Știm că se spune „De Crăciun fii mai bun“, dar astfel de îndemnuri nu produc totdeauna rezultatul scontat, ci se întâmplâ să ducă exact în partea opusă. Unii zic că de fapt Saturnaliile care se serbau exact în perioada asta sunt de vină pentru toată zarva, că e cumva un soi de obicei cosmic de a ne pune cu totul pe jar chiar în preajma Solstițiului de Iarnă. Cert este că omul contemporan nu a făcut nimic ca să împiedice sau să echilibreze acest efect, ba, dimpotrivă, a creat toate condițiile necesare unei bulversări demne nu de sfârșitiul anului, ci de sfârșitul lumii, peste care a suprapus și îndemnul de a fi mai buni, de a ne bucura și de a avea o dispoziție extatică.
Nu prea putem schimba asta radical, oricât am vrea: anul tot se sfârșește, atrăgând inevitabila perioadă de bilanț, profesional și social. Acum energia chiar este pe un trend descrescător, pe de o parte pentru că soarele într-adevăr ajunge la un minimum de putere și noi oricum suntem obosiți după un an de muncă.
Ceea ce putem cu adevărat este să prețuim vestea cea bună a Crăciunului: a vacanței, a mântuirii, a creșterii soarelui.
Dar ingeniozitatea umană adaugă în balanță un grăunte mic care destabilizează totul: ar trebui să o prețuim și să o întâmpinăm „cum se cuvine“! E o veste mare, deci trebuie întâmpinată cu perfecțiune de toate felurile, ni se spune. Iar spectrul perfecțiunii face din fiecare om pașnic o ființă alergată de sălbatice fiare!
Ne transformăm, sub presiunea lui „fii mai bun“! Urmăriți de spectrul perfecțiunii, uităm să mai privim la aproapele nostru concret, uităm să ne dăm unii altora acel singur lucru de care toți avem cu adevărat nevoie: pacea și respectul, acel spațiu de confort uman din mijlocul căruia realemente dăm cu toții tot ce avem mai bun. De la o vreme ne și place foarte mult să vorbim despre cât de bine este să „ieși din zona de confort“. Totuși, ar trebui ca în cea mai mare parte a timpului să avem o zonă de confort din care, ocazional și bine întemeiat, să ieșim pentru scurt timp și cu obiective precise. Despărțirea constantă de zona de confort se numește stres cronic și este autorul celor mai mari ravagii asupra minții, sufletului și corpului deopotrivă. Nimeni, în niciun domeniu și din niciun punct de vedere, nu performează mai bine și nu se simte mai bine în condiții de stres, de anxietate, de presiune, indiferent de natura acestora.
De aceea cel mai bun dar este darul păcii.
Într-adevăr, imaginea nopții liniștite ne înflăcărează imaginația. Oricât am fi de Grinch, cu toții tindem să lăcrimăm discret când auzim cântat Silent Night. Ne place imaginea satului acoperit cu omăt, liniștit sub cerul albastru cu stele. Fantasmăm liniștea, savurăm ideea de liniște de fiecare dată când ea se strecoară la noi, de exemplu când copiii cântă în cor. Dar realitatea spune că am ajuns la frumoasa serbare înjurând urât în trafic și brusc ne încolțește anxietatea că nu am trimis mailul cu bilanțul tuturor celor de pe listă…
Se mai spune în ultimii ani din ce în ce mai des o altă poveste, despre Armistițiul de Crăciun din 1914, când soldați inamici au întrerupt focul în ziua de Crăciun, au făcut schimb de daruri peste tranșee și chiar au jucat fotbal împreună. Nu într-un singur loc, ci în mai multe puncte de pe front. Spontan. Nu a fost niciun ordin ca să comande armistițiul, după cum nu a fost niciun ordin care să îl interzică. Spontan, oameni de o parte și de alta a baricadei au decis să-și dea unii altora darul păcii. Unii spun și azi că acesta este un mit și de fapt nu s-a întâmplat chiar așa.
În războaiele noastre de azi, după mai mult de 100 de ani glorioși de atunci, simpla pomenire a ideii de armistițiu este câteodată riscantă. Fie ca oamenii care se află acum pe baricade să-și amintească și de partea asta din istorie și să știe să dăruiască pacea.
Da, se vede că de bună seamă este mai ușor să vorbești despre un utopic „fii mai bun de Crăciun“ decât despre marea utopie: cum ar fi să ne respectăm mai mult unii pe alții și să fim mai buni unii cu alții tot timpul anului, iar de Crăciun să ne îngăduim să fim tot noi, să trăim și să dăruim cu naturalețe.