Unirea Românilor s-a născut din lupta unită a tuturor: a intelectualilor, a politicienilor, a Regelui și Reginei Maria, a românilor care au îngrijit și iubit tricolorul în cele mai neprielnice circumstanțe și au umplut Alba Iulia în vreme de restriște și gripă spaniolă, ceea ce azi s-ar numi pandemie. Cu ochii arzând și trupul tremurând de febră, au stat în ploaie și frig cerând Unirea și pecetluind în sfânta zi de 1 decembrie ceea ce de secole a fost făcut din vitejia, puterea, din dârzenia și înțelepciunea poporului romăn. La mulți ani, români și fie ca noi cei de azi să fim la înălțimea celor de ieri!
În cele ce urmează prezentăm Unirea așa cum se vede din mai multe perspective:
Din partea istoricilor:
Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Unirea Principatelor Române din 1859 și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici:
– acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial;
– prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus;
afirmarea principiului autodeterminării și al celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.
Printre personalitățile care au avut contribuții importante la participarea României la război și la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a achiesat la împroprietărirea țăranilor români și la introducerea votului universal. Regele a refuzat să promulge Pacea de la Buftea, ceea ce a făcut posibilă participarea României pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de după Primul Război Mondial. Regina Maria a animat munca de ajutorare a răniților, fiind nelipsită din focarele de epidemie și din tranșee. După război a călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea unirii. Chiar și în momentele în care nu a fost la guvernare, liderul liberal Ionel Brătianu a influențat decisiv desfășurările politice.
Din partea oamenilor simpli:
În căutarea unor mărturii vii despre Marea Unire am aflat de proiectul România Centenară (http://romania-centenara.ro). Regizoarea și realizatoarea de film Camelia Moise l-a început pentru a trasa istoria unei comunități din centrul României: Cristian, județul Brașov. Apoi instinctul de investigator și documentarea istorică intrată în sânge după ce lucrase la un proiect AGERPRES au condus-o spre ceva de mai mare anvergură: firele poveștilor care defineau Cristianul se întindeau în întreaga țară, iar povestea trăitorilor din inima țări spunea povestea Marii Uniri. Camelia a creat de aici un documentar vibrant cu un titlu desprins din Nicolae Iorga “Pe eroi să nu-i căutați în mormânt“. O nebunie, i-au spus prietenii, să faci un documentar fără buget, cu eforturi mari personale, într-un an în care înfloreau peste tot bugetele pentru sărbătorirea Centeranului. Camelia nu avea însă timp pentru proiecte și bugete…
Documentarul ei a fost gata înainte de Ziua Eroilor (27 mai 2018) și atunci a venit a doua nebunie, inspirată și de un plan de cercetare la Masterul în Antropologie pe care îl urma: deși ar fi putut să proiecteze filmul pe ecrane importante, în săli de cinema sau pe sticlă, Camelia l-a oferit gratis comunităților locale care înțelegeau să urmeze exact îndemnul din titlu și să-i caute pe eroi nu în morminte, ci chiar în inimile lor. A scris sute de emailuri destinate comunităților locale, primării, școli, muzee, cărora le oferea filmul spre a fi proiectat într-un eveniment în care urmau să fie invitați, împreună, veterani de război și copii. Pentru ca eroii cei vii să fie sursă de inspirație, de transmitere în cuvinte și dincolo de cuvinte a unei forme de devotament pentru țară care nu poate fi nici înțeleasă nici învățată altminteri, ci se transmite de la inimă la inimă. A urmat o carte scrisă în perioda pandemiei: Povești nemuritoare de la război încoace, 2022 și iată că pe 1 decembrie 2022 Televiziunea Română va difuza de la ora 8.00 filmul ei documentar Pe eroi să nu îi căutați în mormânt.
Din partea Reginei Maria:
După luni de negocieri, Tratatul de Pace de la Versailles a fost semnat în etape între 1919 și 1920 în Saint Germain și în sălile palatelor Marelui și Micului Trianon. O singură femeie a participat ardent și abil la aceste negocieri, Regina Maria. „Eram conștientă de impactul vorbelor mele, astfel că nu-mi cruțam cuvintele și știam cum să aprind flacara în privirile celor ce ma ascultau, cum să-i incit. Apoi, într-o bună zi, pe neașteptate regele m-a întrebat dacă aș fi de acord să plec în străinătate pentru a pleda acolo cauza noastră. M-am întrebat dacă voi avea destul curaj ca să iau asupra mea aceasta răspundere. Brătianu era cel care venise cu ideea. Ardoarea entuziasmului meu era binecunoscută alor mei și apoi nimic nu este mai elocvent decât o femeie răscolită. Aș fi de acord? ‘Eu? Să merg la Paris și la Londra? Eu să susțin cauza noastră? Neoficial, bineînțeles dar, totodată, considerată de ai mei ca fiind cea mai potrivită de a face acest lucru pentru România’. Un fior de mândrie mi-a străbatut toata ființa. ‘Eu? Desigur; eu eram cea chemată – da, cred ca mă simteam capabilă să-mi susțin pledoaria chiar și în fața celor ’trei mari’!’ […] Da, voi merge, am spus – o să fac tot ce pot. Era o misiune pe care o puteam îndeplini, mă simțeam capabilă s-o fac, nu eram nici nervoasă și nici speriată. Îmi făcea chiar plăcere.” (Regina Maria a României, Capitole Târzii din Viața Mea, Memorii Redescoperite)
Din partea femeilor:
„În 1853 marele revoluționar unionist C. A. Rosetti încurajează doamnele din elita românească să participe activ la alcătuirea țării. Mamele, surorile, soțiile și nepoatele boierilor valahi și moldoveni unioniști pornesc a țese firele identității românești…. Prin elementele de design specifice costumului national alcătuit și promovat de ele, portul național a servit un scop politic foarte important în lupta pentru unitate națională. Principatele românești aveau nevoie de a-și vedea românitatea, de a realiza că unirea este firească. Contribuția genială a doamnelor din elită a fost alegerea cămășilor cu mânecile tripartite – întâlnite de secole atât în Valahia cât și în Moldova, să facă o punte culturală și istorică peste munteni și moldoveni, să îi ajute să se vadă precum erau: același popor, răsărit din aceeași rădăcina. Inspirate de activitatea Asociației Doamnelor și Regina Elisabeta, doamnele din Ardeal îl purtau și ele cu mândrie în timpul manifestațiilor culturale și politice. Puterea costumului național de a cataliza esența ideilor unei perioade importante în istoria noastră ca neam este ceea ce m-a atras să îl studiez. “ Simona Laiu, cercetător.
