Utilizăm în foarte multe cazuri materiale textile – pentru hainele pe care le purtăm, lenjeriile de pat, dar și pentru obiecte de mobilier sau husele scaunelor auto. În cazul hainelor, însă, materialele din care sunt fabricate sunt foarte importante pentru că acestea vin de cele mai multe ori în contact direct cu pielea. Cu toate astea, unul dintre lucrurile la care ne gândim foarte rar atunci când mergem la cumpărături este gradul de toxicitate pe care hainele îl pot avea şi modul în care acesta ne poate afecta sănătatea. Până la urmă, cât de dăunătoare poate fi o bluză?
Ce presupune procesarea materialelor textile
Care sunt cele mai toxice materiale textile
Ce tipuri de materiale sunt de preferat
Dacă aruncăm o privire asupra etichetelor de pe hainele pe care le avem în dulap, o să observăm că multe conţin materiale precum acrilic, poliester, nylon sau acetat de aluminiu.
Până la începutul secolului XX, toate hainele erau realizate din fibre naturale. Lucrurile stau cu totul altfel astăzi, în condiţiile în care producătorii de haine folosesc peste 8.000 de substanţe chimice în producerea vestimentaţiei noastre zilnică.
Textilele sunt astfel o parte importantă a vieţii noastre – dar ştiai că modul în care alegi aceste materiale îţi poate afecta sănătatea? Prin piele eliminăm sau absorbim o mulţime de substanţe; în principiu, ce punem pe piele intră în organism. Ca exemplu, armata americană preferă să nu-şi mai bată capul cu niciun fel de risc al materialelor sintetice, de aceea hainele de acest tip sunt pur şi simplu interzise.
Multe dintre aceste materiale sintetice prezintă avantajul de a menţine hainele fără cute, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiţi să le calce. Dar este acesta un motiv suficient pentru a ne pune sănătatea la încercare? Spre exemplu, unul dintre chimicalele des întâlnite în procesul de realizare a materialelor sintetice este formaldehida (rezultată din arderea materialelor care conţin carbon), substanţă ce a fost legată de apariţia cancerului.
E bine să reţinem faptul că multe materiale (inclusiv cele naturale) trec printr-un proces de-a lungul căruia iau contact cu următoarele substanţe: detergenţi, produse petrochimice folosite adesea la spălare, formaldehidă pentru a preveni scurtarea, compuşi organici volatili. Toxice pentru organismul uman pot fi şi substanţele care împiedică absorbţia apei – cum este cazul gecilor de ploaie, de pildă. Chimicalele antifungice şi antibacteriene pot fi iritante sau chiar periculoase, multe dintre ele fiind neurotoxice.
ATENŢIE: Toate aceste substanțe pot fi toxice pentru corpul uman, pot conţine metale grele şi pot afecta mediul înconjurător.
Materialele sintetice care trec prin cel mai amplu tratament, având cele mai mari şanse de a-ţi afecta sănătatea, sunt următoarele: poliesterul, materiale acrilice, acetat şi triacetat (din fibre din lemn), nylonul.
RECOMANDARE: Pentru îmbrăcăminte, se recomandă alegerea unor haine confecționate din materiale naturale precum: bumbac, mătase, pânză, lână, in, caşmir.