmi dădeam seama că au trecut șase luni și știam deja ce are de spus. Dar el credea că spune pentru prima oară. Repetăm aceleași cicluri emoționale cu care ne-am obișnuit până ce reușim să ieșim din ele. Asta este ceea ce face inteligențe emoțională: te învață să îți asumi că emoțiile sunt responsabilitatea ta, că nu celălalt e cel care te enervează, ci te enervezi din pricina propriilor emoții, practic te enervezi singur. Trăim într-un matrix al emoțiilor, în care adesea nu mai facem nimic ca să nu „se supere“ celălalt. Dar pierdem din vedere faptul că el „se supără“ singur, emoția lui este responsabilitatea lui. În primii șase-șapte ani învățăm de la cei din jurul nostru, de obicei de la părinți, cum să ne comportăm emoțional.
D.V: Când ar trebui să înceapă „educația sentimentală“?
Simona Ciff:
- De-a lungul istoriei, au existat mereu oameni care au promovat acest tip de claritate personală, prin observarea naturii exterioare și interioare. Datorită internetului, generația noastră are acces la științe care ne permit educația emoțională pe scară largă.
D.V: Cui i-ar reveni responsabilitatea pentru o astfel de educație? Familiei, școlii, instituțiilor publice? Cineva trebuie să înceapă de undeva.
Simona Ciff:
- De la mine ar trebui să înceapă. Mereu trebuie să încep de la mine, extinzând în grupul în care acționez. Dacă arăt eu că se poate, se poate transmite mai departe. Programe de dezvoltare a inteligenței emoționale pentru profesori și adolescenți
R.M: Știu că ai făcut o serie de programe de dezvoltare a inteligenței emoționale pentru profesori și adolescenți. Cum le-ai făcut, cum le-ai conceput și care este ținta lor pe termen scurt, mediu și lung?
Simona Ciff:
- Pe termen scurt nu se poate face nimic. Nu avansăm, pentru că nu avem o strategie pe termen lung. În educație dezvoltarea va veni din antreprenoriat, deoarece în acest mediu obiectivele pe termen lung sunt cele mai interesante – aici trebuie acționat pentru a avea rezultate. Acesta este mediul interesat de cele mai recente metode de educație care dau rezultate, Mediul antreprenorial va fi cel care va pune presiune pe școală și societate, ca să se schimbe. De altfel așa s-a întâmplat mereu: o societate care s-a ridicat economic a tras toate sistemele sociale după ea. La fel și eu îmi fac trainingurile legate între ele; pe termen mediu și lung vreau să ajung la cât mai mulți adolescenți care să își asume că de ei depinde rezultatul lor în viață. Vreau să ajung la 500 000 de adolescenți care să își asume, care să aibă o altă mentalitate și să știe să facă strategii pe teren lung.
Nu cred că voi reuși cu toți – dar dacă reușesc cu 10 000 dintre ei, aceia vor face ordine în jurul lor. Anul trecut mi-am dat seama, când am făcut pauza de tabere: am avut o discuție cu părinți. Le spuneam că nu mai putem pregăti copiii pentru ceva anume, pentru că majoritatea lucrurilor care vor fi în centrul activității lor acum încă nici nu există. Noi trebuie să îi pregătim pe copii pentru flexibilizarea minții, ca să se poată descurca în orice situație. În momentul acela mi-am dat seama că asta este menirea mea, de a lucra cu adolescenții. Deja unii dintre cei cu care am lucrat fac facultăți și am realizat că în curând vor avea familiile și întreprinderile proprii și își vor aduce copiii în comunitatea noastră. Este o rețea care nu are limite de interconectare.
Taberele „Pașaport pentru succes“
R.M: Ce fac copiii efectiv în taberele organizate de tine?
Simona Ciff:
- Taberele se numesc Pașaport pentru succes, avem ambasadă, avem ambasadori și am dezvoltat o formulă pentru fiecare din cele 25 de abilități pe care le presupune inteligența emoțională. O parte din ele au de-a face cu mine, altele cu felul în care interacționez cu ceilalți. Urmând această formulă, fiecare știe ce are de lucru cu sine și are și un plan de acțiune pe care i-l furnizăm. Apoi se duce la ambasadă și depune o cerere. Fiecare tabără are obiective diferite. Cele mai cuprinzătoare sunt taberele pentru fundamente. Concret, am dezvoltat un set de activități outdoor pentru care ei primesc bani, ca să întărim comportamentele. La noi recompensele se dau pentru încercare și nu pentru reușită. Nu contează rezultatele, ci încercarea. Niciodată nu sunt certați, am exclus vinovăția și teama. Abia aștept să văd cine sunt primii cinci care gafează, pentru că ei sunt cei care dau standardul. Ei sunt cei care le vor arăta celoaltați cum să își asume totul. Dacă ar fi să am un vis, acela ar fi să se scoată vinovăția, teama și rușinea din educație. Și comparația care duce la rușine.
R.M: Ideea că valoarea personală ți se diminuează prin acțiuni care țin de performanță este străveche în educație, vine de multe ori din familie. De aceea cu atât mai prețios mi se pare demersul tău – poate copiii acestor adolescenți pe care îi înveți tu acum vor crește altfel.
Simona Ciff:
- Primul lucru pe care-l învață în taberele noastre este să nu se simtă superiori sau inferiori. Să nu se simtă superiori când iau zece, să fie conștienți că nu pot lua mereu zece. De aceea la noi în România stresul olimpicilor este foarte mare – de multe ori plâng și profesorii le dau tot zece, în lumina a ceea ce au fost. Ceea ce de fapt e greșit, pentru că respectivul copil nu va face ulterior față emoțional situațiilor în care nu performează. Eu îi învăț pe copii să nu se simtă vinovați și inferiori pentru că au luat patru, ci să se simtă responsabili pentru notele pe care le iau, inclusiv pentru patru, desigur, apoi să țintească îmbunătățirea. Am visul ca în toate școlile copiii să crească cu ideea: valoarea mea umană este aceeași, chiar dacă greșesc și chiar dacă alții râd de mine. Pot să fac orice, dacă exersez suficient de mult.
Eu sunt entuziasmată pentru că am văzut efectele în viața mea. Fiind expert în neuroștiințe și știind cum funcționează creierul, am avut grijă ca din contextul taberelor să scot toate indicațiile care îi pot duce pe copii cu gândul la școală. Nu avem scaune în tabere, copiii stau pe mingi sau pe izopren. Dacă i-aș pune pe scaun și ar vedea pe cineva intrând în cameră, ar avea imediat setul „a venit profa de româna..“ și pe urmă ar activa tot felul de mecanisme de protecție și supraviețuire pe care și le-au format. Pot să și doarmă cu ochii deschiși. Interesul meu este să îi învât cum să trecă dintr-o stare emoțională în alta fără să se învinovățească.
D.V: După ce îi înveți să scape de rușine și de vinovăție, cum devine disciplina pe urmă, mai ușoară sau mai dificilă?
Simona Ciff:
- Depinde, pentru că sunt mai mulți factori. Dacă era un copil cât de cât disciplinat, da, va merge mai bine, dar dacă e deja un copil aflat într-o situație conflictuală cu părinții, la început desigur că va merge în partea celaltă, pentru a găsi apoi calea spre reechilibrare, prin exercițiu. Trebuie să înțelgem că ființa umană este un mix de matematică și fizică, chimie și biologie.
Revenind la funcționarea taberelor, avem și taberele de educație financiară, care funcționează efectiv ca un mediu economic, avem bancă, toată lumea lucrează. Este o simulare destul de exactă a vieții reale.
O tabără durează de duminică până vineri – vinerea este închiderea și avem atelier cu părinții, le dăm și feedback personalizat, cu copilul de față.
Taberele se adresează copiilor peste 12 ani. Avem anul acesta însă în premieră și tabere 18 plus, respectiv 18-27 de ani, numite Lifestart – cum să îți începi viața – am făcut hărți pentru principalele aspecte ale vieții.
Tabere pentru femei
R.M. Organizezi și tabere de feminitate?
Simona Ciff:
- Da, organizez tabere pentru femei, dar nu sunt tabere „de feminitate“ cum se spune acum. Cred că evolutiv a fost o perioadă în care au condus bărbații, dar acum lucrurile s-au schimbat. Cu femeile s-a întâmplat la fel cum am văzut că se întâmplă cu vinovăția (din vinovăție nu te duci direct spre echilibru, ci te duci mai întâi către inversul vinovăției). Din sclave sau supuse, femeile au ajuns să bată cu pumnul în masă; se vede în rezultatele firmelor conduse de femei, care sunt practic conduse cu aceeași atitudine ca și bărbații; la fel se vede și în relații. Trebuie să înțegelem că toate ființele umane au și energie feminină și energie masculină și este nevoie să ajungem la un echilibru: să știu când e bine să îmi folosesc mușchii și când pot avea o atitudine de compasiune. În taberele cu adulții accentuez faptul că „cea mai importantă persoană din viața mea sunt eu“. Când intrăm într-un cuplu adesea abandonăm. E important să știu care este drumul meu, ca să știu dacă putem merge alături. E important ca emoțional să știu ce este bine pentru mine. Eu personal am crescut într-o familie în care masculinitatea mea era mai accentuată decât feminitatea – când am ajuns într-o organizație m-am manifestat mai degrabă masculin, dar cu timpul am învățat că și altfel se pot obține rezultate.
Program anti-bullying
D.V: Ai participat la grupul de inițiativă pentru implementarea legii anti-bullying la noi. Poți să ne povestești cum a fost?
Simona Ciff:
- Legea fost inițiativa Nadiei Tătaru- eu am participat la grupul restrâns de experți pentru scrierea normelor de implementare și am creat ceea ce numesc singurul program multimodal din Europa de Est. S-a pus presiune să aducem un program din afară, dar nu se potrivea. Un program venit din Finlanda, unde nu mai există bullying de zeci de ani, nu avea cum să aibă corespondent în mediul de învățământ românesc, se lucra cu alți termeni, complet diferiți. În ultimii 15 ani de lucru în școli am creat un program de inteligență emoțională care efectiv duce la asumarea emoțiilor și apoi te ajută să ieși din rolul de victimă. Am împuternicit martorii, pentru ei sunt cei care întăresc sau descurajează comportamentul. În România nu există experți. Dacă se întâmplă la noi un caz de bullying, este culpabilizat mai întâi copilul apoi părintele, apoi eventual este trimis la psiholog, dar nimeni nu înțelege situația sistemic. Un copil care este agresor într-un mediu este victimă în altul. Programul nostru schimbă această dinamică, fără să învinovățească. Cel mai puternic feedback pe care îl primim când explicăm asta în școli vine din partea victimelor, care spun: nu mi-am dat seama câtă putere îi dau agresorului prin faptul să mă comport ca victimă și, mai mult, prin faptul că mă simt victimă. Așa am elaborat modelul original care poartă numele de 4 PEACE – numele l-au ales chiar adolescenții cu care am lucrat. P vine de la poziționare, E de la emoții, A de la acceptare, C de la comunicare și ultimul E de la empatie. Aici am făcut o strategie – mai am nevoie de oameni în echipă, oameni antrenați în lucrul cu emoțiile. În umătorii 10-12 ani aș dori ca programul să ajungă la toate școlile din România.
