Conștiința ecologică apare atunci când ne simțim și ne concepem ca parte a ecosistemului nostru. Avem nevoie de conștiință ecologică pentru a înțelege în profunzime cum funcționează ecosistemele și pentru a ne identifica rolul în fiecare din ecosistemele din care facem parte și pe care le atingem.
Omul în ecosistem
Înainte de a interveni radical într-un ecosistem, fie și pentru cele mai nobile motive, trebuie să înțelegem în amănunt modul în care sunt legate între ele prin profunde interdependențe toate speciile din ecosistem și mai ales cum viața lor este infuențată de factorii de climă și sol, de exemplu. Actele noastre pot avea pe termen lung consecințe cu totul neașteptate.
Omul s-a obișnuit să declare unele specii drept „folositoare“ și să le cultive pe scară largă în detrimentul altor specii. Cultivăm cereale și creștem animalele pentru carne și ouă pe suprafețe mari, declarăm că alte plante sunt „buruieni“ care trebuie stârpite și alte animale, mai ales păsări, rozătoare mici și insecte sunt „dăunători“ care trebuie înlăturați și stârpiți. În acest proces riscăm să pierdem din vedere că și aceste organisme au rolul lor în echilibrul ecologic iar soluțiile noastre de „stârpire“ pot acționa nu numai în detrimentul acestor speciii ci se pot întoarce chiar împotriva noastră ca „civilizatori“ ai naturii.
Dinamismul ecosistemelor
Ecosistemele sunt în continuă schimbare, sunt dinamice – un sistem static este un sistem mort. Echilibrul este starea constantă a unui ecosistem, în care compoziția și identitatea acestuia rămân în general constante, în ciuda fluctuațiilor condițiilor fizice și a componenței comunității biotice. Echilibrul este o stare dinamică întotdeauna, în care reorganizările au drept scop păstrarea identității și funcționării ecosistemului
Atât energia, cât și materia se conservă, nu se distrug și nu se creează, ci doar urmează căi diferite: materia se reciclează, iar aceiași atomi sunt folosiți din nou. Energia curge prin ecosistem, de obicei intrând aici ca lumină și ieșind sub formă de căldură.
Materia este reciclată în ecosisteme și se poate mișca de la unul la altul, așa cums e întâmplă când substanțele nutritive sunt spălate de ploaie și duse într-un râu. Aceiași atomi sunt folosiți tot timpul, asamblați în diferite forme chimice și încorporați în diferite organisme. O plantă absoarbe dioxid de carbon din atmosferă și alți nutrienți, cum sunt azotul și fosforul, din sol, pentru a forma moleculele din care sunt compuse celulele. Când un animal mănâncă planta, folosește moleculele plantei ca energie și material de construcție pentru propriile celule, rearanjând atomii și moleculele în forme noi. Când plantele și animalele respiră, în atmosferă se eliberează dioxid de carbon. Când plantele și animalele excretă substanțe sau mor, componentele lor chimice sunt folosite ca energie și material de construcție de către bacterii și ciuperci. Acestea din urmă descompun cadavrele și eliberează molecule simple în aer și sol, unde sunt din nou absorbite, pentru un ciclu nou. Datorită acestei reciclări, atomii din care sunt compuse corpurile noastre au o istorie extrem de lungă. Probabil că au făcut parte din plante, animale, alți oameni și chiar dinozauri.
Energia în ecosisteme
Fluxul energiei este însă unidirecțional. Spre deosebire de materie, energia nu poate fi reciclată în ecosisteme. Ea curge pe o stradă cu sens unic, de la lumină către căldură. Energia intră de obicei într-un ecosistem ce lumină solară și este captată în formă chimică prin fotosinteză, de către plante și alge. Energia trece apoi prin ecosustem, schimbându-și forma pe măsură ce organismele metabolizează, produc resturi, se mănâncă unele pe altele și apoi mor și se descompun. De fiecare dată când energia își schimbă forma, o parte se transformă în cădură. Căldura este tot energie, astfel că nu s-a distrus nici un pic din energia inițială, dar căldura nu mai poate fi folosită ca sursă de energie de către organismele vii. În cele din urmă, energia care a intrat în ecosistem ca lumină se disipează sub formă de căldură și este radiată înapoi în spațiu. Această curgere unidirecțională a energiei prin ecosisteme înseamnă că acestea din urmă au nevoie de o sursă constantă de energie, de obicei de la soare, pentru a funcționa. Energia poate trece de la un organism la altul, dar nu poate fi reciclată, pentru că la fiecare transfer se pierde o parte din ea, sub formă de căldură.
Ecologiștii descriu modul în care un ecosistem răspunde la o perturbare prin doi parametri:
1 rezistența – capacitatea unui ecosistem de a rămâne în echlibru în ciuda perturbărilor
2 reziliența – rapiditatea cu care un ecosistem se întoarce în starea de echilibru după ce este perturbat.
Un exemplu grăitor
Albinele joacă un rol crucial în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei. Fără ele, am putea pierde o varietate de produse alimentare, precum cartofi, piper, cafea, dovleci, morcovi, mere, migdale, roşii. Dispariţia albinelor ameninţă siguranţa alimentaţiei mondiale având în vedere că o treime din producţia agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine (în China deja albinele au dispărut din regiuni întregi, unde oamenii sunt acum obligați să facă polenizarea manual, pe fiecare floare din fiecare pom fructifer). Albert Einstein obişnuia să spună că „atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit”, notează http://madr.ro.
Studiile efectuate de ONU şi de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, arată că populaţiile de albine şi polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic, în ultimii ani, ca o consecinţă a activităţii umane iraţionale – agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc.
Decimarea populaţiilor de albine a determinat ţări ca Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor.
