fbpx
Educatie

Depresia, noua epidemie

Depresia, noua epidemie

Depresia, noua epidemie

de Roxana Melnicu

Începând chiar cu primăvare 2020, psihologii și psihiatrii din toată lumea emiteau avertismente potrivit cărora „noua realitate pandemică“ va determina o creștere masivă a numărului de cazuri de depresie și tulburări anxioase și le va agrava pe cele existente. Că pandemia a adus o nouă epidemie, de data asta de depresie, a fost demonstrat de explozia de cereri la cabinetele psihologilor și consilierilor și la camerele de gardă ale spitalelor de psihiatrie, la nivel mondial.

Efectul este prezent în toată lumea, până la nivelul la care Franța a emis acum câteva luni o lege care oferă servicii psihologice gratuite persoanelor afectate.

La noi, cererile pentru servicii psihologice/psihiatrice au crescut la fel ca în toată lumea. inclusiv cererile de consiliere și cererea pentru informații din domeniul psihologiei. Informația și consilierea sunt cel puțin la fel de importante ca și îngrijirea psihologică/psihiatrică în sine.

În acest scop, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din Romănia, alături de doi psihologi (Yolanda Crețescu și Câtâlin Nedelcea) și un psihiatru (dr Alexandru Aricescu) au elaborat un ghid cu 100 de întrebări și răspunsuri care te ajută să înțelegi mai bine depresia, să îi recunoști simptomele, să conștientizezi când nu o poți duce singur(â) și să îți faci curaj să ceri ajutor.

Specialiștii abordează nu numai chestiuni generale legate de depresie, ci și probleme actuale legate de influența depresiogenă a contextului social actual. Dincolo de posibilele cauze personale ale depresiei, fiecare are de luptat în zilele noastre și cu o serie de alți factori adăugați din exterior:

  • propagarea fricii și anxietății pe aproape toate canalele de comunicare, în majoritate domeniilor de interes,
  • izolarerea socială impusă de diverse contexte,
  • reducerea comunicării directe umane, care presupune atingere, îmbrățișare și zâmbet ca principali agenți de declașare a ocitocinei, hormonul satisfactiei și consolării
  • mutații ale statului social, profesional și familial prilejuite de schimbările ultimilor ani

Vestea bună este că ajutorul funcționează și online, totul este să îndrăznești să apelezi!

Iată o selecție de întrebări și răspunsuri din ghid!

1 Depresia este o formă de tristețe mai gravă?

Din perspectiva psihologului, depresia este o tulburare a dispoziției, care este afectată timp de cel puțin 2-3 săptămăni. Spre deosebire de tristețe, care este o stare afectivă, depresia influențează modul în care ne simțim, gândim sau acționăm. Depresia este mai mult decât un sentiment de tristețe sau melancolie. Este o tulburare frecventă și gravă de dispoziție din care nu se iese ușor. Există mai multe tipuri de depresie, fiecare cu un grad diferit de severitate.  (psih. Yolada Crețescu)

2 Care sunt simptomele depresiei?

Frustare, tristețe, deznădejde, descurajare, vinovăție, inutilitate, pierderea interesului pentru lucruri care altă dată ne fâceau plăcere, pentru viață, gânduri suicidale, modificări ale programului de somn sau apetitului alimentar, sentiment de epuizare fizicâ și psihică fără a avea o cauză reală, evitarea programului socail pe care altădată îl aveam, incapacitatea de ne mai face inclusiv rutina de igienă zilnică.

Pe scurt, depresia are un efect devastator asupra vieții oamenilor, prin:

  • dispoziție depresivă
  • pierderea interesului și plăcerii pentru (aproape) toate activitățile
  • stare de oboseală și tulburări de somn
  • dificultăți cognitive, de concentrare și luare a deciziilor

(Psih. Yolanda Crețescu)

3 Este posibil ca o persoamâ sâ se confrunte cu depresia și să nu realizeze acest lucru?

Este posibil sâ nu ne dăm seama de aceste simptome. Problema este că ele pot duce foarte lent, treptat, la un epidod depresiv major cu gânduri negre…. Atunci intervine rolul major al familiei, al oamenilor din jurul nostru care ne pot trage ușor de mănecă și să ne spună: Uite, eu cred că totuși ai nevoie de ajutor, hai să vorbim cu un specialist. Lucrurile s-au schimbat și nu mai ești cum erai acum o săptămână-două-trei. (dr Alexandru Aricescu)

Dacă ai nevoie de ajutor poți suna la una dintre cele două linii deschise nonstop: 0374 456 420 – pentru adulți și vârstnici și 0374 461 461 pentru adolescenți din cadrul Deprehub, primul hub anti-depresie din România.

Găsiți ghidul online aici:https://drive.google.com/file/d/1ZzsA6bke8IlhkLuDdZT10PD2Lp1AQ65O/view

Back to top button