Dana Verescu
Istoria Crăciunului
Sărbătoare religioasă sau fenomen cultural și comercial global? De două mii de ani, oamenii din toată lumea serbează Crăciunul pe 25 decembrie. Însă perioada de sfârșit a anului este sacră și la alte civilizații mai vechi
Creștinii sărbătoresc acum nașterea lui Iisus Christos. Oiceiurile cele mai frecvente în această perioadă includ schimbul de daruri, decorarea pomului de Crăciun, mesele de familie sau cele cu prietenii și, desigur, așteptarea lui Moș Crăciun, plin de cadouri pentru copii.
O sărbătoare străveche
Mijlocul iernii a fost o perioadă sărbătorită de oameni din cele mai vechi timpuri, pretutindeni în lume. Cu secoel înainte de Iisus Christos, europenii sărbătoreau renașterea lumii din cea mai întunecată perioadă a anului. Mulți oameni se bucurau în timpul solstițiului de iarnă, când partea cea mai grea a iernii trecuse și puteau privi înainte cu speranță la zilele care deveneau din nou mai lungi și mai luminoase. În Scandinavia, sărbătoarea Yule se celebra de pe 21 decembrie până în ianuarie. Pentru a onora soarele care-și reia calea ascendentă pe cer, tații și fiii aduceau acasă bușteni mari, cărora le dădeau foc. Oamenii petreceau până când buștenii ardeau complet, adică până la 12 zile. Nordicii credeau că fiecare scânteie din foc reprezenta un vițel sau un porc care se va naște în anul următor.
De altfel, sfârșitul lui decembrie era o perioadă de sărbătoare în toată Europa. Vitele erau sacrificate ca să nu trebuiască să fie hrănite iarna. Pentru mulți oameni, era perioada în care aveau rezerve mari de carne proaspătă. Mai mult, tot în această perioadă vinul și berea preparate în timpul anului erau deja fermentate și gata de băut.
În Germania, oamenii îl onorau pe zeul Odin în timpul acestor sărbători de iarnă. Germanii erau îngroziți de el, deoarece credeau că zboară noaptea prin sate pentru a observa oamenii, apoi stabilea cine va muri și cine va prospera. Din acest motiv, cei mai mulți săteni nu-și părăseau casele în această perioadă.
Saturnaliile
La Roma, unde iernile nu erau așa dure și aspre ca în nord, se celebrau Saturnaliile, în onoarea zeului Saturn, protectorul agriculturii. La începutul săptămânii în care avea loc solstițiul de iarnă și timp de o lună întreagă, Saturnaliile reprezentau o perioadă de hedonism, când mâncarea și băutura erau pe săturate pentru toți, iar ordinea socială normală era întoarsă cu fundul în sus. Timp de o lună, sclavii deveneau stăpâni și invers. Țăranii deveneau comandanții orașelor. Târgurile și școlile erau închise, astfel încât toată lumea să se distreze. Tot în această perioadă, romanii sărbătoreai șu Juvenalia, o sărbătoare dedicată copiilor. Mai mult, membrii claselor superioare îl serbau pe Mithra, zeul neînvins al soarelui, pe 25 decembrie. Se credea că Mithra, un zeu copil, s-a născut dintr-o piatră. Pentru unii romani, ziua de naștere a lui Mithra era cea mai sacră zi a anului.
Creștinismul și Crăciunul
În primii ani ai creștinismului, Paștele era cea ai importantă sărbătoare, iar nașterea lui Iisus nu se sărbătorea. În secolul al IV-lea, mai marii bisericii au instituit sărbătoarea nașterii Domnului. Din păcate, Biblia nu menționează data nașterii. Deși unele dovezi sugerează că nașterea a fi avut loc primăvara, Papa Iulian I a ales data de 25 decembrie. Se crede că Biserica a ales această zi pentru a adopta și a absorbi astfel tradițiile Saturnaliilor păgâne, care urmau astfel să fi încorporate în noua sărbătoare creștină. Obiceiul a ajuns în Egipt în 432 și în Anglia la sfârșitul secolului al VI-lea. La sfârșitul secolului al VIII-lea, Crăciunul se sărbătorea în Scandinavia. Astăzi bisericile ortodoxe rusă și greacă sărbătoesc Crăciunul la 13 zile după 25 decembrie, zi numită și Epifania sau Ziua celor trei magi. Se crede că în această zi cei trei magi de la Răsărit l-au găsit pe Iisus în staul.
Instaurând Crăciunul în același timp cu festivalurile de solstițiu păgâne, conducătorii bisericii au sporit popularitatea acestei zile, dar nu au putut dicta felul în care să fie sărbătorită. În Evul Mediu, creștinismul înlocuise deja religiile păgâne.
La începutul secolului al XVI-lea, valul de reforme religioase a modificat felul în care era sărbătorit Crăciunul. Când puritanii au cucerit Anglia în 1645, au anulat Crăciunul. Însă poporul l-a reînscăunat pe Carol al II-lea și el a reintrodus în legalitate Crăciunul. Pelerinii care au emigrat în America în 1620 erau și mai puritani decât cei rămași în Europa. Din 1659 până în 1681, Crăciunul a fost scos în afara legii în Boston. După Revoluția americană, obiceiurile englezești au căzut în dizgrație, la fel și Crăciunul. Acesta a devenit sărbătoare federală abia pe 26 iunie 1870.
Reinventarea Crăciunului
De fapt, americanii au fost cei care au reinventat Crăciunul și l-au transformat dintr-un carnaval deșănțat într-o sărbătoare de familie, plnă de pace și armonie. În 1819, scriitorul de succes Washington Irving a publicat o serie de povestiri despre cum se sărbătorea Crăciunul într-un conac englezesc. Povestirile au în centru un nobil care i-a invitat în casă pe țărani, de Crăciun. Cele două grupuri, săracii șibogații, s-au amestecat unii cu alții. În opinia lui Irving, Crăciunul trebuia să fie o sărbătoare liniștită și caldă, care unește grupuri diferite și depășește diferențele sociale și de clasă. Istoricii sunt convinși că Irving a inventat aceste tradiții, pe care le-a descris ca fiind obiceiuri de sezon.
Tot în această perioadă, scriitorul englez Charles Dickens a publicat Poveste de Crăciun. Mesajul acesteia, bunăvoința față de străini și actele de milă și caritate, au atins o coardă sensibilă în Anglia și în Statele Unite. Astfel, Occidentul a început să sărbătorească Crăciunul ca pe o perioadă dedicată familiei și copiilor. În următorii 100 de ani care au urmat, tradițiile inventate de americani s-au răspândit pe tot globul.
Astăzi se mai păstrează unele obiceiuri păgâne, bine îmbrăcate în haine creștine, dar ele s-au împletit strâns cu multe comportamente consumeriste, care răspund nevoilor culturale actuale. Însă dincolo de toate, toți oamenii care sărbătoresc Crăciunul pun accent pe familie, prieteni, comunitate și dărnicie.
