Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, cea care deschide pentru noi taina vieții veșnice
Dacă Hristos nu ar fi înviat, toată povestea creștină ar fi fost zadarnică. Unii mistici spun chiar: „toată istoria ar fi fost zadarnică“. De aceea sărbătoarea Paștelui este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor.
Învierea lui Hristos este un fapt unic în istorie, mărturie a faptului că Fiul lui Dumnezeu a fost pe deplin om, și-a găsit moartea dureroasă în vremea lui Pilat din Pont și a înviat a treia zi, cum profețeau scriptiurile. Crezând cu toată ființa noastră în ființa Lui facem și noi parte din această taină de nepătruns și ne este dată viața veșnică. Ritualurile complexe care însoțesc toată Săptămâna Mare au darul de a ne pregăti pentru ceea ce mintea nu poate înțelege și trupul nostru omenesc nu poate realiza: învierea din morți, în trup!
Caracterul de nepătruns al acestei taine a fost, așa cum se poate anticipa, o provocare permanentă pentru mintea umană, care în mod evident a căutat să o raționalizeze, să o simplifice sau să o abstractizeze.Însă raționalizările nu fac decât sâ ciuntească semnificația acestei taine fără precedent. Învierea nu e metaforă și nici șiretlic, nu e un joc de limbaj sau o magie, ci un fapt care se petrece într-un mod tulburător în carne și în cea mai profundă spiritualitate deopotrivă.
Dacă în lumea istoriei religiilor se pot găsi suficiente exemple de zei care ajung pe pământ dintr-un motiv sau altul și care se întâlnesc într-un fel sau altul cu moartea, nu mai există alt pe deplin om care să fie și pe deplin Fiu al lui Dumnezeu, decât Iisus.
Acesta este miezul sărbătorii de Paște și fiecare an din viață ne este dat pentru a ne apropia cu încă un pas de taina de nepătruns care se săvârșește în Sâmbăta Mare, în noaptea de Înviere. Împărtășirea din lumină e un drum pe care facem câte-un pas. Câteodată îl facem înapoi, câteodată nu mai găsim drumul spre pacea sufletului, câteodată ne înflăcărăm doar mintea, cuprinși de patima de a avea dreptate. Dar nimic nu-i pierdut, lumina Învierii vine și loc de credință este întotdeauna. Mântuirea niciodată nu se depărtează de noi, poate numai uneori credem noi că ne depărtăm de ea.
Ca să construim pacea în lume nu există alte cale decât să construim pacea cu noi și în noi. Mai știm oare calea de a fi isteți ca șerpii și blânzi ca porumbeii? Să ne folosim mintea și sufletul deopotrivă pentru a dărui celor din jur pace și iubire, aceasta fiind singura șansă de a fi și noi tratați cu iubire și a avea pace.
Cititorule, fie că te gândești la acestea, fie că le citești în treacăt, fie chiar că ești gata să treci la niște subiecte mai vesele, cu ouă de ciocolată și iepurași pufoși, privește-n seara asta măcar o clipă flacăra din lumânare și spune Hristos a înviat! Taina e aici pentru tine.
