fbpx
ABC financiar

5 tendințe observate de consultanții Trend în organizațiile din România

tendințe în organizații

tendințe în organizați

Obligate să gestioneze situații complexe generate de condițiile de muncă actuale, organizațiile încep să se concentreze din ce în ce mai mult pe tot ce poate optimiza situația factorului uman

În condițiile în care managementul trebuie să gestioneze de la distanță situațiile din organizație, iar munca hibridă devine o realitate din ce în ce mai răspândită, organizațiile constată din ce în ce mai des starea de epuizare a oamenilor și înstrăinarea care afectează echipele de lucru. Ca urmare, în centrul preocupărilor organizațiilor începe să se afle din ce în ce mai mult omul, cu un focus special pe emoțiile în contextul muncii.

Conform https://trendconsult.eu/, acestea sunt tendințele observate de-a lungul anului 2021 de consultanții Trend. Aceștia au livrat traininguri online și offline, sesiuni de coaching și de consultanță, evaluări și centre de dezvoltare pentru aproape 24.000 participanți din peste 120 organizații din industrii precum banking, retail, IT&Software, administrație publică, asigurări, finanțe sau energie.

1 Burnout

2021 a fost anul burnoutului. Nu e stres, e dincolo de stres, deoarece nu mai poate fi gestionat. Uman, se află la limita depresiei și pune probleme de sănătate fizică și psihică. Sub raportul performanței profesionale înseamnă cel mult un platou, pus în pericol din cauza demotivării radicale. Cei afectați vorbesc de oboseală și volum prea mare de muncă

„Odată cu pandemia, apartenența la grup s-a redus, interacțiunile cu sens, care ne împlineau, aproape că au dispărut și tot ce ne-a rămas au fost taskurile și relațiile tranzacționale, orientate spre scop. Granițele între muncă și viața personală s-au subțiat, iar asta ne-a făcut să lucrăm mult mai mult ca de obicei”, spune Magor Csibi, consultant Trend.

2 Modul de lucru hibrid

Dacă în 2020 modul de lucru hibrid era o noutate, în 2021 s-a consolidat și are adversari, dar și apărători feroce.

„S-au creat tabere de debate: cei care consideră că lucrul de acasă e o păcăleală și nu sunt productivi – alții care spun că, din contra, sunt mai productivi de acasă” spune Marius Merlușcă, senior consultant Trend.

Mulți angajați spun oricum că nu mai vor să revină fizic în birouri zi de zi. Magor Csibi estimează că modul de lucru hibrid va continua să fie o provocare și în 2022.

3 Management de la distanță

Pentru managerii de echipe care au lucrat la distanță sau în sistem hibrid, 2021 a adus noi provocări. Marius Merlușcă menționează dificultățile interacțiunii tot mai scăzute dintre manager și echipă: „ În acest context, «lupii singurativi» par mai valoroși decât «jucătorii în echip㻓.

4 Înstrăinarea echipelor

În 2021 a scăzut angajamentul și a dispărut energia dată de munca în comun.

Ioana-Lotus Dorobanțu estimează că engagementul angajațiilor va fi o provocare și în 2022, mai ales că în organizații vor coexista două realități. „E inevitabil să fie un sistem hibrid remote vs. on-site, dar va crește distanța între angajați și va fi nevoie de două tipuri de abordare, motivare etc. în funcție de mediul ales.”

5 Emoțiile la muncă

2021 a fost anul în care în mediul business a început să se vorbească despre emoții. „Pentru subordonați, a fost important în 2021 să reușească să pună în cuvinte ceea ce simt și să prindă curaj să-și exprime emoțiile”, spune Tiberius Budulea, senior consultant Trend. „Pentru manageri, să caute să înțeleagă și să integreze în actul de management emoțiile subordonațiilor.” În opinia consultantului, următorul pas ar fi ca managerii să înceapă să adreseze și propriile emoții.

Focus pe oameni în 2022

Consultanții Trend estimează că în 2022 – anul în care trendul global al demisiilor se va resimți puternic și în România – organizațiile se vor concentra pe motivarea angajaților și pe programe care pun oamenii în centru.

Din perspectiva indivizilor, Andrei-Ștefan Dodan, senior consultant Trend, observă în organizație disponibilitatea „de a ne pune întrebări despre modele noastre mentale (stiluri de gândire, patternuri de emoții etc.), de a căuta răspunsul mai în profunzime decât dezvoltarea competenței X sau a abilității Y”. „Simt că în 2022 trendul puternic va fi «ce pot face cu mine pentru a avea o stare mai bună, relații mai sănătoase, rezultate mai bune?».”

Back to top button