fbpx
Digital & TehnologieFinanciar & Asigurări

Cât de sigure sunt plăţile pe Internet?

În era Internetului este greu de crezut că mai există lucruri pe care nu le putem găsi online. Zi de zi, miliarde de oameni caută, în magazinele virtuale, de la haine sau mobilă, până la excursii, maşini sau case, dar şi idei de a-şi petrece timpul liber. Iar de multe ori, după ce găsesc ceea ce caută, mulţi aleg să-şi cumpere respectivul produs sau serviciu, tot online.

Ce metode de plată online există?

La ce să fim atenți când cumpărăm online?

Sfaturi pentru a ne feri de hoţii de date

Un studiu recent despre comportamentul oamenilor în online, prezentat de agenția de marketing online Today’s și realizat de Google, arată că 66% dintre utilizatorii de smartphone au aflat pentru prima dată despre un produs din mediul online şi doar 34% dintre ei au obţinut informaţii în magazin sau telefonic. Mai mult, 42% dintre utilizatori spun că au utilizat telefonul pentru a face cunoştinţă cu o marcă sau cu un produs anume. Tot cu ajutorul smartphone-ului au căutat sfaturi, opinii şi recomandări ale altor cumpărători.

Cu siguranță am citit știri sau am auzit povești despre hackeri care fură datele persoanelor care cumpără online și apoi fac cumpărături în numele lor. Ce trebuie să ținem minte este că, în cazul oricărei tranzacţii online, datele noastre personale sunt criptate într-un format imposibilde citit, astfel încât cel mai mare risc de furt de date vine, de obicei, din phishing Phishing-ul este o metodă de înșelătorie care se bazează pe e-mailuri, mesaje instant sau apeluri telefonice prin care se solicită accesarea unor site-uri sau anumite oferirea de date personale. Dacă nu răspundeți pozitiv acestor solicitări, nu aveți de ce să vă faceți griji.În România, nivelul total de fraudă care implică date de card este de 0,004% – de aproape zece ori mai mic decat media UE. Din nivelul total de fraudă în România, cea mai mare parte are loc în mediul online (70% în România). Prin urmare, este extrem de important să ne asigurăm că dispozitivele de pe care facem plăţile online sunt securizate şi au toate actualizările de soft la zi.

RECOMANDARE: În România, plăţile cu cardul în online sunt mai sigure decât în orice altă ţară din Uniunea Europeană. Pentru a ne păstra banii în siguranţă, este bine să ne asigurăm că facem cumpărături doar de pe site-uri pentru care avem recomandări bune.

Contează însă şi ce metodă de plată folosim la cumpărăturile online? Atunci când plătim online, putem alege între folosirea unui card de credit, de debit sau a unui serviciu de plată, aşa cum e portofelul electronic.

Cardurile de debit reprezintă soluţii de plată sigure, convenabile, rapide și ușor de folosit., cu ajutorul cărora putem plăti atât online, cât și la POS. În cazul în care datele cardului sunt folosite fără permisiunea noastre, fondurile utilizate vor fi retrase direct; băncile au mai multe sisteme de protecţie anti-fraudă, dar va dura câteva zile până când ne vom primii înapoi banii retraşi ilegal.

Portofelele electronice oferă un nivel în plus de securitate: în loc să-i oferim fiecărui comerciant în parte datele cardului, putem păstra toate aceste informaţii într-un singur cont centralizat. În cazul în care devenim totuşi victima unei fraude, trebuie să ştim că putem cere băncii să blocheze tranzacţiile suspecte, până la lămurirea disputei.

Indiferent de metoda de plată aleasă, sunt câteva sfaturi pe care e bine să le urmăm atunci când cumpărăm online:

  • Cumpărăm de la mărcile cunoscute, care au o reputaţie solidă – companiile mari au, în general, un nivel ridicat de securitate, iar riscul de a ne trezi cu datele furate este mult mai mic.
  • Verificăm integritatea site-ului de pe care cumpărăm. Sistemele https, dezvoltate de compania Netscape, reprezintă un protocol online de securitate care criptează informaţiile astfel încât acestea beneficiază de o protecţie ridicată; în cele mai multe cazuri, site-urile din această categorie vor avea înaintea adresei semnul unui lacăt.
  • Ne ferim de ofertele care par prea bune: cu toţii ne-am întâlnit pe Internet cu oferte senzaţionale sau cu produse de zece ori mai ieftine decât cele din magazine. Trebuie să ținem minte că, atunci când o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, de cele mai multe ori e vorba despre o înşelătorie.

 

Back to top button