Ce este consumul de sare – un moft sau o necesitate
Conform Nestle, în ceea ce privește consumul de sare, aceasta este formată din 40% sodiu și 60% clor, prin urmare este principala sursă de sodiu din alimentație. Sodiul este un electrolit esențial pentru menținerea echilibrului hidric, transmiterea impulsurilor nervoase, contracția și relaxarea musculară.
Sarea este unul dintre cele mai importante ingrediente în majoritatea mâncărurilor, dacă nu chiar cel mai important. Aceasta, nu numai că dă gustul pe care toți îl așteptăm în preparatele din fața noastră, dar este și esențială pentru funcționarea normală a organismului, în cantități mici.
Riscurile excesului de sare
Dacă exagerăm, ne putem întâmpia cu următoarele dificultăți:
- Infarct
- Hipertensiune
- Boli cardiovasculare
În plus, Suzana Pretorian, doctor balneolog, a vorbit despre riscurile consumului de sare:
„Consumul exagerat de sare presupune riscuri pentru sistemul cardio-vascular şi rinichi. Consumată în cantităţi moderate, sarea este de importanţă vitală pentru organism: practic majoritatea reacţiilor chimice din corp implică pompa membranară de sodiu; procesele de transmitere zilnică a miliardelor de influxuri nervoase necesită la depolarizarea şi repolarizarea membranelor neuronale sodiu şi clor“.
Recomandări „Organizația Mondială a sănătății”
OMS recomandă limitarea consumului de sodiu la mai puțin de 2g pe zi, echivalentul a mai puțin de 5g pe zi de sare (o linguriță de sare pe zi din toate sursele alimentare). Alimentația modernă conține între 9-12g de sare pe zi, o cantitate aproape dublă față de recomandarea OMS.
Cât este recomandat în funcție de vârstă
Sarea în exces nu face bine nimănui, dar este adevărat că, în funcție de vârstă, aceasta poate înrăutăți situația. Totul trebuie ținut sub control, iar tocmai de aceea, există anumite procentaje speciale pentru fiecare grupă de vârstă.
Este evident că bebelușii au altă necesitate, pentru o bună funcționare a organismului, în comparație cu adulții.
Grupa de vârstă | Consumul zilnic recomandat [6] |
Adulți și copii între 11 și 14 ani | 5 grame |
Copii între 7 și 10 ani | 4 grame |
Copii între 4 și 6 ani | 3 grame |
Copii între 1 și 3 ani | 2 grame |
Copii între 7 și 12 luni | 1 gram |
Copii mai mici de 6 luni | < 1 gram |
Sursă tabel: descopera.ro
Ce se poate face pentru a reduce consumul de sare
Deși poate părea imposibil, nu este. Trebuie doar să fim puțini atenți. Acestea sunt câteva soluții pentru a reduce sarea din consumul zilnic:
- Nu adăugați sare dacă nu ați gustat înainte mâncarea
- Clătiți bine alimentele înainte să le mâncați
- Citiți etichetele produselor alimentare pe care le achiziționați
- Adăugați sare cât mai aproape de momentul consumului pentru a avea un impact mai puternic asupra gustului și, prin urmare, a folosi mai puțină sare
- Folosiți condimente pentru a îmbunătăți gustul și a reduce cantitatea de sare folosită la prepararea mâncării
- Încercați să reduceți gustările sărate
- Cumpărați produse proaspete
- Alegeți lactate fără sare sau cu sare redusă
Sarea este un ingredient pe care mulți dintre noi îl privesc ca fiind esențial, dar pentru a avea o viață sănătoasă și pentru a ne ține departe de bolile cardiovasculare, aceasta trebuie redusă.