După ce îl cunoști, nu ai cum să nu iubești blândul Babilion al orașului de la malul mării!
De multe ori turiștii ajung să dea atenție Constanței, orașului însuși, abia când cerul se acoperă și plajele devine impracticabile pentru câteva ore sau o zi întreagă. Dincolo de nostalgiile după covrigii, braga și plăcintele din piața Ovidiu, o vizită în Constanța este o călătorie în istorie, dar și o incursiune spirituală în ce vrea să însemne suflul de libertate imprimat omului de chiar ambientul marin, care rămâne în esență sălbatic și nestăpânit. Conviețuirea permanentă cu marea îți dă imaginea clară a faptului că sunt forțe de nestăpânit în lume, dincolo de om, cu care omul ar face bine să facă pace în sufletul lui. Rezultă o atitudine creatoare de bună înțelegere între oameni și etnii, de care viața tumultoasă a acestui oraș a avut parte din plin.
Dacă vrei să te lași inspirat de oraș, vizitează-l neapărat în compania unui ghid, deoarece în Constanța veche fiecare stradă are povești care merită aflate. Am avut bucuria unei călătorii adevărate alături de Diana Slav, care nu numai ca ne-a povestit istorie veche și recentă, legende urbane și planuri de viitor ale orașului, ci le-a și interpretat ca o actriță pricepută, ne-a ținut mereu atențiea vie și voia buna ca într-un teatru bun, ne-a dus în pasul potrivit, nici prea lent și nici alergat, ne-a lăsat timpul și spatiul să ne mirăm, să fotografiem, să vizitam ce ne-a atras cel mai mult atentia, să căutam suveniruri și chiar să suspinăm aparte…
Instantanee constănțene
Când intri in Moscheea Carol I din Constanta vezi afișate pe perete, în arabă și în română, cele 99 de nume sau atribute ale lui Dumnezeu. Adică 100 fără unul. Ca o vedere completă în care nu este prezentat ochiul care vede… pentru că el e mereu prezent! Cel care va ști toate cele 99 de nume va intra în împărăție, mai este scris pe același perete. A propos de nume, este singura moschee din lume care poartă numele unui necredincios: atât de mult l-au prețuit musulmanii din Constanța pe regele României! Acest oraș a fost de-a lungul vremii un motiv de uimire pentru cei care călătoriseră prin lume și dăduseră numai de adversități între etnii!
Constanța a cunoscut etnii de confesiuni nenumărate și la fel cum este împestrițată de clădiri de tot felul, tot așa rugăciunile pleacă aici către Dumnezeu în aproape toate formele posibile. Moschei și geamii se înalță – sau, după caz, se ascund – printre biserici. Cu Diana Slav am văzut două moschei, biserică greacă luminată de candelabre de Murano oferite odinioară de un negustor bogat și probabil plin de păcate, biserica romano-catolică de constructie veche, alături de care o clădire impunătoare își ițea balcoanele prăbușite unde creștea nestingherit un pui de tei… Casa urma să fie renovată în același stil în care a fost construită, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă cu multe clădiri din Constanța. Aici limbile nu se încurcă așa ca-n Babilon, și nu s-au încurcat niciodată…oamenii s-au înțeles indiferent de cuvinte și încă o mai fac. Iată aici o dovadă, care alătură simboluri din moschee și simboluri din biserica greacă Schimbarea la Față, Metamorfosis…
Publius Ovidius, zis și Naso, tocmai scrisese Metamorfozele, o carte-enigmă foarte savurată în epoca lui romană și chiar și acum, când o mânie bruscă a împăratului Romei i-a adus poetului exilul definitiv la marginea Pontului Euxin. Se zice că aici, între valurile care se spărgeau înalte, reci și necruțătoare și geții dintr-o bucată, greu de înțeles de mintea sfredelitoare a romanului. Ovidiu s-a afundat într-o tristețe profundă, pe care și-o alunga numai împrumutând versuri și ritmuri de la geți. Din statuia lui, Ovidiu ponticul se uită desigur în jos, ca toți deprimații, dar de la Diana Slav am aflat legenda locală care spune că din balconul clădirii oficiale din spate, acum muzeu, o doamnă mult mai târzie a locului, Elena (nu din Troia, ci de la București, Elena Ceaușescu), a vrut să se uite drept la mare, provocând demolarea imediată a unui șir de 3-4 case…
Constanța tocmai încetase să se numească Kustenge, ieșind Dobrogea de sub stăpânirea otomană, când britanicii care pe atunci erau foarte prezenți în aceste părți ale Europei au remarcat potențialul haoticului sat de pescari și s-au angajat să îl transforme în mare port, de care toată lumea și în special guvernul României de atunci avea să profite. Au construit vile și bulevarde, având ca reper marea și cetatea Tomis. De-a lungul anilor, pe măsură ce construiau și administrau străduindu-se să aducă acolo buna rânduială, ei deveneau din ce în ce mai uimiți de acea bună rânduială ascunsă în mijlocul oamenilor locului, care făcea ca Babilonul de culturi și religii locale să se mențină în pace. Diversitatea creștea, dar pacea se menținea cumva. Am mers printre palate, moschei, biserici și ulițe care se deschideau la mare aici, dar balcoane în ruină alături, localuri trendy și turiști într-un loc, schele alături, cu perspectiva de a deveni viitoare ținte de turiști, dar și ruine nerevendicate… Aproape la fiecare pas Diana mai pomenea niște vestigii tomitane dezgropate pe acolo sau câte-un mozaic roman. Trecerea gloriei lumii si faimele ei efemere se contopeau cu valurile care se loveau indiferente de Cazinoul placat și el cu schele.
În prezent Cazinoul însuși este complet acoperit și în renovare, așa că întreprinzătorii locali oferă turiștilor șansa de a se fotografia cu…fotografia cazinoului, colorată foarte, chiar în fața demnei clădiri înveșmântată în plasele ei gri ca Eminescu pururi tânăr înfășurat în manta-i, încartiruit ceva mai departe… La polul opus al falezei niște muncitori plini de poezie și simțul răspunderii vopsesc în negru valurile negre ale statuii reginei Carmen Sylva, iar timonierul din fața casei sculptorului Ion Jalea privește serios înainte, în timp ce niște tineri ofițeri de marină, două fete și vreo trei băieți, caută unghiul cel mai potrivit pentru o poza de grup! Faleza îmi stârneste amintiri din copilărie și lacrimi de duioșie și atunci ciulesc urechea la ce ne povestește Diana Slav despre sulurile lăsate în zidurile Cazinoului de inginerii deținuți politici care au lucrat la el pe vremea prigoanei. Sunt mesaje politice, scrisori, vieti… Stăm pe istorie, ne sprijinim de oase… Să nu rămână nepomenite, tocmai ca să mergem înainte!
Aflați mai multe despre Constanța și Constanța Tours with Diana Slav pe http://dianaslav.ro/
