Prima parte- dialog cu domnul Horia Constantinescu, Președintele ANPC– priorități legate de siguranța alimentară
Întreaga piață trebuie reevaluată din toate punctele de vedere, inclusiv al modului în care întreg lanțul este în favoarea sau defavoarea consumatorului.
La dezbaterea „Noi ce mâncăm azi?“ desfășurată online pe platforma Tribuna Consumatorilor gazdă a fost îndrăgitul jurnalist Dorin Chioțea, alături de Florentina Baloș-Cioropină, ambasador Sută la Sută Românesc. Redăm în cele ce urmează dialogul cu domnul Horia M. Constantinescu, Președintele ANPC.
Dorin Chioțea:
- Ce autorități ne-ar putea asigura că la producția alimentelor de natură vegetală sau animală nu s-au folosit substanțe periculoase?
Horia Constantinescu:
În drumul alimentelor de la câmp până în farfurie (principiul european vorbește de scurtarea drumului de la furcă la furculiță) autoritatea care are în vedere evaluările care țin de etapa furcii (zootehnie, agricultură) este Autoritatea Sanitar-Veterinară. Este adevărat, în schimb, că de la momentul în care produsul pleacă pentru a intra în contact cu consumatorul adăugăm și competențele autorității noastre, din păcate astăzi încă limitate pentru că suntem în plin proces de găsire a surselor financiare pentru relansarea laboratoarelor LAREX. Avem nevoie de cât mai multe examinări ale produselor pentru a fi siguri că reușim permanent să răspundem tuturor exigențelor consumatorilor. Discutam la conferința Meat.Milk la care am fost prezent la Brașov cu o parte din cei prezenți legat de această necesitate: îi sfătuiam pe reprezentații marilor retaileri să introducă o evaluare a acestor puncte de vânzare pentru a fi siguri că eliminăm situațiile nedorite, acelea în care trebuie să retragem alimente de pe piață odată ce au fost constatate nereguli în urma analizelor. Până la retragere, există de fiecare dată consumatori ce au apucat să achiziționeze și să consume alimente din categoria celor pe care le numeați mai devreme ca fiind neconforme.
Încercăm zilelele aceste – sper cu succes – ca în interval de o săptămână-două să avem un răspuns comun al tuturior autorităților nu numai pentru combatera evaziunii fiscale, dar și pentru combaterea oricăror situații care ar pune în pericol sănătatea și interesele economice ale consumatorilor. Nu cred că ar mai cumpăra nimeni o legumă dacă ar ști că în proporție de 15% aceasta conține pesticide sau alte chimicale.
Încerc să atrag atenția de câtva timp – sunt comisar la protecția consumatorilor de 5 ani: stropirea excesivă a culturilor nu aduce avantaje decât agentului economic, în sensul că se diminează șansa perisabilității legumelor și fructelor. Nu se gândește nimeni că acea cantitate, poate infimă, de imazalil (una dintre cele mai cunoscute dintre aceste substanțe) care se găsește într-o legumă sau un fruct poate părea inofensivă. Însă există consumatori care poate nu-și doresc să consume un singur fruct sau o legumă, ci, să zicem, și-ar putea dori să consume într-o zi un coș cu mere stropite cu imazalil. Atunci, cantitatea de substanță devine prea mare și toxică. Întreb deci prin urmare dacă nu cumva ar trebui să ne întoarcem la merele cu viermișor în ele. Într-o discuție mai veche legată de merele de import pline de ceară atrăgeam atenția că atât timp cât acestea sunt ceruite, nici măcar prin spălare nu se poate elimina imazalilul sau oricare din aceste substanțe. Spuneam atunci, în cheie tragicomică: fructele ceruite ar putea fi folosite mai degrabă ca lumânărele parfumate decât pe post de desert. Mi-ar plăcea să ne întoarcem la momentul în care, mușcând dintr-un fruct, găseai un viermișor înăuntru, îl dădeai la o parte și continuai să mănânci fructul – nu cred că s-a prăpădit nimeni din cauza relației cu viermișorul din măr. Cred că ar trebui să ne întoarcem acolo, pentru că se pare că din relația cu imazalilul și altele ca el suntem deja parțial îmbălsămați.
Ca o concluzie, cred că întreaga piață trebuie reevaluată din toate punctele de vedere, inclusiv al modului în care întreg lanțul este în favoarea sau defavoarea consumatorului.
Posibilitățile de falsificare se reduc introducând etape suplimentare de control și mai ales educând producătorul!
Dorin Chioțea
- Legat de mâncarea „de țară“, ce poate face ANPC și cum își poate da seama consumatorul că ceva este în neregulă și să reclame?
Horia Constantinescu:
Avem o inițiativă a Ministerului Agriculturii în acest sens. În plină desfășurare avem o acțiune care vizează producătorii și identificarea falșilor producători. Lucrurile nu sunt foarte complicate. Astăzi parte din colegii noștri din regiunea Iași au întreprins o acțiune pe scară largă de verificare a producătorilor din anumite piețe din Bacău. Verificările au fost făcute împreună cu colegii de la Ministerul Agriculturii, pentru ca încrucișat să verifice dacă ceea ce se află pe tarabă reprezintă produse din curtea sau pe de terenul respectivului comerciant sau producător. Au fost situații în care lucrurile au fost infirmate; carnetul de producător nu reflecta realitatea: în curte respectivii prducători nu mai cultivau de mult nimic. Acum vreo patru ani am plecat cu un pretins producător dintr-o piață din Constanța până la terenul său din Oituz… unde singurele lucruri care creșteau armonios erau câteva pisici, în rest numai exista absolut nimic.
Cum pot identifica consumatorii produsele cu probleme? Dacă pe 10 tarabe găsim țelină arătoasă aparent mânjită cu pământ (se vede cum este „așezat“ artistic noroiul de falșii producători care acum s-au transformat în sculptori în lut), dacă toate țelinele seamănă între ele, fie că sunt din Argeș, Ilfov sau Vâlcea, atunci ar trebui să ne ridice semne de întrebare: în natură nu există asemenea rigurozitate. Se vede clar când un morcov este de import și când a fost smuls recent din pământ.
Cred că ar trebui introdusă o etapă suplimentară în lanț – am discutat în acest sens cu reprezentații Ministerului Agriculturii: după ce culeg leguma, mă prezint cu ea la emitentul certificatului de producător, respectiv la primăria localității unde-mi desfășor activitatea și validez cantitatea prin cântărire. Este mult mai ușor și mai aproape și mai direct de validat la tarla, la sursă, cantitatea reală produsă – în felul acesta se îngreunează procedee de falsificare cum este cumpărarea de la en gros: ca să falsifice, respectiva persoană ar trebui să se trezează cu noaptea în cap, să aducă marfa de la engros la tarlaua sa, ca să i-o cântărească primăria! Cu cât adăugăm mai multe astfel de etape, cu atât avem mai multe șanse să reducem fraudele.
Un alt aspect despre care se vorbește prea puțin este educarea producătorilor mici, în sensul de a nu folosi chimicale așa cum li se pare lor mai „productiv“ acum, pentru că ne vom trezi pe o pantă periculoasă: legumele și fructele stropite în altă țară, mult, dar conform regulilor, ar putea deveni mai bune, decât cele cultivate la noi de astfel de producători, în maniera excesiv de chimizată în care înțeleg ei să facă lucrurile.
Avem nevoie de noi locuri de desfacere satelitare locului de producție și avem nevoie ca primăriile să încurajeze producătorul local, să-i verifice produsele și să îl îndrume, pentru a avea cu toții produse de calitate și sigure.
Cunoașterea consumatorului, pentru a putea vorbi pe limba lui
Dorin Chioțea:
- A devenit consumatorul român mai îndrăzneț în raport cu producătorul? Reclamă mai des?
Horia Constantinescu:
Dar cum arată consumatorul român? Eu nu prea știu cum să îl descriu generic, deși lucrez în această autoritate de niște ani. În ultima perioadă, din discuțiile cu reprezentații uneia dintre cele mai importante asociații care se ocupă cu protejarea drepturilor consumatorilor, Infocons, am demarat, în mediul academic deocamdată, elaborarea profilului consumatorului mediu informat.
În prezent nu știm dacă un consumator mediu informat are studii și ce volum de studii, dacă stăpânește sau nu limbi străine, dacă înțelege, de exemplu ce înseamnă grăsime vegetală hidrogenată sau nu.
Am transmis o solicitare de demarare a unor proceduri în acest sens inclusiv celor de la Comisia Europeană: aș vrea să știu și cum arată consumatorul european despre care vorbim. Până la ce nivel înțelege el informațiile de pe o etichetă? Nu vă ascund că eu, un om cu o pregătire mediocră la chimie, nu mă pricep prea mult la substanțe – cred că sunt foarte mulți în situația mea, mai rar cei care au avut note mari la chimie. Se pune întrebarea următoare: noi putem transmite mesaje educative, dar le înțelege consumatorul mediu? La această întrebare trebuie să găsim răspuns.
Oamenii nu-și modifică relația cu o autoritate decât după foarte ample acțiuni ale acesteia: dacă au fost dezamăgiți o dată, cu greu se poate reface încrederea. În ultima vreme suntem foarte prezenți pe piață pentru a primi nu numai sesizări, dar și informări de la consumatori. Avem nevoie să îi transformăm pe acești consumatori în comisari ai autorității, dar nu pentru a aplica sancțiuni, ci pentru a informa și a fi conștienți că prin aceasta au contribuit deja la eliminarea unui pericol de pe piață.
Avem nevoie de consumatori care să ne transmită informații directe din piață, fără grija unor abordări detaliate care le cer timp și le creează lehamite.
Încurajarea producătorilor locali
Dorin Chioțea:
- Numai Coreea de Nord și Turkmenistanul au pretenția de a produce tot ceea ce se consumă pe piețele lor; totuși și la noi produsul românesc este încurajat și din ce în ce mai multă lume se plânge că gustul atutentic românesc începe să lipsească, inclusiv pentru că au dispărut semințele soiurilor tradiționale, înlocuite de cele standardizate europene.
Horia Constantinescu:
La Buzău există o comisie care protejează semințele despre care vorbeați. Ceea ce îi lipsește însă producătorului român pentru a se întoarce pe piața de pe care a plecat, alungat de numeroasele magazine care vând tot, de la roșii la drujbe, este existența unor piețe de desfacere. Discutam în urmă cu 2 săptămâni la conferința celor din industria din alimentația publică: o piață bună de desfacere pentru producătorii locali apropiați de structurile de alimentație publică ar fi chiar aceste structuri, care astfel ar înțelege că întăresc comunitatea.
În 2020 am demarat un proiect care se află încă în discuție: unele structuri ale statului (spitale, unități militare penitenciare, cantine de stat) ar trebui să cumpere în exclusivitate produse românești oferind producătorului român piață de desfacere, fără stresul și efortul pe care trebuie să-l depună pentru a ajunge pe rafturile marilor retaileri.
În acest fel aducem și un filtru, o verificare în plus făcută de statul român (a calității, inclusiv a soiurilor).
Ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani a descurajat producătorul, eliminându-l de pe piață și creând acele breșe de legalitate pentru cei care se duc să cumpere de la engros pretinzând apoi că sunt producători. Mă uit la unghiile lor : e greu de crezut că o doamnă cu unghiile de 3 cm date cu ojă tocmai a cules legume de dimineață.
Dorin Chioțea
- Produce Mărginimea Sibiului atâta brânză încât să umple toată țara?
Horia Constantinescu:
Eu unul sunt sceptic. Am verificat la Constanța un pretins producător sibian în parcarea unui mare lanț de magazine, depistând că tot ceea ce avea pe tarabă erau de fapt mezeluri de la magazinul respectiv, tăvălite prin tot felul de mirodenii penru a le schimba aspectul și cărora le atașase etichete învechite în grăsime. Desigur a reclamat comportamentul nostru „abuziv“, dar am câștigat în instanță. Dincolo de asta, mi se pare foarte trist ca oameni care provin chiar din comunitatea sibiană să o discrediteze astfel.În continuare a fost abordată tema risipei alimentare, prioritară acum pe tot globul, în raport cu
necesitatea sustenabilității consumului în fața riscurilor ecologice, dar și cu realitățile geopolitice
ale războiului.
Concluzii:
Conform datelor ONU, circa o treime din alimentele care se produc în toată lumea fie se pierd, fie se
aruncă. Risipa alimentară generează 8-10% din emisiile de carbon din toată lumea. Dacă risipa
alimentară ar fi o țară, ea ar fi pe locul trei în lume la emisiile de carbon.
De exemplu, în 2019 s-au risipit cca 931 de milioane de tone de alimente, dintre care 61% în
gospodării (indiferent de nivelul de venit al acestora), 26% în restaurante și 13% în magazine.
În Europa, un studiu a arătat că:
53% din consumatori nu știu ce înseamnă inscripția „a se consuma de preferință înainte de“ de
pe etichete
60% din consumatori nu știu ce înseamnă „termen de valabilitate“
Strategia europeană Farm to Fork își propune tocmai reducerea risipei alimentare cu un procent
semnificativ până în 2023.
– De aici rezultă importanța majoră a educației și conștientizării.
În majoritatea cazurilor este vorba despre neglijență și deci conștientizarea poate da rezultate
imediat, în sensul în care oamenii se organizează și risipa se reduce.
Însă există, în special în țările care au trecut prin crize alimentare, și o incontestabilă componentă
de supracompensare psihologică. Crizele alimentare citadine din anii 1970 și 1980 au lăsat urme
pe termen lung la nivelul consumului, urme care au devenit cât se poate de vizibile atunci când o
altă criză alimentară se anunța, la începutul pandemiei. Din fericire a fost o alarmă falsă, nu exista
nicio criză, dar comportamentul consumatorilor atunci a revelat această tendință de a face stocuri
nefirești, urmate, desigur, de aruncarea alimentelor care în mod evident expiră. Pe scurt, pentru o
categorie destul de vastă de consumatori, a avea frigiderul plin este o condiție a confortului fizic și
psihic. Pentru ei, abordarea educațională cea mai eficientă este deprinderea unor strategii de a
umple frigiderul în modul cel mai eficient, evitând exact acea risipă care riscă să producă
adevărate crize alimentare.
O realitate care ne dă de gândit este procentul imens de mâncare gătită în casă care se aruncă,
adesea în condițiile în care multe femei declară că sunt acaparate și epuizate de obligațiile
casnice. În mod evident, nu se gătește eficient și adecvat, iar o posibilă cauză este lipsa de
comunicare și înțelegere între generații la nivelul fiecărei familii. Adolescenții și tinerii mănâncă
diferit de părinții lor, care se fac că nu observă și gătesc în continuare la fel. Tinerii continuă să
mănânce în altă parte, iar mâncarea se aruncă. În aceste cazuri cea mai eficientă stragie antirisipă
este conștientizarea a ceea ce se mănâncă efectiv din alimentele gătite. Pe scurt, să mă gândesc
ce și cât gătesc ca să nu arunc și mai degrabă să păstrez ingredientele ca să gătesc altceva, din
categoria preparatelor care au căutare.
