fbpx
Timp liber

Pașaport de vaccinare

Pașaport de vaccinare

Pașaportul de vaccinare este mai mult o unealtă care vine în ajutorul turismului și a revenirii acestuia într-un mod sigur pentru toată lumea. Deși unele state sunt pro această variantă și declară că este printre puținele metode care ne vor ajuta să ne întoarcem la călătoriile de altă dată, există, evident, și cei care sunt în tabăra opusă și care consideră că acest pașaport este o încălcare a drepturilor oamenilor în ceea ce privește păstrarea informațiilor personale. 

Ce este un pașaport de vaccinare? 

Acest pașaport este practic dovada că cineva s-a vaccinat sau nu și un fel de certificat care atestă că este sigur pentru el și pentru cei din jurul său, din punct de vedere al transmiterii sau al preluării virusului, să călătorească. Multe țări sunt încântate de această idee, în principal acelea care depind, uitându-ne dintr-un unghi economic, de turism, precum Grecia sau Spania. În plus, pașaportul ne-ar permite să călătorim sigur în afara țării dar, în același timp, ar putea și să împartă lumea în două, așa cum a declarat președintele României, Klaus Iohannis: „Să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărțim populația Europei în două, cei care au fost deja vaccinați și cei care nu au fost încă vaccinați, nu mi se pare un lucru bun”. 

Care este diferența dintre un pașaport de vaccinare și un certificat de vaccinare?

Între cele două există o diferență destul de mare, dar pentru a înțelege mai bine în ce constă fiecare, un consultant de turism a explicat la Digi24 tot ce ar trebui să știm: 

„Pașaportul ar însemna uniformizarea tuturor cetățenilor cel puțin la nivel european, dacă nu mondial în ceea ce privește crearea unei baze de date unice la nivel global cu vaccinarea anti-Covid. Din perspectiva liderilor europeni și a ONU, s-ar încălca însă drepturile omului, acelea de a păstra informațiile personale, cele din domeniul sănătății, la tine acasă. Însă, pe de altă parte, aceste adeverințe (certificate) se emit de fiecare stat în parte într-o formă organizată, specifică fiecărui stat în parte, și poate fi prezentată la destinație sau la îmbarcarea în avion de către orice cetățean, cel puțin la nivelul UE. Este diferență foarte mare între ele. Noi avem acea adeverință prin care ne-am vaccinat pe care o prezentăm fără probleme. Înainte prezentam testul PCR negativ. În urmă cu câteva zile au fost discuții când ar putea reveni circulația turistică la nivel european în Europa. Orizontul de timp e că vom putea călători fără restricții din iunie 2021. Vacanța de vară din 2021 ar fi în parametri cât de cât normali. Însă nu vom scăpa de mască, cel puțin în călătoriile de la nivelul UE” – asta a declarat Cristi Pitulice, consultant în turism, la Digi24. 

Ce schimbări poate aduce pașaportul în 2021?

În principiu, ajutorul pe care pașaportul ni-l poate acorda este strâns legat de părăsirea țării. Fie că statele beneficiază de o creștere a economiei sau că persoanele fizice se bucură de vacanțe sigure, motivul este același: turismul și domeniul aviatic. De aceea, Grecia, unul dintre statele cele mai afectate de pandemie, din punct de vedere al economiei, care se baza foarte mult pe turism, este țara care a propus acest pașaport printr-o scrisoare adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susținând că persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească. Deși pare un răspuns ideal, mulți consideră că această variantă împarte Europa în două părți, așa cum a declarat și președintele țării

Back to top button