Ken Follet și-a câștigat pe bună dreptate renumele printre iubitorii genului polițist și de aventuri. Este unul dintre cei mai iubiți autori din lume, după cum o dovedește faptul că cele 36 de romane ale sale s-au vândut în peste 178 de milioane de exemplare. Îi place să scrie cărți de istorie și spionaj, pline de acțiune și de intrigi complicate, pe care cititorii le savurează cu sufletul la gură.
Ken Follet s-a născut la 5 iunie 1949 și a studiat filosofia la Londra. După absolvire, a făcut un curs de trei luni de jurnalism și a devenit reporter în Cardiff. După alți trei ani a părăsit jurnalismul și a devenit editor de cărți. Tot în această perioadă a început să scrie, serile și în weekenduri, pentru a face rost de bani în plus. Primul său roman, “Prin urechile acului”, s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare, fapt care i-a adus lui Follet nu doar bani, ci și faimă. Romanele lui istorice, care urmăresc diferite perioade incitante sau mai puțin cunoscute, s-au bucurat în continuare de un mare succes de public.
În 2021, Follet revine în forță în atenția publicului cu romanul “Niciodată”, o carte-surpriză care a ținut cu sufletul la gură milioane de cititori. Acțiunea romanului are loc în prezent și, plecând de la personaje și evenimente reale, se abate de la traiectoria clasică a romanului istoric. Subiectul este o criză globală care amenință să ducă la izbucnirea celui de-al treilea război mondial. Faptele și ficțiunea se împletesc atât de desăvârșit, încât cititorul are deseori senzația că citește o cronică zilnică a unor întâmplări reale. Cartea abundă în detalii autentice, iar multe dintre evenimentele descrise au avut loc, chiar dacă poate nu exact ca în roman. În camerele puterii din marile capitale ale lumii au loc discuții aprinse, iar cititorului i se permite să “tragă cu urechea”, să ajungă până în cele mai ascusne ascunse colțuri ale vieții de spion, i se permite să observe cum deciziile la nivel înalt se împletesc cu deciziile aparent insignifiante ale unor agenți de teren.
Munca la acest roman a început după ce Follet a făcut o observație șocantă referitoare la primul război mondial. “Când făceam muncă de cercetare pentru alt roman, am fost șocat să-mi dau seama că primul război mondial a fost un război pe care nu l-a dorit nimeni. Dar împărații și prim miniștrii, unul câte unul, au luat decizii – decizii logice, moderate – și fiecare dintre ele ne-au adus cu un pas mai aproape de cel mai teribil conflict pe care l-a cunoscut lumea. Am ajuns să cred că totul a fost un accident tragic. M-am întrebat dacă s-ar putea întâmpla din nou.”
Romanul îl poartă pe cititor prin toată lumea, din SUA până în China, trecând prin Africa sahariană, îi pune în față conflicte mici și mari, devastatoare sau subtile, îl face părtaș la luarea deciziilor și îi arată că uneori catastrofele au loc deși oamenii au cele mai bune intenții. Orice e posibil, pare să spună Follet, dar în același ne lasă să sperăm că anumite lucruri nu se vor mai întâmpla niciodată.