- cum se formează gusturile și preferințele alimentare?
Prima semnificație a actului de a mânca este încorporarea, asimilarea a ceea ce adultul (mama) oferă copilului – această legătură între mâncare și încorporare se extinde și la fapte psihice. Odată cu laptele bebelușul încorporează și dragostea mamei, dar și anxietățile, stresul sau durerea ei. Legătura se păstrează de-a lungul vieții, dar importanța ei este maximă în copilărie.
Cum se formează gusturile și preferințele alimentare?
Așa cum am menționat mai sus, unii consideră să preferința pentru gustul dulce este înnăscută și universală, deoarece ne ajută să detectăm sursa primară de hrană care este carbohidratul. La fel, se spune că gustul amar indică prezența unor substanțe toxice, ca atare de-a lungul evoluției noastre filogenetice am învățat să fim prudenți cu alimentele care au gust amar. Alții susțin însă că absolut toate gusturile se învață, inclusiv gustul pentru dulce. Ceea ce sigur se învață este pragul gustului, adică ce cantitate de molecule de zaharuri este suficientă pentru a declanșa percepția de „suficient de dulce“, respectiv satisfacția.
Percepția complexă a gusturilor apare în viețile noastre odată cu diversificarea alimentară și este moderată de educație si de relația cu părinții în primul rând.
Se știe că un copil va mânca bine și cu plăcere ceea ce părintele său iubit mănâncă bine și cu plăcere (de aceea nu trebuie să „convingem“ copilul mic să mănânce legume, ci este suficient doar să le mâncăm noi într-un mod foarte expresiv lângă el, astfel încât să dorească să ne imite). La fel se transmit însă și aversiunile alimentare.
Așa cum copiii mici prezintă preferințe exagerate, ei pot dezvolta adevărate pasiuni alimentare, care trebuie tratate cu răbdare, dar și cu fermitate de părinții care trebuie să țină seama de faptul că diversificarea alimentară nu este importantă numai pentru formarea simțului gurmand al copilului, ci mai ales pentru a-l hrăni echilibrat.
În ultima vreme se discută tot mai mult despre alimente care au potențialul de a crea dependență, pe un model neuronal asemănător dependenței de droguri. S-a discutat în acest context despre:
- zahăr
- grăsimi
- cacao
- ciocolată (care știm că le conține pe toate cele de mai sus)
- brânzeturi
Există studii pro și contra unor mecanisme neuronale, după cum există și studii care arată că, da, apar mecanisme neuronale, dar nu spontan, ci antrenate de comportamentul de dependență psihologică. Dependențele apar în general legat de alimente care conțin grăsimi deoarece din punct de vedere biochimic moleculele de grăsime fixează gusturile (de aceea dependențele alimentare reprezintă în general pericol de obezitate). Prea puțini oameni dezvoltă dependența de spanac!
Apar din ce în ce mai multe articole care arată că unele pofte alimentare indică trebuințe și carențe ale corpului (pofta de ciocolată ca indice al lipsei de magneziu, pofta de murături indică o diskinezie biliară, pofta de sărățele – carența de sodiu, pofta de iute – deficitul de zinc). Le poate testa oricine valabilitatea aprovizionând corpul cu suplimentele respective, dar în majoritatea cazurilor se constată că efectele unei capsule de magneziu nu se pot compara nici pe departe cu satisfacția adusă de o prăjitură cu ciocolată… Aceasta deoarece poftele noastre de oameni ai secolului XXI sunt masiv modelate social, peste nivelul „instinctului de autovindecare prin alimentație“.
