Raport ANPC litoral

Comisarii ANPC din cadrul Comandamentului Litoral au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor în perioada 12-13 august 2016. Au fost verificate hoteluri din statiunile Neptun şi Olimp, precum şi cluburi, terase şi restaurante din staţiunea Mamaia.

 

ANPC recomandă turiştilor să fie atenţi atât la calitatea produselor alimentare sau nealimentare achiziţionate, cât şi la cea a serviciilor.

Operatorii economici trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să fie conştienţi de faptul că nerespectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, punerea în pericol a sănătăţii sau a vieţii acestora, se sancţionează conform legii.

Operatori sanctionati

Adresa: Hotel Slatina şi Restaurant Craiova - Staţiunea Neptun

aBateri

  • În spațiul destinat băii, respectiv dușul exista gresie spartă, desprinsă și cu bucăți lipsă, care putea duce la accidentarea consumatorilor.
  •  Pernele din dotarea hotelului erau pătate și neigienizate, geamul exterior al casei scării între nivelurile 1 și 2 era crăpat pe o suprafața mare, punând în pericol siguranță și sănătatea consumatorilor.
  •  În blocul alimentar al Restaurantului Craiova au fost găsite produse din porc congelate fără a avea elementele de identificare și caracterizare, fără a se putea identifica data durabilității minimale, condițiile de depozitare, precum și coordonatele producătorului.

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 15.000 lei, iar pentru camerele care prezentau deficiențe a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor de cazare până la remedierea acestora.

Adresa: Hotel Callatis - Staţiunea Neptun

aBateri

  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la serviciile cu plată și fără plată, informații privind programele TV din camere.

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 2.000 lei și a fost dispusă măsura remedierii deficiențelor constatate.

Adresa: Hotel Istria - Staţiunea Neptun

aBateri

  • Nerespectarea condițiilor de igienă sau lipsa unor accesorii din cameră (perne pătate, lipsă veioze, covoare
  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la serviciile cu și fără plată a programelor TV din cameră.

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 5.000 lei și s-a dispus măsura remedierii deficiențelor constatate.

Adresa: Hotel Belvedere - Staţiunea Olimp

aBateri

  • Unele balcoane aveau faţadele deteriorate, existând riscul accidentării consumatorilor
  • Lipsa respectării igienei din cameră (saltele și perne pătate, tapițerii rupte, lipsa barelor de protecție la ieșirea din cadă)
  • Nerespectarea condițiilor de depozitare pentru prăjituri
  • Lipsa indicării ingredientelor alergene din lista meniu

amenzi

A fost aplicată o sancțiune de 10.000 lei. S-a dispus măsura remedierii deficiențelor constatate, precum și retragerea din circuitul consumului uman a produselor de cofetărie.

Adresa: Hotel SIBIU - staţiunea Olimp

aBateri

  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la utilizarea aerului condiționat și a serviciilor cu și fără plată a TV-urilor din cameră

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 3.000 lei și s-a dispus măsura remedierii deficiențelor constatate.

Adresa: Hotel CRAIOVA - staţiunea Olimp

aBateri

  • Consola dintr-o baie era desprinsă.

amenzi

  • S-a aplicat un avertisment, precum și măsura opririi temporare a prestării serviciului pentru o cameră până la remedierea deficiențelor.

Adresa: CLUB CRAZZY BEACH - staţiunea Mamaia

aBateri

  • Depozitarea necorespunzătoare a produselor și ingredientelor
  • Lipsa cantității nete din listele meniu
  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la ingredientele cu potențial alergen din listele meniu

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 8.000 lei și s-a dispus măsura remedierii deficiențelor constatate.

Adresa: CLUB RESTAURANT AMOS- staţiunea Mamaia

aBateri

  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la ingredientele cu potențial alergen din listele meniu.

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 3.000 lei și s-a dispus măsura remedierii deficiențelor constatate.

Adresa: CLUB FRATELLI – staţiunea Mamaia

aBateri

  • Depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 5.000 lei, iar produsele au fost oprite definitiv de la comercializare.

Adresa: Restaurant LA MAMA - staţiunea Mamaia

aBateri

  • Lipsa informațiilor cu privire la ingredientele cu potențial alergen din listele meniu.

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 5.000 lei și s-a dispus remedierea defieciențelor constatate.

Adresa: CLUB EGGO – staţiunea Mamaia

aBateri

  • Produse alimentare fără elemente de caracterizare și identificare, fără a se putea stabili data durabilității minimale, condițiile de depozitare și coordonatele producătorului, putând pune în pericol sănătatea consumatorilor (piept curcan, fără elemente de identificare caracterizare, scoici cu miros nespecific, creveți cu miros necorespunzător, ouă sparte cu miros de alterat).

amenzi

  • A fost aplicată amenda de 10.000 lei și s-a dispus măsura de retragere din circuitul consumului uman a produselor.

Adresa: Terasa BUNĂTĂȚURI ȘI PLĂCINTE – staţiunea Mamaia

aBateri

  • Utilizarea în prepararea produselor a materiilor prime cu miros necorespunzător, de fermentat.
  • Produse expirate
  • Utilizarea de aluaturi vechi, uscate pe margini
  • Produse alimentare fără elemente de caracterizare și identificare, fără a putea stabili data de preparare.

amenzi

  • A fost aplicată o amendă 16.500 lei, precum și retragerea produselor din circuitul consumului uman.
  • A fost dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciului de alimentație publică (servirea preparatelor culinare) până la remedierea deficiențelor constatate.
  • Pentru nerespectarea condițiilor igienico-sanitare din unitate au fost informate DSVSA Constanța și DSP Constanța.

Adresa: Terasa IANCU - staţiunea Mamaia

aBateri

  • Lipsa informațiilor cu privire la cantitatea netă a produselor din meniu
  • Lipsa informațiilor ingredientelor alergene folosite

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 5.000 lei și s-a dispus măsura remedierii deficiențelor constatate.

Adresa: Terasa CASA ROMÂNEASCĂ – staţiune Mamaia

aBateri

  • Nerespectarea condițiilor de depozitare pentru sosuri, maioneză și ketchup.
  • Produse alimentare fără etichete.

amenzi

  • A fost aplicat un avertisment și s-a dispus măsura remedierii deficiențelor constatate.

Adresa: Restaurant TERASA ȚĂRĂNEASCĂ – staţiunea Mamaia

aBateri

  • Produse alimentare expirate – carnati, smantana
  • Produse alimentare fara elemente de caracterizare si identificare, fara a se putea stabili data durabilitatii minimale/data limita de consum, conditiile de depozitare recomandate de producator si coordonatele acestuia, putand pune in pericol sanatatea consumatorilor- mici, carne fiarta si congelata
  • Neindicarea ingredientelor cu potential allergen din listele meniu

amenzi

  • Produse alimentare expirate-cârnați, smântână
  • Produse alimentare fără elemente de caracterizare și identificare, fără a se putea stabili data durabilității minimale/data limită de consum, condițiile de depozitare recomandate de producător și coordonatele acestuia, putând pune în pericol sănătatea consumatorilor- mici, carne fiartă și congelată
  • Neindicarea ingredientelor cu potențial alergen din listele meniu

Adresa: Terasa IL CALCIO – staţiunea Mamaia

aBateri

  • Produse fără elemente de identificare și caracterizare (calamari, sos paște, sos pizza) pentru care nu se putea preciza data durabilității minimale/ data limită de consum, condițiile de depozitare și coordonatele operatorului economic.
  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la ingredientele cu potențial alergen din listele meniu.

amenzi

  • A fost aplicată o amendă de 5.000 lei, precum și măsura retragerii produselor din circuitul consumului uman.