Atât purificatorul de aer, cât și umidificatorul au rolul de a curăța și împrospăta aerul dintr-o încăpere. De obicei, aceste mașinării se acționează pentru persoanele cu probleme de respirație sau pentru bebeluși, care sunt mai sensibili, dar ele sunt benefice pentru oricine.
Aparatele sunt diferite și fac două lucruri separate.
Purificatorul de aer
Purificatorul face exact ce spune numele: purifică aerul din încăpere. Colectează bacterile, scamele și praful, pentru a avea o atmosferă cât se poate de curată.
Gabriel Ursan ne spune: „Unele purificatoare de aer se laudă şi cu faptul că elimină mirosurile neplăcute însă în ziua în care am făcut nişte somon pe grătar nu m-a ajutat deloc şi nu cred că mă putea ajuta nici mama purificatorului, nici tata hotei şi nici vărul geamului larg deschis, chiar dacă am apelat simultan la toate cele trei elemente de aerisire”
În ceea ce privește prețul, puteți găsi atât la prețuri accesibile (150-200 de lei), și la prețuri mai piperate (400-700 de lei), cât și la prețuri destul de mari (3000 de lei). Conform recenzilor, unul la 400-600 de lei își face treaba și nu este necesar să apelați la cele mai scumpe dispozitive.
Poate fi zgomotos pentru cei care nu pot dormi fără liniște totală, iar dacă sunteți unul dintre acești oameni, cel mai bine ar fi să-l închideți pe timp de noapte.
Umidificator de aer
Acest aparat umezește aerul din cameră. Gabriel Ursan ne explică: în condiţii normale, fie că e vară sau că e iarnă, e destul de greu să ai o umiditate cuprinsă între 40% şi 60% într-o cameră, aşa cum ar fi ideal pentru plămâni. Dacă un adult sănătos poate trăi liniştit cu un aer normal, un adult cu probleme sau un copil nou născut va simţi beneficiile unui aer umidificat corespunzător.
Ar fi bine ca fiecare să aibă un umidificator în casă. Acesta nu crește umiditatea până în punctul în care este greu să te aflii în acea cameră, ci doar împrospătează aerul cât să ne fie nouă bine.
Acest dispozitiv nu este la fel de scump ca și purificatorul. Puteți găsi unul de bună calitate și la 200 de lei.
De obicei, umidificatorul are un un recipient care trebuie umplut cu apă. E bine să folosim apă fiartă şi răcită sau apă distilată pentru emanarea unor aburi puri şi nemirositori pentru că apa de la robinet nu este deloc una dintre cele mai de calitate surse de apă, recomandă Gabriel Ursan.
Cele două device-uri sunt benefice pentru toată lumea, mai ales dacă domiciliul este într-un oraș aglomerat și poluat ca București.