Sistemul împrumuturilor la prieteni, colegi sau rude este larg răspândit, dar cu propriul card de credit în portofel avem confortul că putem apela oricând la propriii noștri bani, pe care avem posibilitatea să îi „punem la loc” într-un interval stabilit de comun acord cu instituţia emitentă a cardului.
Ce este cardul de credit?
Cum plătim împrumutul de pe cardul de credit
Ce se întâmplă dacă depășim linia de credit
Cum folosim overdraftul
Cardul de credit este, în esenţă, un împrumut obţinut de la o instituţie financiară, fie ea bancară sau nebancară. Pentru a avea fonduri disponibile în caz de nevoie – pentru o vacanţă, o sesiune de shopping sau pur şi simplu pentru urgenţe -, putem apela la o instituţie financiară pentru emiterea unui card de credit. Înainte de a intra în posesia lui, emitentul ne va face o ofertă corelată cu nivelul de venituri şi istoricul anterior – de exemplu, cât de conştiincioși am fost în plata altor rate.
Cel mai adesea, cardurile de credit sumt folosite pentru plata bunurilor şi a serviciilor, în ţară şi în străinătate. Sumele pe care le cheltuim de pe cardul de credit pot fi achitate integral, pe parcursul perioadei de graţie, sau treptat, în rate. Dacă nu reuşim să plătim în totalitate suma datorată în fiecare lună, este esenţial să „punem la loc” cel puţin suma minimă stabilită de bancă.
RECOMANDARE: Pe cât posibil, este de preferat să rezistăm tentaţiei de a retrage bani de la bancomat, pentru că, în cazul celor mai multe carduri de credit, acest serviciu este mai scump decât în cazul plăţilor la comerciant. Cu alte cuvinte, dobânda e mai mare. Dobânda reprezintă un procent din suma datorată.
Dacă folosim banii de pe cardul de credit, dar reuşim să plătim integral împrumutul în timpul perioadei de graţie (cel mai adesea, între 45 şi 60 de zile), nu plătim niciun ban în plus. Altfel spus, folosim banii fără a plăti dobândă pentru ei.
Dacă nu reuşim să plătim toţi banii în acest interval, trebuie să achităm cel puţin suma minimă stabilită anterior cu instituţia emitentă. Pentru soldurile neplătite, băncile percep dobândă, care variază de la caz la caz.
ATENŢIE! Pot fi situaţii în care – cu sau fără ştiinţă – depășim linia de credit, adică cheltuim mai mulţi bani decât suma disponibilă. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când comercianților le este permis să trimită la decontare o sumă de bani mai mare sau chiar mai mică decât valoarea autorizată inițial. În funcţie de instituţia emitentă, ni se poate percepe o taxă de depăşire a limitei de credit. Pe de altă parte, acest lucru nu se aplică doar cardurilor de credit, ci oricărui card.
Cele mai multe bănci pun la dispoziţia celor care au un card de debit un serviciu suplimentar ataşat acestuia, respectiv descoperitul de cont, cunoscut ca overdraft. Dacă folosim mai mulţi bani dintr-un cont bancar decât indică soldul disponibil, rezultă un sold negativ de cont. În cazul în care am stabilit de comun acord cu instituţia emitentă o sumă pentru descoperitul de cont, folosirea acestor bani este autorizată. În caz contrar, instituţia emitentă a cardului de credit ne poate percepe o taxă.
La cardul de debit cu overdraft, nu avem perioadă de grație, începem să plătim dobândă încă din prima zi în care am utilizat banii și nu putem realiza tranzacții în rate.
Acest material a fost realizat cu sprijinul Mastercard România. Descoperă mai multe despre cardurile din portofoliul Mastercard aici.