Indiferent de motivul pentru care am ajuns la concluzia că avem nevoie de o mașină second-hand în detrimentul uneia noi, trebuie să știm din start că achiziționarea unui astfel de autovehicul este un proces destul de complicat. Sunt foarte multe lucruri de luat în considerare, mai ales dacă este prima oară când cumpărăm o maşină la mâna a doua.
Care sunt paşii de urmat atunci când vrem să cumpărăm o maşină second-hand?
Cât ne costă un sfat specializat?
Într-o primă etapă, trebuie să facem o verificare „de suprafaţă” a maşinii pe care vrem să o cumpărăm. Pentru a ne asigura că nu vom avea surprize neplăcute şi că vom cheltui banii cu folos, iată care sunt paşii pe care trebuie să îi urmăm:
- Verificăm forma maşinii. Ne asigurăm că maşina e pe o suprafaţă plană atunci când verificăm forma. Astfel, vom avea posibilitatea să vedem dacă starea anvelopelor e una bună şi dacă toate piesele de caroserie se îmbină în mod corect.
- Verificăm suprafaţa maşinii. Ne uităm cu atenţie la vopsea şi notăm locurile în care am găsit urme de rugină, înfundături sau zgârieturi. E bine ca maşina să fie curată atunci când o verificăm.
- Verificăm portbagajul. E important să ne asigurăm că mecanismul de închidere al portbagajului funcţionează în parametri normali. Gradul de uzură din portbagaj e un bun indicator al modului în care maşina a fost folosită. Verificăm, totodată, dacă proprietarul are roată de rezervă, cric şi celelalte obiecte de care avem nevoie pentru a putea circula cu maşina: trusa de prim ajutor, extinctorul sau triunghiurile reflectorizante.
- Verificăm cu atenţie roţile. Anvelopele trebuie să prezinte grade asemănătoare de uzură şi să fie acelaşi model. Dacă observăm că roţile nu sunt aliniate corect, acest lucru poate indica probleme în ceea ce priveşte direcţia sau suspensia.
- Verificăm sistemul de evacuare. Trebuie să cerem ca maşina să fie ridicată pe platformă, în așa fel încât să putem analiza sistemul de evacuare şi toba de eşapament. Este bine să nu există puncte negre, pentru că ele semnalează scurgeri. Atunci când ne aflăm sub maşină, trebuie să inspectăm vizual întreaga suprafaţă a vehiculului.
- Verificăm compartimentul tehnic al maşinii. Ridicăm capota şi verificăm, vizual, compartimentul motorului. Ne asigurăm că nu există urme de lovituri sau rugină. Oricare dintre acestea poate indica lipsa unei îngrijiri corespunzătoare a maşinii.
- Verificăm panoul de bord. Atunci când cheia este în contact, trebuie să ne uităm cu atenție la indicatoare pentru a vedea dacă este semnalizată vreo defecţiune. Apoi, pornim motorul şi ne asigurăm că aerul condiţionat funcţionează în mod corespunzător. După, verificăm atât luminile (faruri, stopuri, lumini de ceaţă), cât şi orice funcţie de asistenţă cu care maşina este dotată – spre exemplu, senzorul de parcare.
ATENŢIE: Atunci când facem o primă inspecţie a maşinii, e bine să avem alături de noi o persoană care se pricepe la vechicule, de preferat un mecanic auto.
După verificările de suprafață, urmează cele amănunţite, care implică analizarea cărţii service şi a istoricului maşinii. Acest istoric poate fi verificat la orice reprezentanţă a producătorului auto în cauză.
RECOMANDARE: Dacă nu suntem convinși că putem inspecta chiar noi maşina, există diferite centre de diagnoză auto care pot face acest lucru pentru noi. Preţurile variază în jurul sumei de 100 de euro.
În cele din urmă, e important să știm din timp de ce acte avem nevoie – atât din partea noastră, cât şi din partea vânzătorului – pentru a putea semna contractul de vânzare-cumpărare. Nu trebuie să acceptăm nicio altă variantă, pentru că au fost numeroase cazuri în care maşini furate sau implicate în accidente au fost vândute la un preţ relativ mic, fără acte legale. Dacă preţul de vânzare este mult sub media pieţei, e mai bine să ne orientăm către alt vânzător.