Valentina Veronica Mitran-Piticu, vicepreședinte ANPC:
“Adolescenții din ziua de azi sunt consumatori responsabili”
Asociația Sută la Sută Românesc a lansat în parteneriat cu cinci licee din București un proiect pilot al programului educațional despre mâncatul conștient, cu atenție și cu intenție. Programul “Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” se derulează în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și este susținut de Mondelez Internațional, lider global pe piața gustărilor.
Obiectivul principal al programului este îmbunătățirea modului în care tinerii iau gustările, ca parte a unui stil de viață echilibrat, ajutând la construirea unei relații mai sănătoase cu mâncarea.
Doamna Valentina Veronica Mitran- Piticu, vicepreședinte ANPC i-a acordat un interviu Florentinei Baloș, ambasador al campaniei “Gustă cu atenție.Bucură-te de moment!”.
Doamna Valentina Veronica Mitran- Piticu a susținut pentru elevii participanți la acest proiect, workshop-ul dedicat citirii corecte a etichetelor produselor, în care a subliniat importanța unei alimentații sănătoaseîn viața de zi cu zi.
Cum ați integrat noțiunea de alimentație echilibrată în viața dumneavoastră de familie?
Sunt mamă, am doi băieți și încerc să îi cresc sănătos. Alimentația pentru mine înseamnă să merg la piață de unde cumpăr fructe și legume proaspete. Încerc ca în farfurie să se regăsească toate ingredientele pentru a avea o alimentație echilibrată.
Cât de importante sunt campanii ca aceasta, “Gustă cu atenție. Bucură-te de moment!”, din punctul dumneavoastră de vedere ca mamă, dar și din punctul de vedere al instituției pe care o reprezentați?
Campaniile pe aceste teme sunt foarte importante. Este foarte important ca tinerii noștri să mănânce echilibrat, să înțeleagă ce înseamnă o alimentație sănătoasă.
Workshop-uri online derulate în fiecare liceu în parte reprezintă un lucru foarte bun. Tinerii află astfel ce înseamnă să mănânci conștient, și faptul că vor vorbi despre aceste lucruri în compania prietenilor, și chiar în școală este un lucru extraordinar.
Cum vedeți dumneavoastră ca mamă și ca profesionist, interesul manifestat de adolescenți în urma interacțiunii pe care ați văzut-o în cele cinci licee participante în cadrul workshop-urilor?
Adolescenții din ziua de astăzi nu mai seamănă deloc cu cei din trecut, cum eram noi. Ei sunt foarte informați și dacă nu sunt, au la dispoziție o serie de canale de comunicare pentru a fi cât mai informați. Ce a realizat această campanie este un lucru extraordinar, pentru că a adus informația la ei acasă sau la ei în școală.
Eu văd adolescentul din ziua de azi citind eticheta, interesându-l ce scrie pe ea, uitându-se la data de valabilitate. A început să fie din ce în ce mai interesat și mai informat de acest aspect, ceea ce din punctul nostru de vedere, ca autoritate care se adresează consumatorilor, este un lucru minunat. Noi tot timpul milităm pentru acest lucru și spunem că „un consumator informat este un consumator responsabil”. Adolescenții din ziua de azi sunt niște consumatori responsabili.
De unde poate consumatorul să se informeze despre valorile nutriționale ale unui produs?
Eticheta produsului este principala sursă a consumatorului în ceea ce privește valorile nutriționale ale unui produs.
Cum se citește corect o etichetă? Sau la ce ar trebui să fim atenți?
În principal, ar trebui să fim atenți la tot ceea ce ne interesează pentru a alege un produs în funcție de prioritățile personale. De exemplu, dacă suntem alergici la un anumit ingredient, trebuie să citim alergenii. De asemenea, trebuie să aflăm locul fabricării și data valabilității minimale a produsului respectiv. Cu cât termenul de valabilitate la produsele alimentare este mai mare, este evident că acel produs are în compoziție anumite ingrediente pentru a putea fi consumat o perioadă mai lungă de timp.
Ca mamă, încerc acum să mă duc puțin și spre produsele bio, chiar au un termen de valabilitate mai mic. Consider că îmi aduc un aport de vitamine și minerale pe care nu le găsesc în celelalte produse.
Credem că, prin proiectul “Gustă cu atenție. Bucură-te de moment!” putem să le insuflăm tinerilor un stil de viață sănătos, putem să le arătăm cum să citească corect etichetele alimentelor, cum să fie atenți la ce mănâncă, cum mănâncă, cât mănâncă și mai ales, de ce mănâncă.